Citeam azi ceva de Osho. „Omul devine matur în clipa în care încetează să mai aibă nevoie de iubire şi începe el să iubească!”
E așa și deloc nu e așa.
Mie nu îmi place să împart viața în 2 jumătăți. Eu nu vreau să cred că trăim în părți egale. În una am fost nebuni, în alta – potoliți, adulți, „normali”. În una am fost infantili, în cealaltă – responsabili. În una am fost proști, în cealaltă, s-a întâmplat să citim niște cărți. În una nu am crezut în nimic, în cealaltă – ne rugăm, cu credință. În una am fost superficiali, ușori și simplificați, în cealaltă – profunzi și geniali. În una, am căutat și-n cealaltă am înțeles ce ne trebuie. În una, am trăit în cuplu, în cealaltă – în afara lui. În una, am fost copii, în alta – părinte. În una a fost greu, în cealaltă – ușor.
Are dreptate Osho, oarecum. Este important momentul conștientizării că sămânța iubirii a fost dintotdeauna în noi și că putem iubi liber, simplu, fără frică și fără condiții. Fără să așteptăm un răspuns sau o mână întinsă.
Da, este important momentul în care începem să înțelegem că iubim, dar nu putem înceta să avem nevoie de iubire. Nu putem schimba firul albastru cu unul roșu și să repornim, funcționând altfel, iubind noi, „pentru că am crescut”.
—–
Eu cred că oamenii se schimbă. Dar nu dintr-un fel, în altul. Nu partea luminoasă ia locul părții din umbră, și invers.
Eu cred că lucrurile curg.
Alegem important și greu – doar de câteva ori în viață. Chiar și când credem că aleg alții pentru noi, e tot alegerea noastră – am ales să aleagă altcineva. Și nu e un lucru rău, doamne ferește. În caz de eșec, putem să ne păcălim și să dăm vina pe altcineva. Pentru că nu sunt 28 de grade afară anul împrejur, de exemplu.
Lucrurile curg în funcție de micile noastre alegeri zilnice. Vrei să simți mirosul de liliac? O să-l simți. Vrei să ai un motiv de „life sucks”? Nici n-o să știi cum arată liliacul. O să cauți zeci de feluri de a spune tuturor că „life sucks”. Cu fața, cu sprâncenele, cu ridurile, cu cocoașa, cu sufletul, cu gura… cu micile tale alegeri zilnice.
——
Dacă mă uit la viața bunicilor mei, a părinților, a mea, până în seara asta, pot să zic că lucrurile au curs. Adică toate s-au legat unele de altele. Și iubirea a curs. Din generație în generație. Dintr-o zi în alta.
Întâmplător, bizar, greu, cu niște coincidențe cel puțin stranii, cu chestii paranormale chiar, repede, ușor, cu sacrificii, cu muncă în echipă, cu mâini legate, cu buze crăpate, scrise în mesajul Morse, lucrurile au curs, ne-au transformat și ne-au adus acum aici.
——
Avem, avem în continuu nevoie de iubire. S-o primim, s-o dăm la schimb, s-o dăm degeaba, s-o dăm cu împrumut, s-o dăm oricui, s-o dăm cui nu merită, s-o dăm cui nu știe, s-o vrem înapoi, s-o primim când nu ne așteptăm, s-o ținem ascunsă, s-o țipăm în piața din fața primăriei, s-o împărțim, să ne jucăm cu ea, s-o scriem, să ne mirăm de ea, s-o pierdem, s-o descoperim în brațul de flori din fața noastră.
Nu ne oprim niciodată. Gândurile zboară, timpul trece, viața curge.
Iubirea are curs.
Să avem grijă cu micile noastre alegeri zilnice!
Zina Zen, nu cred nici eu ca iubirea are un liman bine delimitat si ca poate fi impartita, geometric aproape, in doua. Adica pe de-o parte iubirea pe care o asteptam daruita noua neconditionat, atunci cand suntem prea mici sa pricepem rosturile lumii si, pe de alta parte, iubirea pe care simtitm ca suntem capabili sa o daruim, pentru ca, sigur, vrem asta. NU cred ca Iubirea este asa. Cred ca ne nastem cu iubirea asezata in sufletul nostru de la inceput. Doar ca o constientizam odata cu trecerea noastra treptata, fireasca, de la copil la om matur. Si mai cred ca nu numai in copilarie asteptam sa fim iubiti, ci toata viata, asa cum de iubit iubim inca din copilarie, pe cei ce ii simtim aproape, pe cei ce ne ocrotesc si carora vrem sa le dam iubirea noastra. Simtire pe care o ducem cu noi prin ani, tot mai responsabili de existenta ei, tot mai motivati si de aceea, poate, tot mai sensibili la gestionarea ei.
Iubirea are cursul ei bine conturat, de la suflet la suflet, de la inima la inima.
Atat cat traim, cautam mereu iubirea sa o aducem catre noi si sa o daruim cu bucurie, cu nespusa bucurie. Doar iubirea traita cu bucurie este implinirea adevarata a fiecaruia dintre noi.
Moi, comentariile tale arata ca adevarate articole despre iubire. Nu am o replica pe masura, te aprob si imbratisez :). Pot? 🙂
Viata curge. Viata este lumina, dar si intuneric, bine, dar si greu, implinire, dar si dezamagire, fericire, dar si tristete, tinerete, dar si maturitate, inocenta, dar si intelepciune, forta, foc si gheata, este un TOT! Viata este iubire! Iar iubirea mereu are curs. Ne nastem si crestem in iubire, daruim si primim iubire, chiar si atunci cand nu mai credem asta. Iubirea are multe forme, multe fete, multe simtiri. Exista un ciclu continuu care o transforma, o alimenteaza, o intensifica, o tempereaza, Chiar cred ca fara iubire nimic nu este!
Iubirea este mereu in noi, iar de noi depinde daca ii dam forta sau o ascundem, o ignoram. Alegerile noastre ne fac ceea ce suntem, la fel si ale celorlalti daca ne intersectiaza viata. Decat o viata gri, stearsa, anosta, mai bine plina de iubire si stralucire chiar daca, cateodata, iubirea nu este impartasita.
Credem la fel, Bibi. Fara iubire nimic nu este.