„“

unele sfârșituri nu au început

de

Pentru unele întrebări nu există răspunsuri, iar unele sfârșituri nu au niciun început.

Trăim într-o lume în care suntem împinși unii spre alții și nu tot timpul înțelegem de ce ne întâlnim, de ce ne despărțim. De ce se întâmplă, de ce nu.

Eu nu cred că în viață cel mai important lucru este să știi ce vrei. Nu cred în dorințe puse, rugăciuni fierbinți și atrageri de destine.

Eu cred în oameni. Trebuie să știi cum ești. Să te afli. Cine ești. Ce-ți place și ce nu, ce te înduioșează și ce te bucură. Unde vrei să ajungi și ce nu ai mai repeta niciodată. Trebuie să știi care-ți sunt limitele. Trebuie să ajungi la un fel de maturitate, în care să-ți asumi meritele, laudele, faptele bune, înfrângerile, pierderile. Trebuie să ajungi la un moment în care să nu te simți niciodată singur. Există atâta frumusețe în lumea asta – trebuie doar s-o vedem. Dar o vedem, numai când ne știm și ne cunoaștem.

În asta cred eu – în puterea propriei aflări și cunoașteri.

*****

Una din poveștile de dragoste care merită azi a fi povestită este una cu final netradițional. S-a terminat cu o despărțire. Ei nu se mai văd, nu-și scriu, nu-și trimit mesaje de crăciun sau zile de naștere. Dar fiecare își va aminti cu drag de celălalt. Fiecare zâmbește de câteva ori pe zi, când face involuntar asocieri cu celălalt. La cafea, pe stradă, înainte de somn, vara, iarna, oricând. Fiecare vede în umbra sa, o bucățică din umbra celuilalt.

Când a cunoscut-o, a admirat-o din prima secundă. Zbura, în loc să meargă, șoptea când nu mai avea aer, și găsea în absolut orice, sens și bucurie. Mulțumea excesiv. Oricui și tuturor, pentru tot. Era atentă la nori și noaptea, întindea mâna spre cer. Ori dădea, ori lua o stea de acolo, nu știu. Era uimitoare. Așa era și așa o vedea el.

El nu avea nimic înăuntru – totul era șters. Nu avea sentimente, nu credea în nimic. Cinic și arogant, îndurerat și pustiit, s-a retras într-un colț al lumii și privea de sus cum apa curge și pietrele rămân. Până într-o dimineață, când ușa lumii lui s-a deschis și a intrat ea. Într-o secundă, l-a izbit un val nou de energie și prospețime.

S-au întâlnit ca doi copii. Se priveau, mirați și curioși, și niciunul nu putea face niciun pas, nici înainte, nici înapoi.

*****

„Învață-mă să fiu fericit, ca tine. Vreau să mă mut în lumea ta.”

*****

Ea credea în oameni, cum crede și acum.

Credea în el. Credea că dacă vrea, el o să poată să uite. Și să ierte. Și să lase în spate. Întunericul, minciuna, trădarea, durerea, nedreptatea, disperarea… Credea că dacă va fi cu ea, va vedea și el sens și bucurie în orice.

Și el credea în ea. Dar nu mai credea în el. În fiecare zi căuta resurse, căuta locul în care a fost cândva certitudine și siguranță, dar se pierdea din nou în aceeași ceață, care nu mai dispărea odată. Încerca. Privea și el norii, focul, zăpada, o privea pe ea și făcea totul întocmai ca ea. Îi era liniștit și bine, o iubea chiar, dar uneori, când nu se aștepta niciunul din ei, apărea câte o prăpastie în care el alegea să cadă.

Ea credea în el în continuare. Îl iubea. Știa că fiecare om trebuie să-și trăiască toate temerile. Îl aștepta, îl ținea de mână, îl înțelegea.

Și acum crede în el.

Dar ceva s-a întâmplat. Într-o zi sau în timp, nu știu.

*****

Nu poți învăța fericire de la un om. Un om te va ajuta, te va iubi, te va ghida, te va aștepta și ține în brațe când ți-e teamă, dar nu te poate învăța fericirea lui. Fericirea ta e a ta. E personală. Alegi din simțuri și culori, încerci mii de gusturi și construiești. Fericirea nu o găsești în cutia poștală. Nu o poți fura, împrumuta sau cumpăra. Dar poți avea noroc de un om bun care te poate ajuta s-o vezi. S-o simți. Un om care te face să crezi din nou. În viață, în iubire, în tine.

Nicio întâlnire nu e întâmplătoare și ne ies în cale oameni care fără ca să știe că pot, vindecă răni care nu se văd.

De ce ne întâlnim, de ce ne despărțim? De ce se întâmplă, de ce nu?

Pentru unele întrebări nu există răspunsuri, iar unele sfârșituri nu au niciun început.

Eu nu stiu ce canta, dar am facut o asociere care m-a facut sa zambesc. Melodie georgiana.

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Mulţumesc. Cred că l-am citit de o mie de ori. Aş avea foarte multe de spus şi de adăugat dar parcă ce ai scris e un ecou al poveştii mele. Uneori chiar ne apar în cale, fie real, fie virtual oameni care ne redau acea poftă de a ne reculege, de a regăsi. Şi draga mea, tu eşti una din acele persoane. Abia aştept să te mai citesc (până atunci voi mai reciti acest articol de vreo mie de ori, şi poate fac şi notiţe:)) O seară reuşită!

    Criss 20 august 2013 20:16 Răspunde
    • Multumesc din suflet, Criss!

      zinazen 21 august 2013 9:10 Răspunde
  • Emotionant, adevarat!

    Cristina 21 august 2013 9:15 Răspunde
  • Tot ce e scris e parca din mine…iti multumesc! subscriu la cele spuse de Criss…o sa recitesc articolul tau de 1000 de ori si abia astept sa il citesc pe urmatorul! Multa pace, iubire si sanatate iti doresc! Iza

    Izabela 22 august 2013 8:28 Răspunde
    • Multumesc, Iza! O zi minunata si tie!
      <3!

      zinazen 22 august 2013 8:30 Răspunde
  • Suntem manipulati, influentati de ceea ce se intampla in jurul nostru. Ne indepartam uneori prea mult de la realitatea noastra.
    Suntem atat de preaocupati sa gasim ceva, pe cineva incat uitam sa ne cautam pe noi.
    Cat timp nu ne cunoastem suficient, vom cauta mereu in altii raspunsul. Fara sa stim ca e in noi.
    Asteptam mai mult sa primim decat sa oferim.Suntem prea egoisti.
    Eu vreau sa-mi ofer timp pentru lucruri marunte. Pentru oameni importanti mie.
    De mult timp nu mai astept sa-mi gasesc fericirea in cutia postala. 🙂

    monica b. 22 august 2013 13:22 Răspunde
    • faci foarte bine, sa raspandim secretul 🙂

      zinazen 22 august 2013 13:30 Răspunde
  • Bravo ,chiar ai dreptate :*

    Giorgiana 28 august 2013 21:04 Răspunde
  • Your message…cautand fericirea ,nu am vazut lucrurile SIMPLE care ma faceau cu adevarat fericita…acum incerc sa recuperez…timpul,oamenii….si pe mine…:))))

    mihaela 31 august 2013 17:34 Răspunde
    • asa e, nu cautam unde trebuie …
      recuperare grabnica si O zi minunata, Mihaela!

      zinazen 3 septembrie 2013 7:46 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title