Credeam că nicio apă n-o să mi-l spele de pe piele. Niciodată.
Credeam că zilele nu trec ca să-l uit, ci ca să-l aștept. Număram cum trec secundele, lunile, chiar anii. Cuminte, așteptam. Până o să-și dea seama că eu sunt cea adevărată, cea importantă. Până o să vină să-mi bată la ușă.
Ani de zile nu mi-am schimbat adresa și am stat răbdătoare, pe partea mea de ușă, gata să-l primesc înapoi, acasă. Gata de orice. Gata de oricum.
Credeam… că lumea e rea, dar va veni o zi și se va face dreptate. Și-n acea zi, va dispărea tot ce-a fost mai greu și va rămâne numai ce e adevărat. Eu, el și iubirea noastră mare. Fără formă, trecut și defecte.
Au trecut zile, ani, secunde, am făcut primele riduri și am înțeles niște lucruri. Am înțeles că nu lumea e rea, ci eu sunt prea mică.
Și am plecat de acasă.
Nu ca să-l caut. Să cresc.
Am mers mult, am ajuns departe, am privit de sus, m-am văzut de pe dinăuntru. M-am julit, am căzut, m-am ridicat, am plâns, am alergat, am strigat, am încercat, am râs, am îndrăznit.
Așa am aflat că nu eu sunt mică, ci lumea e mare.
M-au spălat ape noi, ape albastre. Mi-au netezit iar pielea, m-au dat din nou lumii. După botez, am zâmbit copilului naiv din mine, care s-a încăpățânat să nu mai iubeasca niciodată pe altcineva, și l-am lăsat acolo. Eu mă despart greu de oameni, de locuri, de mine, dar trebuia să merg mai departe. Trebuia să-l ajung din urmă pe bărbatul neobservat care-mi tot păzea, neobosit, de câteva luni, umbra.
Când l-am ajuns și m-am apropiat de el, m-a privit cu drag și bunătate. Mă vedeam în ochii lui ca-n oglindă – frumoasă și bună, cu câteva riduri noi și un rucsac mare în spate. Secunda până m-a sărutat a durat un an. Ori un an a trecut într-o secundă, nu știu… Am ars, iubit și trăit cum nu credeam că se poate.
Credeam că secunda aia nu se va termina niciodată.
Dar timpul e timp. Trece.
Atunci am înțeles că nu contează cât de mic ești în lumea asta mare, timpul trece la fel pentru toți.
Am plecat din nou. De data asta am mers încet, am pășit atent și am inspirat și expirat aer cu măsură. Ca să-mi ajungă. Ca să nu mă mai satur.
M-au spălat alte ape – moi, mătăsoase. M-au dat din nou lumii. Lumea m-a iubit, și eu am iubit lumea. Pentru viață. Pentru tot ce creezi, din ea. Pentru tot ce îți dă să alegi. Pentru tot ce îți ia, dacă riști. Pentru tot ce poți pierde, cu ea.
Atunci am învățat să înțeleg – ce vreau, și mai ales, ce nu vreau.
Cum trebuie, dar mai ales, cum nu trebuie.
Trăiesc. Mă descopăr, mă cert, mă împac. Creez, aleg, risc, pierd, fac riduri. Iubesc o zi, pierd într-o noapte. Iubesc fără sens, fără reguli. Iubesc nerușinat. Nemăsurat. Imatur. Ciudat.
Of, viață!
Trăiesc…
Și câteodată, în nopțile mele cu insomnii, vin roșu și versuri, din cer, îmi cad stele în buzunarele goale.
Iar asta e tot ce contează, acum, pentru mine.
Am plans citand aceasta postare.si eu l-am asteptat multi ani,poate il mai astept.Aste..ptarea e grea,suferinta e mare si sper ca undeva,candva cineva va veni si ma va descoperii asa cum sunt eu!
eu cred ca esti minunata, asa cum esti si nu trebuie sa vina nimeni sa-ti confirme asta. sau sa te descopere. cine nu are ochi sa te vada, asa cum esti – e liber sa se duca sa se uite in alta parte. daca e perioada ta de jelire – jeleste. un an, doi, 3 – cat e nevoie. pe urma ridica-te si mergi mai departe. dreapta, frumoasa, senina!
o sa treaca, Vera. stiu ca nu am cum sa te conving … dar, crede-ma pe cuvant, o sa treaca!
te imbratisez!
