„“

peronul nostru

de

Nu mai pot urca într-un tren. Mă dor toate peroanele.

Mi se pune un nod în gât și mă sufoc.

Iar lacrimile, care ar trebui să-mi aducă eliberare, mă dor.

 

Peronul nostru …

Când am plecat prima dată, ai ajuns la 21.03. La 21.07 pleca trenul.

4 minute. Atât am avut. Să ne găsim, să ne pierdem.

 

Un sărut lung, cât o viață.

Un sărut flămând, însetat.

Un sărut orfan, fără casă.

Mă dureau mâinile care ți s-au încleștat în jurul meu. Mă dureau lacrimile tale pe obrazul meu. Mă durea tot peronul.

 

„E adevărat. Auzi? Să nu te îndoiești! Auuuuuuuzi?”

Nu te auzeam. Eram într-un tren de metal, într-o iarnă geroasă. Plecam.

Plecam, pentru că trebuia să plec.

 

Ai existat? Noi chiar am avut un peron, doar al nostru?

 

Vedeam dovezi de iubire în tot ce spuneai. Vedeai semne de iubire în tot ce tăceam.

Dar nu de dovezi aveam nevoie, dragul meu, ci chiar de iubire. Noi ne-am iubit doar pe peron. Când eu veneam și tu mă așteptai. Când lumea se oprea în loc, iar noi ne topeam, muream, renășteam. Când știam că e adevărat. Când reușeam să dispărem din fața tuturor, în 4 minute.  Când eu plecam, iar tu … mă lăsai să plec.

Noi chiar am avut asta? Noi chiar am omorât și îngropat asta?

 

Am crezut că o să treacă. Că vor veni alți oameni, alte topiri, alte-ncleștări.

Au venit… Dar tot nu pot urca în niciun tren, fără să mor, pentru 4 minute.

Palmele, tăcerile, răzbunările …. au trecut.

 

Tu, cel de acum, mai crezi în noi, cei de-atunci?

M-ai iertat, acum?

Trebuia cumvă să trăiesc, iubite. Mai mult decât patru minute pe an.

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Luati-va peronul acasa, sa se lungeasca la infinit cele patru minute

    AZUCENA 13 ianuarie 2014 0:26 Răspunde
    • asta e cel mai greu de facut 🙁

      zinazen 13 ianuarie 2014 7:27 Răspunde
  • Au trecut 30 de ani de atunci dar inca doare…
    Si ori de cate ori ajung pe acel peron imi apar in minte amintiri ce le credeam demult uitate.
    In 31.12.2013, seara, am asteptat niste rudenii in gara. Si ca si alta data mi-am amintit de un revelion in care il asteptam emotionata pe el.
    Eram din nou singura, era din nou revelion…
    Si m-am intrebat, pentru a miia oara, cum ar fi fost viata mea langa el…

    Dorina Bosca 14 ianuarie 2014 12:31 Răspunde
    • Dorina – ar fi fost … altfel. numai ca nu vom sti niciodata daca mai buna sau mai rea.

      zinazen 15 ianuarie 2014 11:43 Răspunde
  • Ceata invaluia peronul.
    Si mintea mea.
    Si tineretea noastra.
    Si soaptele noastre. El vorbea despre viata, iubire, destine, noi… Eu ma jucam cu vorbele spunandu-i sa-i plece.
    Imi intuneca ceata privirea. Nu vedeam ca sunt totul pentru el.
    Imi ingheta inima, ceata. Nimic din ce-mi spunea nu ma incalzea.
    Oricum nu credeam ca va pleca. Dar a plecat.
    Si nu s-a mai intors decat acum, cand l-am cautat, cand e mult prea tarziu pentru noi, mult prea greu sa o luam de la capat, fara ca nimeni din cei dragi noua, sa nu fie ranit.
    Am fost tot ce si-a dorit in viata asta si nu a putut avea.
    A fost misterul si regretul vietii mele, intrebarea la care nu voi primi niciodata raspuns.

    De cand a plecat, pe peronul vietii mele e mereu ceata. Si niciun tren care sa ma duca spre soare…

    anca 14 ianuarie 2014 22:57 Răspunde
    • cat de frumos, Anca…
      trist si frumos.

      zinazen 15 ianuarie 2014 11:44 Răspunde
  • Zina, e atat de frumos si de trist ce ai scris! Si de trist si de frumos! Si de…! Si de…!
    Esti iar, atat de tu!

    Claudia Pop 16 ianuarie 2014 8:17 Răspunde
    • multumesc, Claudia. Imi luminezi ziua cu vorbele astea!

      zinazen 16 ianuarie 2014 12:05 Răspunde
  • Marturisesc ca nu a trecut mult timp de cand te-am descoperit.Am descoperit un suflet care rezoneaza in mod asemanator sufletului meu.Vorbele tale ma fac sa plang,sa rad,sa sper,sa disper,sa visez,sa cant,sa lupt,sa vad…Multumesc!!!

    violeta 18 ianuarie 2014 22:40 Răspunde
    • eu iti multumesc, Violeta!

      zinazen 19 ianuarie 2014 8:28 Răspunde
  • Your message…de ce iubim atit de mult ?

    oana 27 februarie 2014 0:59 Răspunde
    • mai bine atat de mult decat deloc, Oana.

      zinazen 27 februarie 2014 8:11 Răspunde
    • de acord….dar doare la fel de mult…

      oana 21 aprilie 2014 3:21 Răspunde
  • Your message…

    oana 21 aprilie 2014 3:22 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title