„“

Furată

de

10313825_892941677424012_7954431754795667875_nÎntr-o zi, cineva – nici nou, nici vechi, nici bun, nici rău, nici al meu, nici al lui – m-a furat.  Fără să vrea. Fără să știe.

El m-a furat, iar eu, m-am lăsat furată. Nu înțelegeam niciunul, nimic, dar știam că acesta e singurul drum. Nu aveam alternativă. Și nu căutam vreo scăpare.

Iar eu, tot ce puteam și voiam să fac, era să-l las să mă fure.

Să mă fure de la mine, de la ceilalți, de la tot ce a fost și de la tot ce-ar fi putut să mai fie. Fără să știe, m-a furat chiar și de la el. Pentru că nici eu, nici el, nu am mai fost la fel. Noi nu ne-am mai aparținut nouă înșine. Eu eram el. El era eu. Eu eram a lui. El era al meu. Dar nu mai eram ai noștri.

Am riscat amândoi, dar pe rând.

Am renunțat, de câteva ori, pe rând; și o dată, împreună.

 

Într-o zi, am încercat să-l ascult, dar nu l-am mai auzit.

M-am speriat. M-am simțit singură, abandonată, trădată.

Eram dată altcuiva, deși știam că sunt făcută numai și anume pentru el.

Nu mai eram furată.

Simțeam că m-a dat. M-a dat înapoi – mie, lumii, altor șanse, altor povești, altor oameni, pe care abia de-acum urmează să-i întâlnesc.

Eram a mea, dar atât de străină.

E trist, știi? Să vrei să fii furată.

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Mi-a cerut in fiecare zi sa ma fure. De frica nu m-am lasat deodata, apoi cind a reusit m-a lasat pierduta…

    Silvia 23 martie 2015 15:04 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title