„“

nord de femeie

de

Mi-am luat-o în cap, când am plecat de acasă. De fapt, nu chiar când am plecat. Când am plecat, era cât pe ce să fac pe mine de frică. Mi-am luat-o în cap când m-a asimilat Bucureștiul. Când m-am simțit de-a lor, de-a bucureștenilor care bat la pas orice stradă, ies noaptea, merg fără direcție, și cunosc sute de intersecții de străzi și străduțe.

M-am dat mare în fața celor rămași acasă. Că „la noi, la București” nu așa se spune, nu așa se face. Ei au fost extraordinari, cei rămași acasă. M-au lăsat să-mi treacă această fază și m-au iubit în continuare. Așa cum sunt. Încurcată, uneori genială, închisă în mine sau toată „a lumii”. A lor, tot timpul, deși nu spunem asta niciodată în cuvinte.

Într-o vacanță de demult, un prieten mi-a zis, într-o seară, când împărțeam aceeași bordură, lângă casa mea (sau a lui?): „Tu-mi trăiești viața. Eu trebuia să ajung în București. Eu trebuia să fac Dreptul și masteratul în Științe Politice. Eu trebuia să mă duc la toate concertele și spectacolele alea la care te duci tu acum.” M-am simțit norocoasă, să-i trăiesc viața. Pentru că nici până la el, nici după, eu nu am întâlnit un om atât de … complet.

La mine, așa a fost să fie. Să ajung, să fac, să merg.

Pentru că România e mare, mult mai mare decât Moldova, și pentru că se vorbește cu mult „ce” în propoziții mult mai lungi, eu am trăit destul de mult timp cu senzația că sunt „aleasă” să trăiesc cu atâta deschidere spre cultură, istorie și înțelepciune. O vreme, am dus lupte grele cu bucureștenii, cu stereotipurile, cu generalizările, cu miturile… Apoi am renunțat. „Mă vreți? Luați-mă. Nu? La revedere.”

Simplu și sănătos.

Niciodată nu mi-am ascuns originea. Moldova. Un sat de pe malul unui râu. Acolo îmi sunt rădăcinile. Acolo am o parte din mormintele familiei mele. Acolo am început să vorbesc, să merg, să văd lumea.

E locul în care petrec, obligatoriu, o săptămână, în fiecare vară. Nu de dragul amintirilor din copilărie, nu de dragul fructelor, a legumelor și a liniștii de acolo. Nu de dragul cerului înstelat, a apei bune și a sunetelor naturii, care-mi vindecă, an de an, zbuciumul și toxinele orașului.

De dragul oamenilor.

Eu am mai fost, am mai întâlnit oameni ospitalieri, oameni gospodari, oameni binevoitori, frumoși și veseli. Dar nu am grad de comparație pentru oamenii mei de acasă. De unde e „acasă” al meu, cel adevărat. Înțelepciune, bun simț, răbdare, cumsecădenie. Hărnicie, pricepere, dăruire. Deschidere, toleranță, dragoste. Eu personal, aleg modelele de acolo. Câte înțelesuri au prins lucrurile pe care credeam că le știu, câte pilde potrivite mi s-au dat, câte sfaturi de aur, câte povești și povețe…

Încredere, aprobare, iubire, iertare. Numai „acasă”.

Vara aceasta am mers prin nordul Moldovei. A fost incredibil. Ore în șir am stat în microbuz, uitându-mă pe geam și la oameni. Lanuri de grâu verde și maci, copii frumoși. Fântâni, cer albastru, bujori, nori de ploaie. Oameni.

Timp, sens, revelații.

În drum spre nord. La întoarcere spre „acasă”.

La gara auto din Chișinău, un tânăr aștepta un autobuz. Era rus, venea să se întâlnească cu familia iubitei sale. Emoții – un miliard. Mai aveam 30 de minute până pleca microbuzul, era 5.30 dimineața, răcoare. El și-a schimbat tricoul, și-a curățat adidașii și tot făcea ture încolo-înapoi, de emoții. Șoferul l-a întrebat de ce nu merge cu noi, că treceam și noi prin Bălți. Nu-i ajungeau 15 lei și nu avea unde să schimbe dolari, la acea oră. Imediat cineva i-a dat bani, ba i-a luat și o cafea de la aparatul din gară. Un tânăr, dintr-un orășel din Rusia, venea să trăiască într-un sat din Moldova.

Cu ani în urmă, m-aș fi uitat destul de ciudat la el. Cum să te muți în Moldova? Cum să alegi să trăiești la țară?

Acum, l-am privit cu bucurie. I-am mulțumit. Lumea e bine. Iubirea există. Este, într-adevăr, cel mai frumos lucru care ni se întâmplă în viață. Mi-a confirmat. Mi-a dat speranță. M-a readus cu picioarele pe pământ. Pe pământul meu. M-a întors cu fața spre simplitatea lucrurilor adevărate, importante, reale, de valoare.

… Mi-e dor să împărțim bordura, să fie simplu, să visăm și să credem…

Categorii:
Uncategorized

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title