Rar se întâmplă…

Rar se întâmplă să privești doi oameni frumoși, îndrăgostiți, fericiți și să nu te apuce crampa trecutului, să nu te liniștești cu „Deci, se poate”, „O să se întâmple odată și odată. Mie :)”, să nu te încerce măcar un pic de invidie (ăștia au împărțit-o în albă și neagră, ca să nu te simți un păcătos că vrei și tu ce are altul) …

Rar se întâmplă să te uiți la doi oameni îndrăgostiți și să ți se umple ție sufletul de bucurie. O bucurie curată, nouă, care nu lasă loc nici amintirilor, nici invidiei, nici amăgirii.

—-

Eram în holul hotelului din Constanța, abia ajunsesem și beam o cafea, să ne venim în fire. A intrat El – emoționat, frumos, bărbat. Deși el se însoară, vine să vadă dacă totul este în ordine la noi. Cu jumătate de oră înainte de „Da”-ul schimbător de statut și acte :), am coborât toți, să plecăm spre Casa Căsătoriilor. A intrat Ea – frumoasă, emoționată, femeie. Flori, emoții, nod în gât. Ce să-i spui? Ca este cea mai frumoasă? Că arată splendid? Că ești fericită să fii cu ea în acea zi? Că ești copleșită de amintirile lungilor ani de până azi? Aveam flash-uri cu vara în care am făcut cunoștință. 1995. Revederea în București, serile frumoase, întâlnirile luminoase, bucuria fiecărui moment petrecut împreună…

Cum să-i spui ceva, orice, fără să nu te pui pe un plâns de copil fericit pe care, în sfârșit, nu-l mai doare buba? Cum să-i explici unei persoane că un zâmbet de-al ei luminează un oraș întreg, că gesturile ei au împăcat sute de suflete și credeți-mă, nu exagerez … Fata asta are o inimă … pentru toți. Și mai face loc, dacă trebuie. Îmi știe toți spinii care s-au lipit de poalele hainelor, cât am mers pe cărări străine, îmi știe toate apele tulburi din care, însetată, am băut… Este un om deosebit și eu… am onoarea să-i fiu prietenă și să-i fiu alături în ziua în care Constanța și întregul univers e pregătit de sărbătoare.

Mama ei a zis: „Dumnezeu nu se grăbește, dar nici nu întârzie, niciodată.”

O mamă știe cel mai bine.

—-

Ciudat, în ziua căsătoriei lor, noi am primit cadoul. Un week-end perfect, cu vreme superbă, cu miros de mare, cu mâncare bună, șampanie, bomboane, muzică bună, plajă, nisip…

O companie completă, suflete împlinite, zâmbete întregi …

Stăteam pe plajă, desenam litere în nisip. Marea avea valuri mari, albastre poezii :), soarele-mi mângâia zâmbetul, în depărtare se vedeau 3 nori și-o supărare veche. Lângă mine a aterizat un pescăruș. Stătea aproape de mine și mă privea curios. Când și-a înclinat capul într-o parte, a întrebare, i-am zis: „Dumnezeu nu se grăbește, dar nici nu întârzie, niciodată. Zboară!”

Și a zburat :)…