Viața e simplă.
Până începi să dai importanță prea mare unor lucruri și să asculți ce-ți zic unii oameni. Chiar dacă știi că ai dreptatea ta, realitatea ta, percepția ta și viața ta e în mâinile tale.
Chiar dacă ți-e ușor și bine așa, sau ți-e rău dar faci față, sau nu ai curaj acum, sau pur și simplu ești încurcat și confuz, dar simți că urmează ceva al tău. De data asta doar al tău.
Îmi place lumea. Iubesc lumea și țin cont de reacția lumii la mine. Respect lumea și nu am niciun fel de așteptări încordate de la ea. Ea e ca ea, eu sunt ca mine.
Dacă ne potrivim – conviețuim (ne placem, ne iubim, ținem cont și ne respectam). Dacă nu – ne evităm și trăim simplu mai departe. Cât mai departe.
Poate nu sunt chiar explicită uneori, poate exagerez în alte dăți, dar părerea mea despre viață, lume și iubire nu s-a schimbat foarte mult.
Se mai întâmplă ca oamenii să mă înțeleagă raportându-se la sistemul propriu de înțelegere. Fără să mă întrebe și fără să facă nici măcar un efort de a privi în lumea mea.
Eu încerc să nu mă joc, să nu risc, să nu mă prefac, să nu judec și înainte de a fi ascultată de cineva, mă uit în lumea acelui om. Mă uit prin ochii și inima lui. Încerc să-i intuiesc emoțiile, nevoile, rolul, sinceritatea…
Iubirea?..
Fiecare om iubește cum poate.
Cred că toți avem exemple de oameni care iubesc până la rană, dar din diferite motive, renunță, scapă, amână sau chiar fug de persoana de care sunt îndrăgostiți. Complexe, bube, povești „netratate”…
Oameni care iubesc pe cineva pe care noi îl vedem total lipsit de calități.
Oameni care nu au iubit niciodată.
Oameni care iubesc două persoane concomitent.
Oameni care iubesc pe zile.
Oameni care iubesc prostește, copilărește.
Sau oameni care iubesc pe dos.
Iubim un om de care avem nevoie în momentul în care îl întâlnim. Chiar dacă o numim poveste, destin sau întâmplare. E o alegere. E ca la piață: avem nevoie de tandrețe – ne îndrăgostim de un om cald și luminos. Vrem niște adrenalină? Poftim nebunul. E vremea potolirii? Uite unul așezat și calm.
De asta durează să ne găsim. De asta simțim așa minunat și unic. De asta ne putem reîndrăgosti de cineva de care am fugit altă dată.
După ce că umblăm prin toată lumea, experimentând și culegând înțelepciune, ni se mai și schimbă nevoile, de la un an la altul.
De la un om la altul…
——
Viața? E simplă.
Lumea? Îmi place.
Iubirea? Sincronizare.
Ideea este ca si noi ne schimbam, iar ceea ce parea odata must have, nu are relevanta intr-o alta etapa; intre timp crestem, ardem cicatrici, ne aventuram in noi batalii, pentru ca la final, sa trecem pe raboj urme alte propriilor treceri…
si noi ne schimbam … ma tot contrazic cu cineva, imi zice ca omul nu se schimba :).
Iubirea? Necesitate. Frumusete. Perfectiune. Soare. Vara.
Multumesc pentru cuvintele frumoase! Am zambit, zambesc.
Cu drag,
Andres
cu mult drag si eu :)!
Cred că toți avem exemple de oameni care iubesc până la rană, dar din diferite motive, renunță, scapă, amână sau chiar fug de persoana de care sunt îndrăgostiți….
…
De asta ne putem reîndrăgosti de cineva de care am fugit altă dată.
Ma regasesc in cele spuse…incredibil de mult…
ma bucur ca ce era in capul meu, a ajuns „pe hartie” si mi s-a confirmat ca „asa e”.
hmm, partea cu sincronizarea mi se pare totusi mai dificila! celelalte persoane s-ar putea sa nu fie sincronizate si sa inteleaga lucrul asta, iar asta mi se pare tare dificil
e dificil numai daca incercam sa controlam sincronizarea. altfel, e natural si … simplu :).
hm…. sincronizarea! perfecta dreptate! te pup
http://violetik.wordpress.com
P.S. cand mai vii la make-up? 😉
hai ca vedem cum ne sincronizam cu make-up-ul 🙂
te pup, veverito! 🙂
„Cred că toți avem exemple de oameni care iubesc până la rană, dar din diferite motive, renunță, scapă, amână sau chiar fug de persoana de care sunt îndrăgostiți”.
Cateodata e greu sa „te sincronizezi” cu tine insuti..sa stii cine esti, ce cauti, ce iti trebuie.
Frumos extras de suflet.
asta e o adevarata arta – sa stii cum esti, ca sa-ti stii nevoile. pentru ca daca tu esti incurcat si te intalnesti cu alt incurcat, sunt sanse mari sa iasa o mare incurcatura 🙂
si, multumesc!
Eu folosesc cuvantul ” asortare „. Cred ca e sinonim cu ” sincronizarea ” ta 🙂
Lupul isi schimba parul, dar naravul ba – spune un proverb. Privit asa, oamenii nu se schimba. Dar ei pot evolua interior, pot creste – chestie de nuanta – si mie mi-e clar ca e asa, privind in urma cand aveam o anumita perspectiva asupra vietii, in timp ce acum multe le vad altfel.
