– Dar tu? Ce simți?
– Îmi place… nu pot să zic că am fluturi în stomac, dar … o să vedem în timp.
Îl recunosc. E răspuns de femeie proaspăt-îndrăgostite, cândva-rănite, care suflă și-n iaurt, pentru că știe că viața e plină de surprize, aparențe și chestii strălucitoare care zboară, dar sunt tare proaste la gust.
Eu mă bucur pentru ea. Zâmbesc…
Deși încearcă să nu pară, să nu se vadă (și chiar să nu fie) îndrăgostită – nu aude nimic din ce-i zic și m-ar lăsa fără niciun fel de explicație și semn de educație la jumătatea propoziției, dacă i-ar suna telefonul cu „ring” potrivit.
Uneori, aud ce nu mi se spune și văd ce nu mi se arată.
E topită într-un dor nou. E frumos… Chiar zâmbesc. Pentru că-i simt și recunosc, pe fluturi.
—–
Ah, fluturi – de forme, culori si durată de viață diferite – voi cum apăreți? De unde? Cum știți să vă așezați în palmă, în păr și pe buze, ca să ne uimiți și minunați?
Cum știți să ajungeți în stomac și să ramâneți acolo până ne transformați din oameni în … oameni?
Și … de unde știți că vine toamna voastră și plecați, de parcă ați fi cocori, nu fluturi?..
——-
Îmi plac fluturii.
Cel mai mult îmi plac cei care trăiesc liniștiți și cuminți, cât cineva îmi urmărește pașii – ce vreau, ce pot, ce-mi place. E atent la ultimul meu cuvânt și prima tresărire. Știe să mă ducă la mare și să mă aducă acasă. Învață cum să mă trezească și mă privește adormind. Mă studiază. Și nu-i este greu, nu amână, nu se teme și nu se joacă. Îmi devine prieten și află cum sunt. Mă liniștesc și îl aflu și eu cum este. Și atunci mă neliniștesc – mi-e prieten, mă știe. Eu cum îl mai surprind?.. El cum mă mai „vede”?
Îi zic să ne plimbăm. „A gândire.”
Împărțim drumul și muzica. Totul pare a fi despre noi. Chiar și vopseaua care s-a luat pe alocuri de pe bordură. Și mai ales piesa nr. 8. O pun pe repeat. Poate se prinde.
Fluturii știu, dinainte. Iar eu … încep să alerg, nevrotică, în ritmul aripilor lor. Și revin la melodia nr. 8. Vreau acum să mă topesc într-un dor nou. Acum sau niciodată…
——-
Nu e vreun citat celebru, dar întrebarea mă preocupă și pe mine: Oare și fluturii când se îndrăgostesc simt oameni în stomac?
Fluturii nu au timp sa se indragosteasca.
Traiesc atat de putin incat in putinele zile pe care le au sunt dedicati si preocupati de indragosteala noastra ,a oamenilor.:-)
De-aia,nici la noi,oamenii nu prea tine indragosteala,pentru ca au grija ei,fluturii,sa ne transforme in…oameni.
niste voluntari cu spirit civic dezvoltat, fluturii astia :).
Vrem si noi melodia nr. 8!
Liliana, pe fiecare CD, melodia nr. 8 e alta. 🙂
off..ce frumos ai scris..iar am citit randurile tale cu lacrimi in ochi..si nu prea pot sa plang,pentru ca mi-e fata mazgalita cu alb de clovn,ca sa acopar
o varicela facuta tarziU..ca sa imi aminteasca de copilarie..de fluturi..de oamenii dragi..MULTUMESC ! 🙂
:))))))) ma bucur ca te-am facut sa arati caraghioasa :)))).
nu mai arat asa de caraghios,pentru ca mi-am „dat jos” masca mentolata..insa,citindu-te,simt la fel de frumos 🙂