„“

00.01

de

„Îndrăgostit din proprie inițiativă” este o „serioasă” comedie romantică din îndepărtatul și sovieticul an 1982. Nu știu cam în ce fel am ratat-o în adolescență, dar am văzut-o acum, într-o dup-amiază care, aparent, nu promitea nimic bun.

Pe scurt: Igor și Vera se cunosc întâmplător, în niște circumstanțe pe care doar un scenarist subtil sovietic le-ar putea inventa.  El – chipeș, fost campion sportiv, actualmente strungar și …  alcoolic. Ea – bibliotecară, un „ciorap gri”, cum îi zice el, serioasă, citează din Tolstoi și crede în umanitate.

Și nu este suficient că fac cunoștință în condiții ciudate; la începutul filmului, ei se hotărăsc să facă un experiment: prin autosugestie și „auto-training”, să se îndrăgostească unul de celălalt.

Filmul este genial, îți vine să-l spargi în citate. Este înțesat de metafore și idei interesante – despre iubire, fericire, relația dintre un bărbat și o femeie, viață. Un film cu multă autoironie, momente duioase și porții sănătoase de râs.

Și rușii aveau „happy-end”-uri, așa că, pe parcursul filmului, Vera se transformă într-o femeie interesantă și atrăgătoare (fără ajutorul machiajului!), iar Igor redescoperă bucuria vieții și renunță la felul dezinteresat de a trăi.

Deși am văzut sute de filme romantice cu prinți și rochii albe, finalul acestuia mi s-a întipărit definitiv în suflet. Privirea dintre ei, sărutul flămând, îmbrățișarea disperată, muzica special compusă ca să îmbrace apartamentul sărăcăcios, cartierul, orașul, planeta, și să ne facă să oftăm lung … imaginea cu doi oameni speriați de fericire și …. un ceas electronic de perete, care arată că e 00.00. Pentru un final perfect, „00.00” zăbovește niște secunde pe ceas.

Vera: „Mi-e frică. Parcă ar începe Lumea. Nu există nici timp, nici spațiu.”

Igor, ținând-o pe Vera strâns în brațe, când se schimbă 00 în 01: „Gata. Plecăm!”

 

Așa sunt eu acum – îngrozită. Ceasul meu tocmai s-a schimbat la 00.01.

O să scriu alături de persoane care mi-au mângâiat obrazul și mi-au atins sufletul, ani în șir.

 

Pentru noii mei prieteni – sunt Zina Zen. Mi-e greu să mă descriu, pentru că sunt într-o continuă schimbare și nu mi-ar ajunge, oricum, cuvinte. O să mă simțiți, în timp, printre rânduri.

Pentru vechii mei prieteni – tot Zina Zen sunt, doar că, într-un moment de curaj amestecat cu demență :), am trimis (și eu) un e-mail cu subiectul „Concurs de bloguri” și Alice Năstase Buciuta, personal :), mi-a scris peste câteva zile răspuns: „Esti una dintre finalistele concursului nostru, una dintre multele si talentatele concurente…” .

———–

Mi-e frică. Parcă ar începe Lumea…

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Succes, si sa ne incalzesti sufletele cu randurile tale!

    Simonne 9 aprilie 2012 17:48 Răspunde
    • Multumesc! Sunt fericita si emotionata!

      zinazen 9 aprilie 2012 17:52 Răspunde
  • locul tau era aici … unde sunt cele mai minunate siflete si calde inimi.

    Tania 9 aprilie 2012 19:58 Răspunde
    • sambata am avut una din cele mai frumoase zile din ultima vreme, iar cuvintele tale – fac sa continue aceasta stare. multumesc!

      zinazen 9 aprilie 2012 20:00 Răspunde
  • uraaaaa!!! frumos si cu mult suflet ca de obicei. pasi mici dar siguri in continuare 🙂

    eu 9 aprilie 2012 20:20 Răspunde
    • sunt curioasa unde ma va duce drumul asta … bine ne-am regasit aici!

      zinazen 9 aprilie 2012 20:22 Răspunde
  • Ma bucur nespus de mult pentru tine, Zina!Bravo si te voi citi cu placere si aici. >:D<

    O.M. 10 aprilie 2012 5:59 Răspunde
  • Drumul tau incepe sau drumul tau continua…. Important este ca te urmam oriunde, ca te iubim, ca ne desfeti si ne resfeti diminetile cu textele tale, ca radem si plangem alaturi de tine.
    Felicitari pentru noua casa si sa-ti fie calimara permanent murdara de cerneala! Te iubim, da? 🙂

    alina 10 aprilie 2012 6:23 Răspunde
    • multumesc frumos !!! si eu va iubesc. (iar pe tine te ador :))
      drumul m-a adus aici, SI datorita tie!

      zinazen 10 aprilie 2012 6:25 Răspunde
    • vezi ca se poate comenta si aici :))))?

      zinazen 10 aprilie 2012 6:27 Răspunde
  • da, am comentat mai intai aici, si apoi am intrat pe vechiul blog! 🙂 este si asta un semn, nu? 🙂

    alina 10 aprilie 2012 6:53 Răspunde
  • Planeta Zina in Universul Marea Dragoste! 🙂 Ce poate fi mai frumos?… Doar viitorul! 😀 Sa-ti fie intr-un ceas bun! Felicitari, pupici, imbratisari si … sa curga sampania! Petrecerea continua!!! 😀

    anhelika 10 aprilie 2012 10:12 Răspunde
    • Show must go on !!! Multumesc mult, daragusha (nu o sa incetez a folosi acest apelativ pentru cei dragi :))

      zinazen 10 aprilie 2012 10:14 Răspunde
      • 🙂 multumesc, daragusha! 🙂

        anhelika 10 aprilie 2012 11:10 Răspunde
  • Felicitari pentru „curajul demential”!!!:) Sa iti deschida inca multe usi de case noi! Una mai frumoasa decat alta! Sanatate multa-multa si tot soiul de impliniri!

    Gabriela 10 aprilie 2012 11:47 Răspunde
  • Felicitari, Zinei noastre dragi!!! Noi tinem aproape si te sustinem tot de aproape!! Iar tu tine-o tot asa, ca esti pe drumul tau!!!

    ade 10 aprilie 2012 12:23 Răspunde
    • Multumesc Ade. Vad ca aproape toata lumea e prezenta :). Pot sa ma apuc de scris 🙂

      zinazen 10 aprilie 2012 12:31 Răspunde
      • Abia asteptam!! 🙂

        ade 10 aprilie 2012 12:46 Răspunde
  • …hai ca nu era numaratoare chiar completa, eu lipseam … te pup, te imbratisez si aici si … FELICITARI !!!!

    camy 10 aprilie 2012 12:58 Răspunde
  • Un start plin de succes, Zina, si bine-ai venit aici!

    Cezara 11 aprilie 2012 10:44 Răspunde
  • Felicitari!!! sa te simti bine in noua ta casuta virtuala 🙂

    vitela 12 aprilie 2012 17:23 Răspunde
  • Salut Zina, Felicitari pentru blog, te-am descoperit din revista „15 minute”, scrii genial.
    Daca ai putea sa-mi spui, te rog mult, care este denumirea originala a filmului despre care ai povestit.

    Mersi anticipat si mult succes in toate!

    Alina C. 19 iunie 2012 7:28 Răspunde
    • un an cu marea dragoste 🙂

      zinazen 9 aprilie 2013 13:01 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title