„“

întâlnirile mele

de

Mi-e interesantă această vârstă și toate întâlnirile pe care le-am trăit până acum. Întâlnirile cu cei care mi-au marcat parcursul, felul, viitorul. Cu cei care mi-au devenit modele, prieteni, amintiri sau eroi. Cu cei care au reușit să-mi atragă atenția, care m-au făcut să mă opresc pe un gând, să rămân pe un peron, sa sar de pe un fix. Cu cei care m-au încurajat, dar fără să-mi spuna, „Curaj, hai că poți”. M-au încurajat, luându-mă în seamă sau de mână, ascultându-mă, tratându-mă ca pe un adult, ca pe un om care poate, care știe. Care va încerca, va reuși, va pierde și va încerca din nou.

Se pare că așa se construiesc caracterele. Destinele.

Ei m-au învățat să încurajez, mai departe. Să înțeleg că cel mai mult, de susținere și încurajare avem nevoie. Dacă nu crede nimeni în mine, eu în cine pot să cred?

… Întâlnirile cu cei care mi-au zis că nu există limite, reguli și dreptate universală. Că numai adevărul tău e cel adevărat. Și cel care contează. Adevărul de acum, că peste 5 minute, se poate întâmpla ca toate lucrurile din lume să se schimbe cu locul, iar lumea să se așeze cu fundul în sus.

Întâlnirile cu oamenii care au făcut posibile atâtea trăiri, atâtea muriri, atâta sentiment, puls și vene zbătute…

Cu oamenii rafinați care nu și-au găsit loc în simplitatea lumii mele. Cu timizii care s-au grăbit, s-au speriat. M-au speriat. Sau curajoșii care au avut prea puțin timp pentru „Stai lângă mine”. Tupeiștii care m-au încurcat și blocat într-o lume falsă. Nehotărâții care m-au consumat ca pe un top de hârtie Xerox.

Nicio întâlnire de până acum n-a fost o simplă întâlnire. Fiecare m-a pregătit pentru următoarea. Iar eu sunt o sumă a acestor întâlniri, a acestor oameni și a alegerilor pe care le-am făcut eu sau pe-ale căror consecințe le-am trăit și trăiesc în continuare.

Sunt într-o continuă pregătire pentru tot ce urmează…

Mă arde la fel de tare de fiecare dată, sunt tot mai obosită, de la o întâlnire la alta, dar când văd și simt că ceva nu merge, se oprește din întâmplat sau nu se mai leagă, eu accept.

Mărturisesc că mi-e greu și nu-mi face mare plăcere să fiu „mare și puternică”. Nu-mi plac zilele în care mă trezesc noaptea din somn, agitată, știind că trebuie să aleg. Mai ales că nu aleg un om, un titlu sau o pereche de pantofi. Eu mă aleg pe mine.

De fiecare dată, este vorba de mine. De întâlnirile sau neîntâlnirile mele.

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Zina Zen, scrii minunat, iar puterea ta de sintetizare a sentimentelor, trairilor omenesti, nu mai lasa loc de prea multe comentarii auxiliare. Esti profund sensibila, rascolesti in mine, o cititoare constanta a postarilor tale, emotii reale si, adeseori, lacrimogene. Da, sunt o emotiva nativa ce ma dau curajoasa si atunci cand inima mea bate intr-un ritm greu de urmarit chiar si de cele mai performante aparate la care as fi conectata. Sunt fatalmente o naiva indragostita de frumos sub toate aspectele. Si, tocmai din acest motiv, adeseori pic in vraja unor minciuni frumos ticluite, insa ingrozitor de adevarate. Rezultatul? O deceptie uriasa, care enorm de greu mai poate fi uitata, decat, doar, cand o alta minciuna, si mai artistica si emotionanta o inlocuieste.
    Un carusel al nebuniilor din care, odata iesita, ceea ce ramane este un gust salciu si gretos provocat de ameteala rotirilor nebunesti.

    Luminita 14 octombrie 2014 9:02 Răspunde
    • Iti multumesc din suflet, Luminita mea draga!

      zinazen 14 octombrie 2014 9:45 Răspunde
  • Intalnirile mele,alegerile mele,cele care au insemnat ceva in constuctia si evolutia mea au fost cele facute cu inima.Numai ea biata,nu minte,chiar daca uneori e sfaramata si recompusa bucata cu bucata,mai sensibila,mai iubitoare de frumos,mai iertatoare!Si tu,Zina draga,esti una dintre alegerile mele!

    Irina 14 octombrie 2014 12:03 Răspunde
    • multumesc din inima, Irina, asa cum e ea recompusa acum, bucata cu bucata!

      zinazen 14 octombrie 2014 13:23 Răspunde
  • Am citit si recitit…am simtit fiecare cuvant scris de tine. M-a patruns fiecare virgula si….am simtit sa plang, sa nu mai fiu puternica o clipa. Fiecare intalnire, fiecare experienta m-a transformat. Nici nu stiu daca in rau sau bine. Dar pentru ca am putut sa merg mai departe vreau sa cred ca in bine. Toti cei care au trecut prin viata mea m-au facut sa descopar un alt „eu”. Uneori unul care mi-a facut placere, alteori… Mai multe feluri de „mine” in mine. Multumesc, Zina, ca ma ajuti sa traiesc sentimentele astea de fiecare data cand citesc randurile tale cu suflet!

    simona 14 octombrie 2014 17:27 Răspunde
    • Simona, Iti multumesc!
      Eu va multumesc!

      zinazen 15 octombrie 2014 8:10 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title