Eu știu ce-i iubirea.
Ba nu, nu știu…
Iubirea e ceva fierbinte, constant, pulsând de-a lungul venelor, chiar și-n somn, chiar și-n boală, chiar și de departe.
Ba nu, iubirea-i un cub de gheață, alunecând pe spate, de unde se termină părul, la ceafă, până … unde se topește.
Iubirea e roșu. Ba nu, e auriul unui lan de grâu. Nu, nu – e albastrul infinit al oceanului. Sau verdele crud al trifoiului?
Iubirea e un lan de maci. Ba nu, e liliacul „pus de noi”. Sau un fir de trandafir sălbatic, lăsat pe parbrizul mașinii, fără „semnătură”?
Iubirea-i diagnostic. Ba nu, iubirea-i tratament.
Iubirea e o carte pe care o citești însetat, grăbit, fără să te oprești la anumite fraze, numai ca sa ajungi mai repede la final, să vezi ce e dincolo de ultima pagină. Sau o citești încet, cumpătat, revenind, uneori, la primul capitol, ca să te asiguri că înțelegi tot ce simți.
Da, iubirea e o carte. O ai, o simți, o înțelegi, ai nevoie de ea.
Ba nu, iubirea-i muzică. E o melodie cu ritm perfect și versuri frumoase. O melodie cu furnici și fluturi.
Uneori, iubirea e doar un cantec instrumental. Începe. Asculți intro-ul. Știi melodia, simți deja prima strofă, dar versuri în interpretarea asta, nu-s. Te gândești ca e remix sau vreun extended version, iți pregătești vocea, pentru că știi cuvintele pe care urmează să le cânți, îți dorești să le cânți, dar nu. E doar o variantă instrumentală. Versuri nu-s. Se poate și așa. Mulțumim și pentru asta …
——
Dacă mă întrebi acum-acum, azi, în secunda asta, dacă iubesc, o să spun „Da! Nu știu!”
——–
Câteodată, mă uit la câte un străin de pe stradă, din metrou, de la masa vecină sau de la aceeași masă cu mine, și mă gândesc: oare aș putea să mă îndrăgostesc nebunește, acum, de el?
Oare aș putea, acum, să-l iau de mână și să fugim în lume? Departe, definitiv, împreună.
Oare poate să fie, dintr-o nebunie și întâmplare ciudată, cel pe care l-am construit din câțiva bărbați care, (cumva) au existat, și unul pe care doar mi l-am închipuit?
Se întâmplă rar, în zilele care încep urât și soarele uită să lumineze și bucățica mea de umbră. Rar, dar se întâmplă … În zilele în care dacă mă întrebi dacă iubesc, spun „Da! Nu știu!”
Textele tale sunt versuri in proza, pline de energie vie si dragoste, ca sufletul tau frumos .
ah, multumesc frumos, Liliana!
Iubirea, cel mai frumos sentiment este si cel mai greu din lume.
Iubirea este durere inainte de a fi bucurie. Este freamat inainte de a fi liniste. Este dorinta inainte de a fi implinire.
Iubirea daruita este suprema inaltare. Cea primita, imensa bucurie. Cea impartasita, adevarata iubire.
putem gasi cate o definitie pentru fiecare zi de iubire.
Daca doi oameni valorosi hotarasc sa mearga impreuna, loiali pe drumul vietii, iubirea va aparea si ea.
Eu nu mi-am lasat inima sa iubieasca doar cand exista dorinta si din partea celuilalt. Cred ca as fi putut fi cu 20% dintre baietii pe care i-am cunoscut. Doar sa vrem amandoi sa mergem pe acelasi drum si iubirea ar fi venit.
ai mare noroc, Iolanda, ca poti sa-ti lasi inima sa iubeasca conditionat. poti filtra, alege. ai optiuni.
eu nu sunt sigura ca daca as pleca la drum cu un om „potrivit”, iubirea ar veni. pana acum iubirea s-a instaurat atat de ciudat si atat de altfel de fiecare data…
si odata, a venit cand eram la jumatatea drumului, dar cu altcineva. de atunci am zis ca nu mai risc. pentru ca doare din toate partile …