… jeleste. un an, doi, 3 – cat e nevoie…..
De ce e nevoie de atat timp din viata noastra? Dupa…. iti dai seama ce timp pretios ai risipit.Dar iti dai seama cand el, timpul, s-a scurs.
Crede-o pe cuvant, o sa treaca!
Ani, eu cred ca sunt cativa ani din viata unei femei, care „trebuie” sacrificati, altfel, nu am sti sa-i apreciem pe cei care vin. nu am mai putea masura timpul si pretui oamenii de langa noi. si in primul rand, pe noi.
o sa treaca! 🙂
Iti multumesc pentru randurile minunate!
cu mare drag, Vera. si eu iti multumesc :)!
este minunat tot ceea ce ai scris … te pup si te imbratisez cu drag!!!
multumesc frumos, Alexandra!
Superbe ganduri ai. Sunt ca niste ambalaje de lacrimi cuvintele tale. Lumea e perfecta asa cum e, noi cautam si cream defecte. Te respect.
Multumesc frumos, Valeria! O zi buna sa ai!
Inainte de a incepe sa te citesc imi propun sa nu ma las emotionata de cuvintele tale. Din pacate nu reusesc niciodata.
Stii sa spui atat de bine totul incat ar fi greu daca nu imposibil de spus mai mult. Ai trait atatea, ai trait atat.
Sensibilitatea ta depaseste limitele monitorului intrandu-mi in suflet, asezandu-se acolo ca in propria casa.
aaah, Luminita, draga mea, multumesc!
Eu in perioada de asteptare, pe care nu o recunosteam ca asteptare, mi-am schimbat adresa, serviciul, orasul. am crescut, l-am vazut iubind pe alta, m-am indragostit si eu de altul.
Intotdeauna se poate de luat ceva time-off sa iti deplangi pierderea.
Totodata, cedand in detalii, iti vine mai greu sa recuperezi. deci acest time-off trebuie sa aiba si el o limita.
Ei revin atunci cand noi suntem din nou implinite si ferite. cu un alt barbat. cu o alta viata. atunci suntem iarasi dorite. rupte in fasii noi nu trebuim nimanui. Asta e.
Cristina – nu pot decat sa-ti dau dreptate.
si asa e corect.
Multumesc.
Tu manuiezi cuvintele cu o splendoare magica.
Am plans adesea, citind rataciri din trecut pe blogul tau.
Ceea ce faci e frumos – faci terapie celor care au suferit sau sufera. Pentru ca lacrimile si compatimirea de la necunoscut valoreaza cat o sesiune la psiholog uneori.
Iti multumesc. Noi trebuie sa iti multumim, nu tu 🙂
este un schimb corect, de asta multumesc, Cristina!
inca odata. 🙂
La multi ani draga Zina, sa ai o primavara splendida!
Victoria, multumesc din suflet! Sa ai si tu o promavara minunata! Te imbratisez!
Primvara sa-ti presare stele luminoase in cale,sa ai inspiratie si sa ne bucuri sufletele ca si pana acum,Zina draga!
Irina, multumesc! Sa ai si tu o primavara frumoasa!
Credeam si cred, doar ca acum cred in mine…acum vreau sa micsorez distanta intre micimea mea si imensitatea lumii!!
Ce frumos ai scris, Zina Zen!!
Multumesc, Adriana si spor!
Scrii foarte frumos si profund ! Felicitari!
multumesc, Lumi!
In urma recitarii a numeroselor postari de ale dumneavoastra observ sau mai bine ma conving ca sunteti atit de minunata, estetica si misterioasa femeie. Iar cuvintele preiau o alta forma, un alt sens… le supuneti al vostru farmec ce imi fascineaza tot cugetul necontenit. Laturile vietii voastre, ginduri, trairi a carui continut ne-ati dezvaluit atit de sincer, a trezit in oameni admiratie, daca nu in oameni atunci in mine la sigur.Cu toata stima, Va admir ZinaZen!