Să primești doar o privire perfect potrivită de la o persoana.
Atât îți trebuie ca să te transformi într-o șoaptă și să te înalți spre cer – ușoară, împlinită. Și de acolo, de sus, să strigi: „Lumeeeee, e atât de simplu. Uitați tot ce știați, nu vă mai închipuiți și credeți nimic. Când o să întâlniți privirea voastră, o să știți.”
Dar și cerul are limite. Uneori, în lumea asta cu reguli lumești, ochii încep să gândească și-și pierd din sclipire. Și atunci dispare lumina. Dacă nu mai vezi strălucire în ochii care te privesc, pleacă. Te rog eu, pleacă. Locul tău nu mai e acolo.
Pleacă și fă-ți un loc nou. Nu-l căuta gata făcut, fă-ți-l singură. Cu fire de nisip, picături de rouă, foșnet de frunze, culori de amurg, sunet de ploaie, cuvinte frumoase și oameni buni. Anume buni.
Unii vor încerca să te păcălească, îți vor vinde formule și sfaturi. Dar, se mai întâmplă … Se pierd atâtea, în lumea asta, nu e vina nimănui … S-a pierdut o lumină. Nu e vina ta.
O să fii un pic tristă, confuză, uneori chiar disperată. Or să-ți sune în cap întrebări complicate, dar … zilele trec repede, pământul tot în jurul soarelui se rotește, și nopțile de nesomn se vor transforma din nou în tărâm de visare. Și atunci – totul va deveni un praf argintiu de amintire.
***
Ness
Aseară am trecut pe lângă parcul Cișmigiu și m-au năpădit amintirile. Nu – nu ne plimbasem niciodată prin Cișmigiu. El alerga să-și deschidă vizele de care credea că are nevoie, iar eu mă opream la toate ghișeele lui, încercând să-mi dau seama de ce are nevoie omul ăsta de atâtea vize.
Până la urmă – erau vizele și vamele lui. Eu doar îmi pierdeam sclipirea …
În Cișmigiu, am simțit miros de cafea cu aromă de alune. Cândva, făceam cafele gustoase, perfecte, pentru dimineți minunate pe care vroiam să și le așeze în colțurile memoriei pentru toate zilele lumii lui. Până într-o dimineață, în care am aflat că-i place ness-ul amestecat cu apă din robinet.
Atât de banal. Atât de simplu.
***
A închis cineva lumina din tine? Aprinde-o. E lumina ta, tu știi unde sunt circuitele. Iar dacă nu știi, află. Din tine, nu din manuale sau de la alții.
Ca să primești privirea perfect potrivită, trebuie să strălucești tu.
Atât îți trebuie ca să te transformi din nou în șoaptă.
Frumos, frumos, frumos! Inspirat si care ma invaluie in liniste. Desi ploua, la mine e senin 🙂
cel mai frumos e cand ploua si e senin.
te imbratisez, Georgiana!
Da!
Te imbratisez si eu cu mare drag!
Uneori aveam nevoie disperata de un zambet atunci cand lumina din mine disparuse.Ca sa ma umple cu viata, zambetul celuilalt.
Parca mai mare nevoie de un zambet am atunci cand in mine e intuneric.
Daca eu stralucesc suficient,imi vine sa imprasti lumina altora.Nu sa tanjesc dupa ea.
Dar ai mare dreptate, cand ne este luata lumina, trebuie sa o cautam in alta parte.
Si-apoi, cu siguranta nu va intarzia sa apara si zambetul pe care-l asteptam.
Imi place mult de tot ce-ai scris. Un text pe care l-am citit de trei ori.
Monica – Multumesc.
Sa ai parte de zambet tot timpul!
Ganduri frumoase si cuvinte frumoase.Uneori,iti ia ceva timp pana reusesti sa aprinzi iar lumina din ochi si din suflet,dar merita efortul.
categoric merita efortul!
multumesc, Moraritzamel!
Multumesc.
cu mare drag!
Am ochii umezi citind aceste randuri, traind a cata oara ciclul patern al evenimentelor… E timpul sa omit unele lucruri si sa primesc altele 🙂 Multumesc pentru inspiratie si sustinere. Va iubesc
Victoria – MULTUMESC FRUMOS!
te cuprind!
…multumesc!
vaaai, dar nu-mi multumiti, ma coplesiti…
🙂 nimic rau in asta (cand e pe merit)
perfect!!!
Daca am ajuns sa ne furam si gandurile… Trist!
am vazut si site-ul pe care mi l-ai trimis, multumesc!
Cat adevar…esti ca o dimineata buna Zinazen….:)
eeeei, Ale :). Buna dimineata si multumesc!