Una din greșelile făcute de oameni, din cauza căreia pierd timp, valoare și încredere, e că vor să îi schimbe pe ceilalți. „Să-i facă mai buni”, de parcă fiecare e câte un dumnezeu sau stăpân peste adevăr și viață; și știe și cum, și știe și de ce, ba chiar crede că poate să facă asta.
Prostii.
Nu vreau să schimb pe nimeni. Trăiesc ferindu-mă de oamenii răi, prefăcuți, ipocriți, aroganți, nepunctuali, fățarnici și-n alte multe feluri și chiar nu vreau să-i am sau să-i schimb, pentru mine sau pentru că „așa e normal” sau „așa e bine”.
Habar nu am care e normalul de azi, pentru că normalul de ieri nu-mi mai convine … Nici măcar nu caut să-l definesc. Nici azi, nici mâine.
Nu știu nici cum e bine, pentru că binele de azi poate fi mâine „mai bine”, „mai rău”, „imposibil” sau „cel mai rău”. Sau „cel mai bine”… Chiar dacă e o ciclitate, noi mergem, vedem, citim, visăm, înțelegem, ne-nșelăm, învățăm … trăim … și ne schimbăm, cum se schimbă și lumea … iarna, primăvara, vara, toamna …
Nu e chiar ușor să trăiești fără să vrei să schimbi pe nimeni, pentru că majoritatea lumii se complică: vrea să fie găsită, ușor și repede înțeleasă, intuită, salvată, iubită pentru totdeauna. Și nu știu din care anume motive se pitește, nu se arată, poartă măști, de parcă ne-am juca, nu ne-am trăi, atât de scurta viață …
Uneori mi se pare că parcă mă ascund și aștept și eu …
Și-n toată liniștea și construcția asta a mea rezistentă, întâlnesc un om. Nu vrea să fie nici înțeles, nici salvat, nici iubit pentru totdeauna. Să fie iubit acum, e suficient, zice.
Era rău. Încă este, știe asta. E arogant și’n multe alte feluri.
După ce ne-am întâlnit, și-a amintit că a fost cândva mai bun, mai altfel. Învață să zâmbească, zice. A dat vina pe soartă și alți oameni, conjuncturi și lipsuri, pe țară, accize, popor și … răutate în sine.
Mie mi-e frică. M-am ascuns și neg aproape tot ce se întâmplă. Dacă mă minte? Dacă vrea doar să fie salvat?
Ce se poate naște din frică?
Dacă amândoi doar asta vrem: să ne salvăm unul pe altul, pentru acum?… O fi suficient?
Cand vand lumea asta relativista si nesigura ma apuca disperarea.
Aici se ajunge daca respingeti binele de ieri, adica virgula crestinismul.
Exista lucruri sigure, perene, adica principiile crestine. Sunt aruncate peste bord, se ajunge la nebunie.
Principiile sunt sa fii onest, bun, harnic, amabil, loial ( mai importante) si va fi bine. Daca nu pe pamant acum, in lumea viitoare.
Din frica si nesiguranta se naste neincredere, din neincredere lipsa de intimitate.
Asadar e BINE sa ne dorim ca celelalat sa se schimbe. Daca e violent sa fie amabil, daca e mincinos sa spuna adevarul, daca e lenes sa fie harnic, daca fura sa nu fure, daca inseala sa fie fidel, daca e egoist sa fie generos.
Daca fiecare are binele lui, se ajunge la nebunie. Fiecare il consdiera nebun pe celalalt.
Si societatea naostra e innebunita (minte, fura, inseala, loveste) pentru ca e departata de Dumnezeu. E jungla.
O fi… vrem sa fie
:))
Cred ca ar fi enorm de obositor sa tot incercam sa-i schimbam pe semenii nostri. Ei oricum nu se vor schimba iar noi vom ramane cu dezamagirea pentru tot efortul irosit in zadar. Si totusi daca cineva ni s-a asezat in suflet mai statornic decat oricine cred ca merita incercarea. Dar nu doar pentru clipa prezenta, e prea putin. Ar fi pacat ca dincolo de momentul prezent sa nu mai fie nimic. Amintirile sunt mult prea putin oricat de frumoase ne raman in ganduri. Cu trecerea anilor se vor estompa si ceea ce ramane este doar regretul ca nu am avut curajul si energia sa fi incercat neincercarea.
Ah, Moi – cum stii sa pui cuvintele la … locul lor. Multumesc!
Observatia mea este ca gandesti prea mult, egoul cauta explicatii iar astea vin numai prin filtrul experienteleor trecute care, cel mai probabil, nu se pot mapa pe cea prezenta! Daca nu am mai analiza atat de mult am trai in prezent, autentic si profund.
