„“

Drumurile noastre, toate…

de

Dinozaurii, după ce au dispărut și au lăsat Pământul oamenilor, oare cum l-au lăsat :)?

Cine a construit drumurile, podurile, tunelurile? Cum s-au inventat mașinile, trenurile, vapoarele și avioanele?

Toți ne întrebăm frecvent: Ce fac acum? Pe ce drum s-o iau? Am ajuns în intersecție, ce fac? De ce s-a terminat drumul?

Drumul, mai întâi, a fost cărare. Cărarea nu a existat, până nu i-a trebuit unui om să meargă spre sau dinspre ceva. Nevoia sau curiozitatea l-a scos din „casă”?

S-a orientat după soare și stele, a ascultat vântul și pământul. Și a mers, mers, mers, până a știut când și unde să se oprească. Poate că s-a întors de unde a plecat, poate că nu. Poate că au plecat și alții pe urmele lui, poate că nu. Astăzi, nu mai contează aceste detalii. Acel om a făcut prima cărare. Noi mergem azi, liberi și siguri de direcția „bună”, pentru că un om, cândva, a plecat primul spre sau dinspre ceva.

Chiar dacă Pământul pare rotund, dacă pleci, niciodată nu te intorci în același loc. Poate că ai ajuns de unde te-ai pornit, dar ești mai bătrân cu o zi, cu un an, sau o viață. Depinde câte drumuri ai făcut.

Pentru că viața e formată din drumuri. Unde se termină unul, începe altul. Nu cred că se termină vreodată, pentru că nu cred că viața se termină vreodată, definitiv.

Dacă ajungi la o prăpastie? Dacă ai fi pasăre, ai zbura. Dacă ești om, mergi pe marginea ei, până găsești o cărare, șerpuind spre vale. Sau fă-o tu!

Dacă începe marea? Dacă ai fi pește, ai înota. Dacă ești om, mergi pe malul mării, până găsești un drum prin nisip. Sau fă-l tu!

Dacă ai ajuns la un ghețar? Dezgheață-l.

Un munte? Urcă, sapă, ocolește!

Dar nu sta sau merge pe loc. Găsește-ți drumul! Sau fă-l tu!

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Tu scrii ca-n basme, Zina Zen. Un fel de basme despre si cu realitate…nu stiu sa zic mai bine (poate de-asta tu ai blog si eu nu 🙂 ) Ce ma bucur ca scrii asa!
    In alta ordine de idei, nici eu nu cred ca se termina viata vreodata. Nu are cum. Si cred ca stiu asta pentru ca iubesc, pentru ca am reusit sa ma cufund in iubire de atatea ori si pentru atatia oameni incat am inteles ca nu iubirea e parte din mine ci eu parte din dansa 🙂 M-am uitat ca bezmetica la „Lost” saptamana trecuta si saptamana asta, 121 episoade, si ca de obicei, am inteles ce-am vrut eu – e un drum care ne duce mereu inspre lumina, inspre noi, inspre iubire, un drum nesfarsit.
    Mai scrie, asa, cu iubire de cuvant si de idei…fara sfarsit 🙂

    ARose 20 aprilie 2012 12:20 Răspunde
    • eu nu am vazut niciun episod din Lost, de-abia astept un pic de timp liber, sa ma uit si eu.
      si multumesc din suflet pentru cuvintele tale frumoase! ai mare dreptate, in tot ce scrii! multi cauta iubirea, salvarea si de fapt, ea e in tot si in primul rand, in noi.

      zinazen 20 aprilie 2012 12:31 Răspunde
  • Zina Zen, foarte sensibile randurile tale, Ai scris ca un oracol iar drumurilor noastre le-ai lamurit rostul. Multumesc si felicitari pentru ideile transmise!

    Moi 20 aprilie 2012 18:42 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title