Nu am mai fost în siguranță deplină de la trei luni, de când am stat la pieptul mamei mele.
A nins, a înghețat, s-a albit totul. Îmi place. Să simt frigul, să grăbesc pasul, să mă uit în sus când ninge, să simt zăpada în palme, să zgârii inițiale pe geamul tramvaiului, să ajung acasă, la cald și la bine și să înșir totul la uscat, să pun de-un ceai, să mă ghemuiesc sub pătura mea cu stele.
Câte cuvinte, amintiri și idei îmi vin.
Câte înțelesuri și clasări de dosare …
Îmi place iarna pe stradă, la geam, acasă, oriunde.
Din când în când, din n+1 motive, mă mut câteva zile într-o casă străină.
Eu cred că din când în când, e bine să trăiești viața altfel. E ca și cum ai trăi viața altcuiva. A cuiva mai bun sau mai rău, nu contează.
E bine să ieși din sistemul tău de autopilot și să trăiești în altă parte – unde-s alte așezări de situație, alt fus orar, poate, alte reguli și poate chiar altfel de prize. De unde se vede altfel apusul. Chiar se vede, pentru că acasă la tine nu l-ai mai văzut demult. În casa altcuiva îți dai seama ce-ți trebuie acasă la tine. Și ce nu-ți trebuie. Într-o casă străină ești atent la detalii, la alții, la tine. Adormi altfel, te trezești altfel, pășești altfel. Într-o casă străină ți se face dor de casa ta, de viața ta. Acolo iei decizii importante. Ce-o să faci, ce-o să schimbi, ce-o să arunci, la ce-o să dai foc, la ce n-o să renunți niciodată.
O să mai vii, o să rămâi?.. O să te lase? O să te cheme?
Îmi place și nu-mi place, în același timp și-n același fel, într-o casă străină. Așa sunt eu … Și „da” și „nu”.
Uneori, mă simt acolo mai acasă decât la mine. Uneori mi se face dor de acea casă dinainte de a o părăsi. Uneori nici nu intru. Nici măcar nu sun la ușă… Dar contează pentru mine să fac drumul până acolo.
Așa sunt eu. Încă mai caut siguranța aia de la trei luni. O caut acasă la mine, acasă la alții…
Am stat 3 zile într-o altă casă, într-un alt oraş. Oraş mai mare, casă mai spaţioasă, mai luxoasă. În primele ore eram uimită de tot ce descopeream acolo, de cât confort poate exista. Apoi, uşor mi s-a făcut dor de casa mea. De canapeaua mea, de ceaşca mea de cafea, de laptopul meu, de cărţile mele. Se pare că uneori e nevoie să mă îndepărtez de cuibul meu şi de rostul meu ca să-mi fie dor de ceea ce am. Îmi place să călătoresc, să descopăr locuri şi oameni noi, dar apoi să mă-ntorc acolo unde îmi e cel mai bine. Acasă.
si eu am sentimentul asta in fiecare calatorie, Monica B.
Intr-o casa straina m-am privit si eu mai atent, am simtit ca ma regasesc pe mine sau am simtit ca traiesc, ca traiesc o alta viata, in afara de timp, departe de lume, norme ,morala si prejudecati. Intr-o alta casa si-n alte brate am vazut din nou luna, am privit din nou spre cer, am trait o iubire pe care n-am visat sa o traiesc, pe care mi-am dorit-o toata viata mea de pana acum. „În casa altcuiva îți dai seama ce-ți trebuie acasă la tine. Și ce nu-ți trebuie. Într-o casă străină ești atent la detalii, la alții, la tine. Adormi altfel, te trezești altfel, pășești altfel. Într-o casă străină ți se face dor de casa ta, de viața ta. Acolo iei decizii importante. Ce-o să faci, ce-o să schimbi, ce-o să arunci, la ce-o să dai foc, la ce n-o să renunți niciodată.
O să mai vii, o să rămâi?.. O să te lase? O să te cheme?”
De vreo doi ani imi tot pun intrebarile astea… si nu am avut curajul sa fac nimic, nici ordine, nici nu am aruncat nimic; am ajuns ca si casa lui sa-mi fie straina… si casa mea sa-mi fie straina, sa nu ma mai regasesc nicaieri. Iti citesc de mult gandurile asternute atat de frumos, te simt cu sufletul atat de aproape de mine. Cu drag, te imbratisez virtual.
Multumesc, Libelula, de imbratisarea si gandurile tale!