„“

Când „Merită?” nu are niciun sens.

de

Chiar și eu, care cred în iubire, o caut, o trec prin site, timp și teste, o ascund, o trăiesc și respir prin ea, mă întreb câteodată, „What the Fuck?”

Chiar și acum, după atâtea revelații și experiențe de iubire și de viață, mă enervez și mă mir că nu am tot timpul răspunsuri. Și siguranță.

 

Iubirea e frumoasă. În toate formele, cu toate diferențele, la toate vârstele, cu tot ce vine la pachet. Dar uneori, vine cu o stare ciudată de teamă. Că nu-i adevărat. Că nu-i pentru tine. Că o să se termine. Că e prea frumos. Că o să strici totul, prostește, imatur, din lipsă de comunicare, de înțelegere, de „alături”.

 

Că o să se termine. Asta e teama cea mai mare.

Uneori, unii oameni aleg să încheie poveștile de iubire într-un moment neînțeles de nimeni. Când nu vor să riște. Când prevăd agonia unui sfârșit de iubire și aleg să zică „Stop”. Să păstrăm totul în minte și suflet, așa cum e acum. De unde să știm încotro ne va duce timpul, transformarea?

Alții trăiesc și ard totul. Până nu rămâne nici urmă de scrum. Ard până și dovezile de iubire. La sfârșit, aruncă și ramele, nu numai pozele „împreună”.

 

Iubirile… sunt diferite. Noi suntem diferiți. Diminețile ni-s diferite. Și destinele.

Iubiri vechi, de departe, sufocante, bolnăvicioase, simple, încordate, liniștite.

Iubiri pe muchie de cuțit, începute cu două liniuțe sau terminate mult prea devreme.

Iubiri egale, reciproce, comode, de vindecare.

 

Iubiri puternice, cosmice … în care ți-e teamă. Că o să se termine.

Deși frumoase și pline, acestea sunt cele mai grele. Pentru că nu este deloc ușor să înțelegi și să accepți că iubești și ți-e teamă, în același timp. Și nu este ușor să aștepți momentele de împlinire, de „alături”, de „împreună”, momentele nepământești, aproape că neadevărate, în care nu ți-e frică de nimic.

Și este greu să iubești simplu și complicat un om care iubește la fel ca tine. Un om pe care-l știi de ieri și de-o viață. De mai multe vieți. Și nu-l știi deloc…

Un om pe care nu ai curaj să-l alungi sau să-l chemi. Să-l ai sau să-l dai.

Și întrebarea „Merită?” nu are niciun sens. Tot sensul s-a ascuns în frica de a nu-l pierde pe cel pe care-l iubești.

Te-ai gândit vreodată că există și așa fel de iubiri?

„What the Fuck?”

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Felicitari!

    Andreea 29 octombrie 2014 19:54 Răspunde
  • Parerea mea e ca se pune prea mare accent pe simtirea iubirii. Atunci cand exista presiuni, ingrijorari, dead-line-uri, omul ajunge pe pilot automat, ajungi sa nu mai ai luxul unor sentimente puternice.
    In cazuri de dragoste neimpartasita, sentimentul iubirii se mentine viu si dureros.
    Ca orice chestie care ne aduce bucurie ( o casa, o masina, o haina) de la un moment dat te obisnuieti.
    De la o anumita varsta (si cativa copii)survine responsabiltiatea. Trebuie sa fii responsabil (si) de fericirea alotra, nu atat de placerea ta.
    Ma uit la fiica mea, e asa o imbinare intre mine si sotul meu si imaginea mea daca m-as desparti de el e ruperea acestei fiinte atat de pretioase si avandu-ne pe noi intricati in ea – fizic si psihic – in doua.
    Orice tata care isi paraseste sotia si copiii spunand ca pe copii ii va iubi in continuare, cu mama lor are ce are, defapt sadeste in inima copiilor, mai ales a fetelor, foarte multa nesiguranta. Ele nu vor mai avea incredere in iubirea barbatilor, daca pe mama a parasit-o, e foarte posibil sa patesc si eu la fel.
    Daca cineva cand are o profesie, daca da de greu, tot o ia de la inceput? De multe ori trebuie sa fii consecvent,sa invingi obstacole, nu sa o tot iei de la inceput.
    Imi pare rau ca sunt asa vehementa, dar cand ma intalnesc cu oameni care tot iau temperatura daca mai sunt indragostiti sau nu, mi se pare foarte neconstructiv.

    Kinga 30 octombrie 2014 18:33 Răspunde
  • Cred ca orice iubire merita,viata fara iubire e searbada si lipsita de sens.Si da,chiar trebuie sa luam mereu temperatura daca mai suntem indragostiti sau/si iubiti!Iubirea vine la pachet si cu responsabilitatea,si cu grija pentru ceilalti,iar daca putem alunga rutina,plictiseala,risipirea chiar merita orice efort pentru pastrarea iubirii,inclusiv teama chircita in suflet ca ai putea pierde.

    Irina 2 noiembrie 2014 6:53 Răspunde
  • Doamne, cit de frumos le zici…
    Am renuntat la o iubire „cosmica”, a durut si mai doare. Unicul gind ce ma consoleaza e ca nu am trait degeaba pina acum, ca am simtit enormitatea infricosatoare a unei iubiri de acest fel…
    Am ales o iubire sigura, triviala, dar astfel sufletul imi este linistit. Am ales siguranta in locul pasiunii… Vom vedea ce ne rezerva soarta…

    Oana 9 februarie 2015 11:00 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title