„“

Se-ntâmplă în mai multe feluri

de

Se-ntâmplă în mai multe feluri.

E uimitor, diferit și surprinzător, de fiecare dată.

Uneori, un om necunoscut care-și intersectează din greșeală calea cu a ta, îți observă pustiul din ochi. Și atunci, într-un fel minunat și unic, dintr-un loc secret al tău, uitat și rece, încolțește o sămânță de dor și-ntrebare. Habar nu ai cine-i străinul ăsta și cum de l-au adus pașii tocmai lângă tine, dar golul tău se-mplină, și simți cum începi să luminezi și să strălucești. Ca altă dată, ca niciodată. Și scoți din debara șevaletul pe care ai jurat să nu-l mai folosești niciodată. Și toate se așează pe pânza potrivită, în cele mai frumoase culori din lume. Diminețile-ți zâmbesc, zilele sunt punți către noapte, iar nopțile devin dovezi de iubire.

 

Sau, te trezești că vezi, în sfârșit, un om pe care-l știi demult. Îl știi de atâta vreme, încât primele amintiri se amestecă cu miros de copilărie îndepărtată. Îi știi toate poveștile, i-ai auzit toate întrebările și chiar ați căutat împreună răspunsurile lui. Știi unde a fost și de ce a plecat. Știi când e trist și cum e, când e vesel. Și-ntr-o zi, într-o simplă zi din mijlocul unei banale săptămâni, când nu e nici frig, nici cald, nici Paște, nici ajun de Crăciun, îți dai seama că omul de lângă tine ți-e drag și apropiat într-un alt fel. Și te pierzi, te-ntrebi dacă și el te vede, te temi să nu strici nimic din această construcție, și totul din jur se aprinde și se stinge altfel.

 

Alteori, ajungi la un grad aproape complet de proprie cunoaștere. Și știi exact cum/unde/de ce ești, îți știi limitele și dorințele. Îți iubești vârsta, puterea, părul, pielea, visele, trecutul și necunoscutul. Și abia atunci, pe o alee dintr-un parc, toamna, pe banca de alături se va așeza un om cu aceeași carte ca a ta. Și cu un zâmbet, o privire și o carte se va țese o poveste frumoasă de toamnă, aproape perfectă.

 

Se-ntâmplă diferit.

Când nu te aștepți sau uiți să mai speri, când nu mai vrei sau uiți cum poate fi, cu oameni minunați sau cu oameni cu probleme, intens sau cursiv, impresionant sau simplu, ca-n filme sau ca-n viață …

 

Iubirea este un dar. Trebuie să mulțumim pentru că putem să fim/primim/dăruim iubire.

Este un privilegiu, un dar neprețuit.

Și … este darul nostru. Uimitor, diferit și surprinzător, de fiecare dată.

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Ce poveste minunată şi cât de optimistă. Indiferent sub ce forma şi cum, iubirea apare.
    Uneori se poate ca un străin să-ţi observe pustiul din ochii, alteori , începi să-l vezi pe omul de lângă tine, pe care-l şti atât de bine.
    Sau, ajungi să te cunoşti atât de bine încât, imediat ce apare omul tau, îl recunoşti din prima.
    Scrii atât de bine, cuvintele tale se mulează perfect pe sufletul meu.
    Uneori commenturile sunt inutile. Ajunge să te citesc,o dată, de două ori. Si să rămân cu mireasma vorbelor tale atât de proaspete şi adevărate.

    monica b. 5 septembrie 2013 12:48 Răspunde
    • Monica, multumesc frumos. ma bucur cand ma fac inteleasa si oamenii ma simt si prin cuvinte.
      te imbratisez!

      zinazen 5 septembrie 2013 12:55 Răspunde
  • Zina Zen, in prima mea tinerete, pentru ca acum ma aflu in cea de-a doua (poti sa zambesti, daca-ti vine, nu ma supar) eram destul de intransigenta cu iubirea. Putin prea categorica si, cu siguranta, prea aspra. Nu as fi acceptat greseli pentru ca, asa imi parea mie, in iubire nu se greseste. Greseala insa era la mine, in viziunea mea. Pentru ca nu era vorba de iubire. Erau intalniri frivole, de pierdere de timp, de irosire de tinerete. Era cata vroiai la pravalia din colt, tare saracacioasa in rest.
    Acu, inteleg diferit iubirea. Cred ca trebuie sa fie scanteia aceea de inceput transformata in flacara mistuitoare de toate celelalte ganduri adiacente care sa curete de maracini tot trecutul si poate viitorul marcand un drum neted si precis catre ea si el, deopotriva.
    Si daca candva credeam ca iubirea vine cand vrem noi dar ca pleaca impotriva vointei noastre, inteleg acum ca ea vine doar cand trebuie si nu mai pleaca niciodata.

    Luminita 5 septembrie 2013 13:45 Răspunde
    • Cred ca o sa-mi fac drum pana la Timisoara sa beau un ceai de multe-multe ore cu tine, Luminita!
      O zi minunata, multumesc de comentariu!

      zinazen 6 septembrie 2013 7:30 Răspunde
  • in cartea mea, personajul principal o ia pe aratura. cartea ta e mai frumoasa! cartea ta e mereu frumoasa 🙂
    textul se potriveste cu zilele minunate de toamna. citesti si e aceeasi senzatie pe care ti-o transmit cerul, soarele, pomii si frunzele toamna, la inceput de septembrie 🙂

    georgiana 5 septembrie 2013 15:23 Răspunde
    • tare-i buna si aratura. numai asa iti dai seama de drumul drept (care oricum da in aratura din cand in cand :)). drept sa spun, eu azi sunt in ditamai aratura :). asta azi :). maine stiu sigur unde o sa fiu!
      te pup, Georgiana!
      e o toamna splendida, intr-adevar!

      zinazen 6 septembrie 2013 7:30 Răspunde
  • haha. da!
    pup!

    georgiana 6 septembrie 2013 8:08 Răspunde
  • E piesa mea preferata, asa, in formula asta cu Mary J. Blige!!!

    Alice Nastase Buciuta 6 septembrie 2013 14:18 Răspunde
    • si a mea!!!

      zinazen 6 septembrie 2013 22:41 Răspunde
  • Fiecare persoana cu povestea ei, fiecare zambet cu misterul sau si vorba aceea fiecare sac isi are peticul. 🙂 (asa se zice la noi in Ardeal). Dragostea e ceva de care poti sa vorbesti o viata, sa o intalnesti cand te astepti mai putin si sa o impartasesti cu o persoana pe care poate doar ai visat-o. Sau taman invers 🙂
    Dar unde dragoste nu e… nimic nu e… sau mai bine varianta noua : unde dragoste nu e, hai sa facem 🙂
    O saptamana reusita si multumesc pentru portia de sufletism 🙂

    Criss 9 septembrie 2013 15:04 Răspunde
    • :))). adorabila varianta noua. o preiau !!! 🙂
      si multumesc !

      zinazen 9 septembrie 2013 16:08 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title