Este de la presiunea atmosferică, mi-a zis un om aproape străin. Un domn în vârstă, calm, cu privire senină, respectuos și nu am nici cea mai vagă idee de ce am început să mă plâng de dureri de cap, amețeli și niciun fel de chefuri de a mă ridica din pat dimineața.
Nu mi-a fost bine. Am întrebat specialistul și mi-a zis că nu e depresie. Eu nici nu cred în depresii. Am atâtea de făcut, peste tot de ajuns, de văzut, gustat, admirat, dansat, cântat, roșit, încântat. Nu, eu nu am fizic timp de depresii.
Pur și simplu mă durea totul, pe dinăuntru și pe dinafară, și nu vroiam să ies din casă. Iar dacă printr-o minune s-ar fi întâmplat să pot să rămân acasă, nu era să calc, să spăl toată încălțămintea și să arunc, în sfârșit, tot ce a expirat. Nu făceam gimnastica medicală (dragă coloană, promit că o să mă apuc de exerciții!), nu terminam cartea veche și nici nu începeam una nouă. Nu schimbam becul topit și nu reparam ce stă nereparat.
—-
De fapt, mie nu-mi place să mă plâng. Și nu-mi plac nici oamenii care se plâng de toți și aproape orice. Oamenii antrenați să-și găsească scuze pentru tristeți și doruri închipuite. Oamenii care se tem să zâmbească, de parcă cineva imediat le-ar echilibra starea cu vreo veste proastă. Oamenii blocați în trecut. Oamenii care inventează drame pentru a fi în centrul Universului. Nu-mi plac oamenii care nu știu să asculte. Cred că e cel mai frustrant sentiment, în materie de prietenie, să-ți dai seama că omul din fața ta a fost doar o carcasă și a ignorat fiecare urlet al sufletului tău. Nu-mi plac nici oamenii cu prejudecăți. Nici cei pe care nu-i pot mulțumi niciodată, indiferent de măreția lucrului făcut. Nu-mi plac oamenii care întârzie, care pretind că știu cel mai bine, care mă-nvață, fără să mă cunoască. Superficialii și lipsiții de miez, substanță, flacără și credință. Sperioșii și lașii, proștii și ignoranții, iresponsabilii și cei lipsiți de profesionalism. Nemanierații și inculții. Maeștrii în dramatizări, învinovățiri, manipulări și supărări fără motive.
Mie chiar nu-mi place să mă plâng. Eu analizez, o întorc pe toate părțile. Nu o arunc în grădina nimănui, pentru că nimeni nu o știe și nu o simte mai bine ca mine. Așa am simțit pentru că așa sunt, așa m-au făcut toate experiențele trăite și alegerile făcute de mine. Nu are cum să știe altcineva, în locul meu, de ce nu vreau acum să ies din casă și nu am niciun gram de putere în mâini.
——-
Mie îmi plac oamenii care găsesc bucurii la orice pas și au încredere în viitorul lor, al cuplului lor, al țării lor. Îmi plac cei care protejează mediul din jurul lor și se inspiră din natură. Oamenii normali care iubesc rodiile, zmeura, mozzarela, înghețata, florile, sunetul mării, mango, sarea de baie, mirosul de iarbă cosită, ciocolata albă, cafeaua, aerul uscat și sunetul vreascurilor în sobă. Oamenii care-și verifică mailul non-stop. Oamenii care după ce beau cafeaua se uită în ceașcă, poate apare vreo literă sau un profil. Oamenii care pot trăi fără bani. Oamenii care nu se autopedepsesc pentru orice fel de fleacuri. Oamenii cu care e simplu, cu care nici nu știi cum ajungi să vorbești despre amețeli și depresii.
——-
Nu e de la mine și nici de la tine. E de la presiunea atmosferică, baby :).
iubesc florile, sunetul marii, mirosul de iarba cosita, ciocolata alba si sunetul vreascurilor in soba! si un bonus autoacordat: lumina focului si a „luminitelor de Craciun” 🙂 a, da! si send/receive! :))))) iti este indeajuns sa ma placi? 🙂 ca eu pe tine, da! 🙂
Mai mult decat de ajuns!!!!! de demult, de cand am baut din acelasi pahar 🙂
Asa te stiu 🙂 si ma bucur 😛
http://violetik.wordpress.com
chiar daca incurc benzinariile si orasele :)))
da cui oare plac aceasta categorie de oameni 🙂 ? nici pe ei insisi nu se plac, sarmanii, problema e ca umbla cu scobitul gaurilor in creiere straine, ca sa le simuleze pe ale lor proprii
ei se plac, pentru ca pentru ei, totul e normal. asta eu sunt altfel si exagerata 🙂 pentru ei :).
Multe de „nu-mi plac”.
asa sunt eu cateodata, mai pretentioasa :).
Eu nici macar nu-mi mai bat capul cu oamenii ” aia ” din prima categorie. Pur si simplu am dezvoltat un mecanism ( probabil defensiv ) prin care ma detasez de problemele lor si nu ma incarc cu ele decat cel mult ptr scurt timp, pana reusesc sa ma ” scutur ” de toxicitati 🙂
Si am grija de ceilalti oameni, din a doua categorie. Nici nu stii de cate ori ma gandesc la cat sunt de norocoasa ca mi-au iesit in drum 🙂
O sa retin expresia cu presiunea atmosferica. Nici macar n-am minti daca as folosi-o, sunt meteosensibila de nu se poate 🙂
si eu ma pazesc si evit contactul cu prima categorie. dar uneori, parca se inteleg toti si ma prind exact cand e presiunea atmosferica scazuta :))). toti si deodata :).
frumos ai scris, textul tau parca-i o reteta de zambet, in ultimul timp prea multi blogheri scriu parca ar fi influentati de „presiunea atmosferică”… scazuta:)
multumesc, Francesca :).
superb articol. Felicitari pentru atata buna inspiratie!
multumesc frumos!
Chiari ieri conduceam prin oras si imi zumzaia in cap ideea pe larg dezvoltata de tine aici.
Mi-a sarit in minte ideea de „easy man”. Asa din senin. Si acum citesc acest articol, eseu sau ce-o fi el. Simpatica coincidenta. Coincidenta mai mica de 24 de ore.
nimic nu e intamplator – mai ales coincidentele, nici mai mici, nici mai mari de 24 de ore 🙂