„“

așa trebuie, așa vrea, așa poate

de

El era frumos, inteligent și nebun. Ea – deșteaptă și sălbatică.

Era inevitabil să se ciocnească în lumea banală a oamenilor normali.

Scântei și focuri de artificii – cât de aici până la Paris. O iubire și o poveste, cât să inspire sute de pictori, cât să umple zeci de galerii de artă.

El a plecat.

Ea l-a lăsat.

Ploile răcoritoare și fulgii perfecți au potolit-o.

A uitat.

—–

După 12 luni s-a dus să-și viziteze prietena care născuse o superbitate de copil. Era iarnă. A intrat cu ochelarii aburiți și încerca să privească prin ei și pe deasupra lor. Cineva mic și perfect gângurea din brațele cuiva cu miros atât de familiar …

El venise să-și viziteze prietenul speriat, proaspăt devenit tătic.

——

Nu și-au vorbit, nu s-au privit.

Nu s-au iertat … Nu s-au uitat …

—–

Când proaspătul tătic l-a scos pe balcon la țigară, ea s-a dus în dormitor să-și ia haina. Trebuia să plece imediat. Nu suporta să-l vadă, nu-și simțea nicio parte a corpului și o durea crâncen în coșul pieptului.

El a intrat și-n tăcerea unui dormitor străin, a îmbrățișat-o, puternic, de la spate. Un minut au stat așa. Ea plângea. Nu avea putere, memorie, cuvinte. Apoi s-a eliberat și s-a întors să-i vadă fața.

Palmă. Sărut. Iar palmă. Sărut.

—–

Peste o săptămână el a plecat din nou.

——

În loc de morală:

Eu știu că fiecare a avut măcar un moment în viață în care nu a înțeles cum și de ce. De ce un om apare? De ce mai apoi dispare? Cum naiba reușești să te înșeli atât de mult? A fost sau nu a fost? Unde a fost minciună și a fost măcar ceva real și adevărat? De ce ți se întâmplă ție? Cum să meargă altceva, vreodată, dacă acest glob perfect se sparge și dispare sub pământ chiar din fața ta?.. Cum să mai crezi vreodată în ceva/cineva, în tine?

Răspunsuri pot fi multe și surprinzător de simple, câteodată. Sau prea complicate, în alte dăți.

Unii oameni nu pot să dea explicații. Nu înseamnă că nu-i doare, dar în lumea aia a lor, din jurul sufletului lor, cred ca așa e cel mai bine.

Și dacă ați tresărit cu această persoană măcar odată, respectați-le alegerea. Dați-le înapoi înțelegere, iubire și iertare.

Dacă ați crezut vreodată că ați iubit (sau iubiți și acum) acea persoană, lăsați totul așa cum vrea ea să lase.

Dacă v-a sărit inima din piept doar la gândul la ea, lăsați-o să plece.

Înseamnă că așa trebuie, așa vrea, așa poate.

Nu este un exercițiu psihologic sau vreun tratament spiritual – este unicul lucru și în același timp tot ce puteți face ca să puteți trăi și respira în continuare.

——

„De ce?”

„Așa trebuie, așa vrea, doar așa poate.”

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Frumos ca intotdeauna si atat de bine spus… fiecare dintre noi se regaseste in aceste randuri… intr-adevar trebuie lasati sa plece cei pe care nu i-am inteles, nu am inteles de ce, a fost vis, a fost magie, minciuna, ce… doar asa putem face loc pentru altceva si sa traim liberi in continuare… poate data viitoare va fi fara de ce-uri si alte intrebari… viata e frumoasa baby… iertare celor din trecut si zambete mereu 🙂

    DJ Marusea 27 decembrie 2012 9:11 Răspunde
    • În replica imi vin multe-multe versuri acum, din diversi artisti 🙂 – asta pentru ca semnezi DJ Marusea :). dar stiu sigur ca te regasesti in cateva randuri :(.
      La multi ani, daragusha!
      Te astept cu semanatul 🙂

      zinazen 27 decembrie 2012 9:15 Răspunde
  • Pingback: Asa … « poveste2poveste

  • Da. Inseamna ca asa vrea, asa poate.
    Si ca sa nu plangi intr-o astfel de imbratisare, e necesar sa te vindeci. Penru ca asa vrei, asa poti. Si asta inseamna ca vei da cui vrei/ cui poti – altcuiva ” palma. sarut. iar palma. sarut „, iar omul acela ti le va intoarce. Pentru ca asa vrea, asa poate. Pentru ca te iubeste.
    🙂
    Mi se topeste in gura expresia ” palma. sarut. iar palma. sarut. ” 🙂

    lotusull 27 decembrie 2012 16:29 Răspunde
    • of, bine ca le stim noi pe toate 🙂

      zinazen 27 decembrie 2012 19:06 Răspunde
  • m-am regasit citind acest articol. lasat totul asa cum vrea el sa lase. e mai bine. mult mai bine sufletului.

    foarte frumos ca de obicei.

    multa inspiratie si sarbatori fericite, Zina! 🙂

    Anastasia 27 decembrie 2012 21:51 Răspunde
    • Multumesc, Anastasia! si ma bucur ca ai putut sa lasi totul asa cum a vrut. este cel mai greu lucru de facut, dupa o plecare!
      Sarbatori fericite!

      zinazen 28 decembrie 2012 8:23 Răspunde
  • Randuri sfasietor de frumoase la sfarsit de an, sa ne ajute sa mergem mai departe, in anul care vine.Pentru ca asa trebuie, asa vrem, asa se poate.Multumesc Zina-Zana Buna!

    dana 28 decembrie 2012 4:57 Răspunde
    • Dana – si eu multumesc, sarbatori frumoase in continuare!

      zinazen 28 decembrie 2012 8:21 Răspunde
  • Cumplit de adevarat.Felicitari!

    Ileana 28 decembrie 2012 10:39 Răspunde
  • Sufletului ranit ii este greu sa primeasca adevarul…iar daca nu poate schimba nimic, porneste alungat de durere pe drumul spre vindecare.
    Si da, acolo unde intelegerea nu gaseste explicatii,iertarea vine prin puterea nemasurata a iubirii :”Asa trebuie,asa vrea,doar asa se poate.”

    Lili 29 decembrie 2012 9:17 Răspunde
  • Poate cele care au fost parasite incearca si varianta fara verigheta, fara sex, si nu mai sufera atata. Dar fiecare primeste atata durere cata alege.

    Crina 2 ianuarie 2013 13:43 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title