„“

sunt bine.

de

M-a întrebat cineva dacă sunt bine.

Am zâmbit. Cum nu-mi place să zâmbesc. Trist, obosit, aproape ironic.

Și i-am povestit despre ziua în care mi-am dat seama că sunt îndrăgostită. Prima dată.

După mine, are mare legătură. Nu am știut până în acea zi că mi se poate întâmpla. Niciodată nu am găsit o explicație pentru tot ce s-a întâmplat cu mine și între noi doi. M-a luat prin surprindere, m-a dat de pământ, m-a ridicat printre nori, m-a lăsat fără aer, cuvinte și tot ce știam. Abia atunci au început să conteze oamenii și lucrurile din jurul meu.

În acea zi am început să văd și să înțeleg.

Sunt bine.

Oricând mi se poate întâmpla din nou.

Eram tineri, proaspeți, speriați, curioși. Jucam roluri de adulți, deși nu ni se potriveau deloc. Aveam o viață întreagă în față, dar nu înțelegeam asta. Nu știam cum se începe, cum se termină, cum se face și desface.

Era vară. Cu soare, mult verde și mult viitor în față.

Țin minte și acum ce purtam, de unde am cumpărat ochelarii de soare și cum încercam să ascund semnul de pe picior. Cineva a zis să facem un picnic. Am făcut exact cum făceau părinții nostri. Am cumpărat carne, legume, fructe, unele-altele și ne-am pornit spre răcoarea pădurii de lângă orașul nostru.

Acolo, o parte din băieți s-a dus după lemne, iar fetele o făceau pe gospodinele. Cred că-mi plăcea unul dintre băieți. Așteptam să vină din pădure cu lemne și flori, pentru mine. Ar fi fost frumos. Mi-ar fi plăcut mult să vină cu flori pentru mine. Dar s-au întors toți, doar cu lemne.

Unul dintre băieți s-a dezbrăcat de tricou și a făcut focul. Era atât de sigur pe el, stia exact ce, cum și când e de făcut. Noi ne chicoteam, cu fetele, băieții tot încercau să ne impresioneze…

Cel cu focul a luat o stică cu apă, a venit spre mine, m-a privit scurt, a întins-o și mi-a zis să-l ajut să se spele. Au urmat 2 minute. Atât. Eu îi turnam atent apă în căușul palmelor. El s-a spălat pe mâini, pe față, pe gât, pe piept. I-am întins un prosop. Apoi tricoul. Aproape că nu am vorbit până seara. Ne-am privit pe furiș și ni s-au întâlnit privirile de câteva ori. Eu i-am întins pâinea, la masă, el mi-a luat punga din mână, când mergeam, seara, spre oraș.

În acele 2 minte s-a schimbat totul.

Au trecut mulți ani. S-au întâmplat multe. Am întâlnit mulți oameni. Lângă unii am rămas, de lângă alții am plecat. Am citit, am scris, am învățat. Am plâns, am râs, am căutat. Dar nu concep nimic din tot ce am trăit (separat și împreună) și continuăm să trăim (separat și împreună), fără acea zi de vară. Nu aș ști cum să înțeleg sensul de mers al lumii, dacă acel om nu mi-ar fi întins atunci sticla cu apă.

Cu el… am avut și flori. Am tremurat împreună. Ne-am regăsit și pierdut din nou. De mai multe ori. Ne-am căutat. Am devenit adulți, ne-am asumat responsabilități, distanțe, greșeli, certitudini.

Eu încă mai caut bărbați cu atâta siguranță în mișcări, cu atâta grijă și tăcere frumoasă.

El … e bine.

Acest text nu este despre prima iubire. Nici despre marea iubire. E despre cum oricând mi se poate întâmpla din nou.

Sunt bine.

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Scrii foarte frumos.. Iti astept mereu postarile..:)

    Lav 3 iunie 2014 22:27 Răspunde
    • multumesc frumos, Lav!

      zinazen 4 iunie 2014 7:04 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title