… ca să te transformi din nou în șoaptă

Să primești doar o privire perfect potrivită de la o persoana.

Atât îți trebuie ca să te transformi într-o șoaptă și să te înalți spre cer – ușoară, împlinită. Și de acolo, de sus, să strigi: „Lumeeeee, e atât de simplu. Uitați tot ce știați, nu vă mai închipuiți și credeți nimic. Când o să întâlniți privirea voastră, o să știți.”

Dar și cerul are limite. Uneori, în lumea asta cu reguli lumești, ochii încep să gândească și-și pierd din sclipire. Și atunci dispare lumina. Dacă nu mai vezi strălucire în ochii care te privesc, pleacă. Te rog eu, pleacă. Locul tău nu mai e acolo.

Pleacă și fă-ți un loc nou. Nu-l căuta gata făcut, fă-ți-l singură. Cu fire de nisip, picături de rouă, foșnet de frunze, culori de amurg, sunet de ploaie, cuvinte frumoase și oameni buni. Anume buni.

Unii vor încerca să te păcălească, îți vor vinde formule și sfaturi. Dar, se mai întâmplă … Se pierd atâtea, în lumea asta, nu e vina nimănui … S-a pierdut o lumină. Nu e vina ta.

O să fii un pic tristă, confuză, uneori chiar disperată. Or să-ți sune în cap întrebări complicate, dar … zilele trec repede, pământul tot în jurul soarelui se rotește, și nopțile de nesomn se vor transforma din nou în tărâm de visare. Și atunci – totul va deveni un praf argintiu de amintire.

***

Ness

Aseară am trecut pe lângă parcul Cișmigiu și m-au năpădit amintirile. Nu – nu ne plimbasem niciodată prin Cișmigiu. El alerga să-și deschidă vizele de care credea că are nevoie, iar eu mă opream la toate ghișeele lui, încercând să-mi dau seama de ce are nevoie omul ăsta de atâtea vize.

Până la urmă – erau vizele și vamele lui. Eu doar îmi pierdeam sclipirea …

În Cișmigiu, am simțit miros de cafea cu aromă de alune. Cândva, făceam cafele gustoase, perfecte, pentru dimineți minunate pe care vroiam să și le așeze în colțurile memoriei pentru toate zilele lumii lui. Până într-o dimineață, în care am aflat că-i place ness-ul amestecat cu apă din robinet.

Atât de banal. Atât de simplu.

***

A închis cineva lumina din tine? Aprinde-o. E lumina ta, tu știi unde sunt circuitele. Iar dacă nu știi, află. Din tine, nu din manuale sau de la alții.

Ca să primești privirea perfect potrivită, trebuie să strălucești tu.

Atât îți trebuie ca să te transformi din nou în șoaptă.