despre „jumătățile” unui întreg

Inegalabila actriță Faina Ranevskaya, rămasă în istoria teatrului și a cinematografiei secolului XX mai mult pentru aforismele sale, decât pentru jocul actoricesc, spunea: „Mă amuz când sunt întrebată dacă mi-am găsit jumătatea. Creierul, pastila, posteriorul – sunt formate din două jumătăți… Eu – m-am născut întreagă.”

Recunosc, nu sunt prea dese momentele în care mă simt întreagă – frumoasă, înțeleaptă, utilă, bună, împăcată, în locul în care vreau să fiu, într-o armonie perfectă a mea, cu mine. Dar, partea bună este că am învățat, sau mai bine zis, am conștientizat, că doar eu sunt responsabilă de această stare. Doar eu mă fac întreagă, așa cum tot doar eu aleg să nu mă mai simt așa…

De când am trezit conștiența din mine (nu conștiința, atenție!), m-am ales și cu o lume nouă în fața și jurul meu. Cu o infinitate de posibilități și multiple variante de alegere. Deși pare o altă dimensiune a spațiului și timpului, de fapt, totul era în mine sau la distanța de un pas de mine.
Dar cine să aibă ochi și urechi pentru asta, când este atât de comod să stai și să aștepți: să apară, să dispară, să se-ntâmple, să se uite, să se ierte, să fie, să aibă…

Da, m-am îndepărtat de problemele „tip”, cu care m–am obișnuit, pe care le-am preluat și simțeam cum trebuie să le transmit mai departe. Bani, serviciu, câștig, statut social, aprecierea celor din jur, poziție în societate, primă de Crăciun, succes în viață.

Nu-mi mai dau întrebări preluate, iarăși, de la generațiile de dinaintea mea: „De ce nu mi se întâmplă o minune, chiar acum?”, „Eu de ce nu găsesc un om care să mă completeze?”, „Eu când o să fiu fericită?”, „De ce nu sunt eu în centrul universului, în brațele, în mintea și inima lui X (sau Y, sau a oricui, poveste de efect să fie)?”, „Soarele ăsta de ce nu se învârte în jurul meu?”.

Oamenii preferă să citească horoscoape și să meargă la astrologi sau ghicitoare, ca să afle cum sunt și ce vor să facă în viață. Merg la sala de sport sau se operează ca să-și modeleze un corp pe care uită să-l iubească. Citesc sfaturi din cărți scrise de oameni străini, care nu știu nimic despre cel care citește și aplică acele sfaturi. Își consumă energia oricum și oriunde, numai nu unde trebuie. Înăuntrul fiecăruia sunt toate întrebările, toate răspunsurile, toate izvoarele și toată lumina.

Fiecare om este un univers aparte, cu reguli proprii de mișcare a propriilor planete.
Mai întâi, trebuie să trăim ca toată lumea: să mai greșim, să mai învățăm, să observăm lumea din jurul nostru, să ne observăm pe noi în mijlocul lumii. Și pe la amiaza vieții (și aici nu vorbesc de vreo „criză a vârstei mijlocii”, care este o prostie inventată, preluată și transmisă mai departe), este bine să ne trezim conștiența și să fim atenți doar la simțurile noastre. Cea mai bună prietenă a omului, e inima sa. Nimeni nu va ști niciodată mai bine – ce e de făcut, cum e de făcut, cui de dat, încotro de mers, unde de rămas.

Abia atunci, conștient și liber, poți fi întreg. Vezi și ești văzut cu adevărat. Iubești frumos și sincer. Abia când ești întreg, iubești până la capăt.

—–

Așa că, să mă scutească și pe mine (ce păcat că nu poate exista decât o singură Faina Ranevskaya), oamenii străini, cu întrebările lor (preluate) despre „jumătatea mea”.

Și eu sunt întreagă :)! Și când (o să) iubesc – (o să) iubesc până la capăt!