… în seara asta … nici cât e ceasul, nici ce gânduri am.”
—–
Vine decembrie – luna cea mai scurtă și cea mai lungă din an. Totaluri, linii trase, lentile noi, alte liste, pe hârtii curate.
Planuri, petreceri, cozi, cadouri. Analize, sinteze, amintiri. Așteptări, așteptări, așteptări…
Eu și acum cred în Moș Crăciun. Există magie pe lumea asta! Există!!! Nu doar în decembrie, nu doar în copilărie…
—–
E frig și-mi place. Muzică clasică sau chill out, aer rece, curat, o lumânare, un ceai, o carte sau o poveste. De amintit sau de imaginat (cică dacă-ți închipui tot felul de cai verzi pe pereți, ei se-ntâmplă, pentru că-i atragi 🙂 cu puterea minții și hotărârea de a-i avea :)).
Mi-e confortabil când mi-e un pic frig. Pentru că-mi caut locșorul, plapuma, genunchii, căldura…
Există un moment în timpul și spațiul ăsta de iarnă – perfect pentru mine.
Dimineața, când în casă miroase a mandarine, pâine prăjită și cafea și eu tot amân să ies din casa mea încălzită.
Ziua, când fac o pauză și stau la geam, privind acoperișuri roșii și ciori așezate pe copacii desfrunziți, visând la doruri mari și mărunte…
Seara, când plec spre casă și știu că e devreme, dar afară e întuneric și ciorile se agită gălăgioase printre oamenii grăbiți spre casele lor încălzite. Încă miroase a frunze și eu mă plimb cu mâinile în buzunar… Nu port mănuși, nu-mi place. Eu trebuie să simt.
Noaptea, la granița dintre adormire și somn, sub plapuma mea, în lumea mea „tax free”. Cea mai frumoasă lume …
Chiar există magie…
——–
Aproape că știu ce fac de sărbătorile lunii decembrie. Și ce cadouri o să fac anul ăsta. Și ce o să aștept să primesc. Și că o să mă emoționez până la lacrimi. Și că o să dorm mult. Și că o să mulțumesc și anul ăsta.
Dar până atunci mai este o lună – cea mai lungă și cea mai scurtă din an…
Așa că, „lasă-mă să-nchid fereastra, să nu văd frunzele cum cad din ram…”
buna seara,
si eu astept decembrie dar nu in casa ci ingropindu-mi pasii inca pe strazi cu dimineti cetoase si intuneric prea grabnic venit cunosc si descoperind locuri pina acum nestiute.
Toamna la Bucuresti si la Iasi pe strazi asteptind infrigurata Craciunul
exact asa era vremea cand am cumparat eu o carte de-a lui Alice si Simonei, m-am asezat intr-o cafenea, dupa o plimbare lunga si am stat sa citesc. este una din cele mai frumoase amintiri, de iarna 🙂
E atat de olfactiv si tactil scrisul tau… M-am lasat purtata pe valul senzatiilor din lumea ta de acum si din cea de peste o luna si m-am regasit intr-un loc atat de familiar, de cald si personal. Scrii vindecator! Si iti multumesc pentru asta, pentru ca in cuvintele tale am gasit cuvintele mele nescrise si nerostite.
multumesc, Carmen!
stii ce am apreciat cel mai mult la marii scriitori (cel putin la cei pe care i-am citit pana acum)? – ca exprima ganduri foarte simple si cumva evidente, pe care eu totusi nu ajung sa le exprim singura:), ca exemplu fiind fraza: „luna cea mai scurtă și cea mai lungă din an..”
in plus, chiar ca ai, cum zice Carmen, un scris olfactiv si tactil 🙂
keep on!:)
Multumesc 🙂
pentru comentariu si apreciere 🙂
Ai vorbit ca un adevarat copil al iernii 🙂 Imi place mult ceea ce scrii. Ai o seninatate rarisima in zilele noastre.
Aura draga, si mie tot pentru seninatatea de care spui tu mi-e drag scrisul Zinei 🙂
🙂 Lotusull, tu iar ma coplesesti pe aici 🙂
multumesc! 🙂