Am tras fotoliul în mijlocul camerei, am ridicat jaluzele, am scos o pătură moale și pufoasă, mi-am turnat ceai de iarnă în cana mea cu stele de vară și-n poziția mea preferată, m-am așezat în fața geamului meu mare.
Nu mă pot dezlipi de priveliștea de afară. În casă e cald, eu am visat frumos, atât de frumos, iar am zburat … Jena care m-a încorsetat un pic s-a speriat de calmul meu și a dispărut, iar eu mă uit, încântată, la dansul iernii de afară.
Este cel mai frumos lucru, după visul de azi-noapte și’naintea serii de diseară.
Nu știu dacă am adormit sau m-am trezit, de fapt, dar m-a inundat o stare de „Ce bine-i acasă. Ce bine că…”
Nu m-am gândit că viața mea va fi un vis și visul meu va deveni realitate. Și că va fi atât de frumos și deloc înspăimântător să zbor printre aceste stări de somn și veghe.
Ce bine că eu … uneori, mă simt ca …
… floarea de liliac uscată în cartea „Micul prinț”.
… urma de parfum neinventat de nimeni.
… senzația de mătase pe o piele îndrăgostită.
… zmeura dintr-un pahar de Prosecco.
… semnul exclamării așezat lângă cel al întrebării.
… timbrul de pe plicul păstrat sub pernă.
—–
Iar noi … Noi suntem schimbul de replici dintre Tolstoy și Dostoevsky:
„Dacă vrei să fii înțelept, învață să întrebi cumpătat, să asculți cu atenție, să răspunzi cu calm și să nu mai vorbești, când nu mai ai nimic de zis.” Lev Tolstoy.
„Lev Tolstoy e un prost. Dar un prost talentat. Când se așează să scrie, prin cuvintele eroilor săi, zice cele mai înțelepte cuvinte din lume. În rest – un prost.” F. Dostoevsky
—–
Nu mai știu, am adormit sau m-am trezit, de fapt :).
am tras jaluzelele 😛
in rest f frumos
m-am gandit ca daca am tras fotoliul, jaluzelele sa le ridic :).
multumesc :)!
…un an bun,zina.Si-o primavara,asa,cum n-a fost alta!Si cat mai multe dintre vise sa-ti fie bucurii!Cudrag, zambet si ceai,dincolo de fereastra ta ,te salut!
multumesc, Mirare! La multi ani si tie ;)!