Oamenii poarta masti, se ascund. Eu ma gandesc ca de fapt eu sunt cea cu mastile pe fata iar cei din jur vad si se comporta identic.
este curios ca am lasat impresia asta. aproape zilnic ii indemn pe toti sa traiasca in prezent si sa nu caute raspunsuri la intrebarile prea vechi.
probabil traiesc o faza :).
multumesc de comentariu, Liliana.
Subscriu!!Felicitari La fel—–,,,,Nu vreau să schimb pe nimeni. Trăiesc ferindu-mă de oamenii răi, prefăcuți, ipocriți, aroganți, nepunctuali, fățarnici și-n alte multe feluri și chiar nu vreau să-i am sau să-i schimb, pentru mine sau pentru că „așa e normal” sau „așa e bine”.”’ Zi frumoasa ,
Multumesc frumos! O zi frumoasa, Carmens!
Hop-top, seara buna, draga Zina 🙂
Sa le iau pe rand, altfel imi fug ideile si te miri pe unde ajung.
1. Eu am vrut sa schimb oameni. M-am incaptanat / incrancenat si-am vrut sa ” cioplesc ” din oameni mai abitir ca Pygmalion. Ce n-am stiut atunci era faptul ca nu poti schimba pe cineva ce nu-si doreste schimbarea si ca a insista e nu doar inutil, ci si o chestie de control ( hm..)
Astazi aleg cu grija oamenii in viata carora intervin. Inteleg prin aceasta interventie o intuire a nevoii celuilalt de a modifica ceva, o evidentiere a unui potential ce zace latent.
In rest, presupun ca e vorba de exercitiul tolerantei. Pana la urma, prin faptul ca eu cred ca un anumit lucru nu e bine/ frumos/ corect,etc nu inseamna ca si celalat crede la fel.
2. Din frica nu se naste nimic bun. Pe termen scurt, frica e o traire ce-o avem cu toti. Pe termen lung e paguboasa.
3. Daca minte ? Inainte de a-l minti pe celalalt, ne mintim pe noi insine. Cand suspectez o astfel de posibilitate, ma intreb : bine, bine, daca ma va minti acest om, care va fi consecinta ? Daca simt ca mi-o pot asuma, ma bag in joc, daca nu, zic pas.
Si un P.S.
In general, sunt omul detaliilor. Despic firul in toti multiplii lui patru si sa te tii analiza 🙂 Asta nu-mi umbreste cu nimic trairea prezentului, caci raman conectata la el.
🙂
si eu am vrut sa schimb oameni, dar fara sa vreau. era o pornire instinctuala, materna, cred. vroiam sa schimb si sa salvez pe cate cineva, ca sa poata simti locul de unde cresc aripile.
vroiam sa zambeasca, sa rada chiar, si sa vada frumusetea lucrurilor din fata lor si frumusetea lor in fata lucrurilor…
dar ce am invatat din toate astea, de-a lungul timpului – a fost sa respect (adica sa nu ma bag, sa nu incerc sa intru in dedesubturi ca sa pot intelege si eu) alegerile fiecarui om.
cum mi-a zis ieri o prietena – barbatii, de cand sunt baieti si invata sa faca pipi singuri, sunt capabili sa faca alegeri pentru ei.
asa ca, nu mai pierd timp :).
in urma alegerilor personale a fiecaruia, la timpul potrivit SIGUR se va intampla ceva incredibil de frumos si minunat si unic :)))))).
asa-i?
Da, asa e :)))
E obositor sa-i schimbam pe altii. Asa e.
Si daca suntem asa suspendati intr-un univers impersonal, nu nici in clin nici in maneca nimic cu nimeni.
Insa,
daca suntem crestini,
cei din jurul nostru sunt aproapele nostru si avem reglementarea de a-i iubi ca pe noi insine.
Si de a-i impulsiona sa se maturizeze. „Invăţăm pe orice om ca să-l înfăţişăm matur în Hristos”. (Noul Testament, Coloseni 1,28) si
Rugati-va unii pentru altii, caci mare putere are rugaciunea celui curat. (Noul Testament, Iacov 5,16)
Exista trasturi care tin de Temperament, extrovert(mai relational) sau introvert (mai inchis); mai conservator sau mai creativ. De acestea luam nota si le acceptam.
Dar lucruri care tin de chestiuni etice: spunerea adevarului, harnicie, fidelitate, bunatate si acestea ar trebui sa fie valabile pentru oricine.
Exista si diverse Aptitudini. Degeaba imi doresc sa fie cineva poet daca el are aptitudini de om de afaceri sau fotbalist.
Imi dau seama daca il accept cu aptitudinile lui si ma adaptez la acestea sau nu continui relatia.
Lumea din jurul nostru este o oglinda, oglinda in care ne vedem asa cum suntem de fapt. Inainte de a gindi sa schimbi ceva la cineva, gindeste-te de ce ai aceasta reflectare. Legea Oglindirii!!!
Asa e, Angela!