…din ceașca de cafea

„Cand ești prea tânăr, e prea devreme; cand ești bătrân, e prea târziu.”

proverb grecesc

Cu părere de rău, înțelegem că timpul zboară, la propriu, prea târziu, cam după 35 de ani.

(Slavă Domnului, mai am până atunci, tot la propriu :))

Cu părere de bine, însă, când îți dai seama de viteza de galop a anilor (adică s-a trezit conștiența ta asupra acestui fapt), mai poți face/schimba rutini și lucruri.

—–

După 35 de ani, o femeie este soție, soție și mamă, singură sau liberă.

(Plus variațiuni pe aceste 4 teme.)

Dacă ești soție/soție și mamă, nu prea ai timp să te gândești la timp, la nemurirea sufletului și stările transcedentale pe care nu le-ai trăit. Îl uiți pe băiatul cu ochii verzi din stație, o uiți și pe copila care aștepta cândva autobusul … Dimineața vine prea repede, codițele fiicei sunt prea strânse, șeful niciodată nu înțelege că ești și mamă, nu doar avocată, soțul nu face suficiente, soacra face prea multe, nu poți să zbori la Londra pur și simplu, nu ajungi niciodată vizavi la un masaj de o oră și jumătate, nu mai ai cum să pierzi o noapte „chiar cu fetele”. Din când în când, simți că undeva ceva îți scapă, dar știi aproape sigur că nu e nici o tragedie în asta. Seara „ai tăi” sunt cu tine, îți țin de cald și bine, cina e „cea mai bună din lume” și totul redevine întreg și complet.

Dacă ești singură, ești cea mai potrivită persoană pentru a simți cum timpul zboară prea repede. Dimineața te uiți în ceașca de cafea și nu vezi nimic bun în ea. Seara e doar sfârșitul unei alte zile în care nu s-a întâmplat nimic bun. Aduni nemulțumiri, riduri și kilograme și principala ta preocupare este că timpul zboară, nemilos de repede. Îmi pare rău că sunt atât de multe persoane care-și trăiesc singurătatea ca pe un chin, o povară. Își închipuie că fericirea e adusă de cineva care trebuie să apară, ca printr-o minune, dintr-o ceașcă de cafea sau basm imaginat … Devenite sau construite pentru a fi singure, aceste persoane sunt la un pas, un gest de altă viziune asupra aceleiași realități. Lucruri minunat de frumoase așteaptă să se întâmple, ridicați-vă ochii din ceașca de cafea! Dacă (vă) priviți din alt unghi, se poate întâmpla să vedeți un joc miraculos de culori și umbre.

Nu o să mă credeți, dar cel mai tare simți că timpul zboară atunci când ești liberă. După 35 de ani, sentimentul de libertate vine la pachet cu niște sentimente de „știu ce vreau”, „mă duc acolo”, „asta îmi trebuie”, „asta NU”. Nu mai ai timp de cântăriri, îndoieli și dubii, pentru că șansele se evaporă, ocaziile dispar, iar secundele zboară.

Știi să pierzi cu demnitate. Cedezi cu ușurință. Pleci capul, dacă trebuie. Arunci mănușa. Suporți durerea. Vezi nedeformat adevărul. Ești motoraș, declanșezi. Ești cu piciorul deasupra pedalei, tot timpul. Te oprești, dacă trebuie. Rămâi senin când conjunctura se schimbă.

Și, parafrazez dintr-o scriitoare descoperite chiar ieri, Claudia Piñeiro – când spargi o ceașcă de cafea, strângi cioburile și speli pe jos.

Pentru că … nu știu dacă intr-adevăr ne este dușman, dar timpul zboară a naibii de repede.