Si cred si eu ca intalnim fix acei oameni de care avem nevoie la momentul respectiv.
Intr-un fel, toti apreciem lucrurile prin prisma proprie. Unii au vorbit de site perceptive diferite, de subiectivism. Asta nu e chiar asa rau. Cel putin la modul ideal ne putem tolera unii altora felurile de a fi sau dimpotriva putem pune limita/ granita atunci cand ceva nu e deloc potrivit noua. Poate ca in diversitatatea asta, in unicitate consta tocmai farmecul lumii asteia 🙂
P.S.
Ai un fel tonic de a scrie si tare imi place 🙂
draga mea, la tine orice comentariu este un articol separat. esti un deliciu.
mersi si te pup! si da – ai dreptate in tot!
Lotusul, zici bine ce zici dar, cred eu, daca doar ii toleram pe cei din jurul nostru cu care interactionam nu este vorba de iubire. Desi si asa e tot iubire, iubire de viata pe care o ai, buna, rea, asa cum ti-a fost data. Sigur e mai usor sa iti petreci zilele astfel iubind viata sub toate aspectele ei. Uneori insa ceva parca impiedica acest sentiment sa isi deschida aripile spre sufletul nostru.
Ma gandeam la toleranta ca dimensiune a iubirii 🙂
Fiind unici e imposibil sa gasim pe cineva aidoma noua. Ipotetic, daca ar fi posibil, ar fi o alegere de tip narcisic – sa iubesti o reflectie a ta. Si atunci intervine toleranta sau cum vrei tu sa numim acea disponibilitate in a accepta ca cel de langa noi e diferit. Insa, aici e farmecul – uneori se intampla sa apara acea asortare de ritm/ de idei/ de emotii/ de gasire a frumosului/ de definire a iubirii, etc 🙂
Zina Zen. Asa cred si eu ca iubirea e sincronizare. Altfel este doar o fuga nebuna dupa cineva care fuge dupa altcineva. Uneori se merge incet dar perseverent. O numim tot iubire pentru ca fluturii din stomac, ritmul alert al batailor inimii si sufletul rapus sunt elemnentele acestei stari emotionale. Iubirea se cere impartasita altfel este o tristete, prea mare.
avem de invatat si din fuga dupa cineva care fuge dupa altcineva, cred … si din cea neimpartasita… cu parere de rau, si din tristete avem de invatat. desi, eu personal nu mai vreau nicio secunda de tristete, niciodata…
iti doresc sa nu cunosti nici o secunda de tristete de acum inainte si sa accepti cu seninatate ceea ce viata iti ofera!
supraveghez cu atentie 🙂
Super 😉
Iubirea? Nicidecum sincronizare! Iubesti ca sa te daruiesti cuiva, o iubesti pentru ceea ce este ea, pentru ca te atrage misterul acelei persoane, pentru ca nu te poti inchipui decat impreuna cu ea, pentru ca desi poti trai fara ea, viata ta nu ar avea niciun sens asa…
Nu iubesti pentru ca ai avea tu nevoie de ceva de la acea persoana… Asta se cheama egoism si nu dragoste. Sau mijloc de a parveni…
Care mai este diferenta dintre aceasta dragoste (=sincronizare) si prostitutie? Clientul are nevoile lui, ca si prostituata… ea are nevoie de bani… iar cei doi se sincronizeaza, pestele este agentul acestei sincronizari.
Nu, dragostea inseamna mult mai mult decat o simpla sincronizare…
Viata? Da, e simpla daca asa vrei sa fie… E doar o chestiune de alegere…
Mda, e clar, o sincronizare este si faptul ca tot imi dai raspunsuri la mii de intrebari nerostite, acum, cand am nevoie mai tare! Deci, te voi vizita constant sa vad ce mai citesti in globul tau de cristal, ca sigur ai unul ascuns pe undeva! MI-NU-NAT, ca de obicei, si-ti multumesc ca existi, si ca scrii, si pentru mine! Si da, hai sa nu mai fim triste! 😉 🙂
Laura, lasam trsitetea, ca-i pierdere de timp si energie :). hai mai bine sa citim o carte, sa vedem un balet pe gheata (de acolo vin eu acum :)), sa facem din ceva un proiect personal … orice, numai sa aduca sentimente frumoase!
si multumesc din suflet pentru cuvintele tale!
ZinaZen, Exista si o comedie simpatica care abordeaza acest subiect – sincronizarea. TiMER se numeste. Ideea de baza e ca locuitorii unui oras is pot implanta niste cronometre care arata in cat timp vor intalni sufletul pereche, iar cronometrul protagonistei de 30 de ani nu arata nimic pentru ca perechea ei ideala inca nu si-a implantat cronometru :). Recomand pentru o seara de leneveala 🙂
🙂 iaka, s-au gandit altii inaintea mea 🙂 si au facut si film din asta 🙂
mersi, draga mea, chiar o sa ma uit, suna bine!
Esti minunata, Zina! Toate articolele tale ma inspira enorm si ma aduc la multe concluzii in ceea ce ma priveste…Multumesc mult ca imparti ideile tale cu noi!
multumesc, Eugenia! si ma bucur sa fim in acelasi loc, in acelasi timp!