Ce bine ar fi dacă toate relațiile noastre s-ar naște, consuma și termina corect și complet. Să nu rămână nimic ne-spus, ne-dat, rămas de trăit împreună.
Am ieși „din cuplu” buni, curați și noi, liberi pentru orice vrem să urmeze. Nu ne-ar strânge nicăieri, nu ne-ar durea nimic, am merge cu zâmbetul larg pe față, în căutarea noastră sau a următoarei mari povești de amor.
Mi-ar plăcea să existe o singură mare iubire în viață. Mi-ar fi plăcut să mă îndrăgostesc nebunește la 20 de ani, să mă mărit la 25, să fac copii până la 40 și să tot trăiesc frumos și intens cu același bărbat, cu aceeași pasiune și drag, până la bătrânețea luminoasă, când aș umple casa cu flori, copii, nepoți și amintiri. Dar mă tem că nu prea e așa. Nu pentru că nu m-am măritat sau nu am iubit nebunește până acum, ci pentru că așa a fost să fie, la mine.
Eu sunt născută primăvara ca să pot simți cu adevărat toamna.
——
Cuvântul „sechele” l-am învățat fără dicționar.
Despre relații am învățat cel mai mult în afara lor. De multe ori, am plătit pentru ce a lăsat nerezolvat cea căreia-i luasem locul; iar eu am pedepsit la rându-mi, mai departe, pe cineva fără nicio treabă cu greșelile celui de dinaintea lui. Și nimeni nu părea să fie vinovat …
Până m-am oprit, speriată de mecanismul înspăimântător transmis din relație-n relație.
Nu. Eu nu vreau comparații. Eu nu vreau să demonstrez nimic nimănui, nici măcar mie. Eu nu vreau nesiguranță, clătinări, minciuni, priviri pierdute, așteptări și concesii.
Nu mai vroiam să privesc distorsionat un adevăr care, de fapt, durea și ardea ca naiba. Pierdeam bucăți din suflet la fiecare compromis făcut. Pierdeam bucăți din viață. Mă îndepărtam de mine și nu mai știam ce simt. Gustul iubirii se amestecase cu cel al răzbunării, totul se transformase într-o luptă și iubirea nu mai era iubire, era ambiție și frică.
——–
Nu accepta să nu fii iubită – simplu și complet.
Nu accepta să nu fii prețuită. Dacă nu-ți știi prețul, află-l.
Iubește când simți că iubești și iubește cum vrei tu, nu alții.
Nu te speria de tine, sigur vei face cele mai bune alegeri, pentru tine. Dar trebuie să te iubești. Nu-i asculta pe cei care-ți zic că trebuie să te înțelegi. Gândește-te cum s-a schimbat percepția ta despre lume, iubire, politică și artă din copilărie până acum. Nu te poți înțelege, pentru că ești într-o continuă schimbare. Trebuie să te asculți, atât. Inima ta va ști să te ajute. Dar inima trebuie să fie întreagă. Întreagă și vindecată. Și cu o inimă întreagă, de care asculți și ai grijă, nu ai cum să mai greșești. Doar așa vei plăti doar ce comanzi. Și inima va comanda doar ceea ce-ți place și vrei cu adevărat.
Lasă inima să aleagă!
Cred ca toate femeile isi doresc o singura mare iubire a vietii,fericita,mereu alaturi.
Poate asa ar fi logic … caz in care se dovedeste ca scriitorii povestilor minunate ale copilariei au avut dreptate.
Pacat ca realitatea difera si inima pierde din viata cu timpul de vindecare a suferintelor de pe urma relatiilor…se cuvine, intr-adevar, sa fie inteleasa,asteptata,intrebata.