Multă lume mă întreabă cum reușesc să nu disper, să nu mă deprim și să nu mă usuc în perioada mea de acum, de „singurătate”. Mă întreabă ce anume fac și dacă ceea ce fac, e ca să-mi umplu timpul și să nu mă gândesc la „singurătate”, sau experimentez, pentru că acum am timp.
Zâmbesc. Mă amuză felul în care mă „vede” o parte din lume.
Uneori (de ce să mint?), nu zâmbesc deloc. Îmi lipsesc lucrurile pierdute, netrăite, oamenii rămași undeva în urmă, cei plecați definitiv… Mă gândesc, desigur, „cum ar fi fost dacă”, și rar de tot, mai visez un alt traseu al meu prin viață. Dar pot să am vreo siguranță că lucrurile s-ar fi întâmplat exact ca-n visul meu de-acum?
Alegem, ne lăsăm aleși. Venim, plecăm, ne răzgândim. Sunăm, implorăm, închidem, aruncăm cheia. Iubim, alegem, rupem, punem la loc. Încercăm, murim, o luăm de la capăt. Așteptăm, uităm, începem să credem din nou. Suntem oameni.
Da, îmi umplu timpul. Dar îmi umplu și golurile. Citesc, ascult, dansez, alerg, cunosc, mă duc, văd, învăț, întreb, gândesc, privesc, creez, curăț, arunc. Înțeleg.
Fac loc. Arunc tot ce mă încarcă, tot ce-i toxic, tot ce-i stricat. Inspir/expir.
Când este loc, disponibilitate și credință, se întâmplă minuni la fiecare pas.
Așa îmi umplu eu timpul. Timpul meu, ireversibil. Care nu mai are cum să-mi aducă înapoi tot ce am dat pe degeaba, am dat cui nu trebuie sau am pierdut din prostie.
Știu că cel mai răspândit mod de a umple o singurătate este să îți împarți viața cu cineva drag.
Dar ca să-ți fie cineva drag, trebuie să-ți fii dragă în primul rând ție. Trebuie să te cunoști, să te ierți, să te înțelegi.
Ca să împarți viața cu cineva, trebuie să înveți să dai. Să dai din suflet, oricui are nevoie, oricât. Fără să vrei ceva înapoi. Fără să aștepți răsplată, laudă sau recompensă.
Trebuie să înveți că dând, de fapt, te imbogățești. Prinzi putere, rădăcină, faci temelie.
Așa devii omul cu care ar vrea să-și împartă viața un alt om, cu rădăcini și temelie.
Zâmbesc. Eu știu că într-o zi, cineva o să-mi spună „Treci”.
Iar eu o să trec, fără să dau întrebări, fără să mă tem și fără să cer garanții.
Simplu.
Ai dreptate, minunile se intampla la fiecare pas. Si asta, pentru ca Universului nu-i plac spatiile goale…”curatand” tot ce nu ne prieste, nu e loc decat pentru lucruri bune.
cel mai greu e sa poti avea ochii deschisi si sa vezi asta 🙂
Zina, esti minunata!
Stii desigur ca,ceea ce poti obtine fara durere nu este peren, este doar o stare preovizorie, orice bucurie de orice fel isi cere tributul de suferinta, si apoi ce ar fi bucuria fara suferinta drumului parcurs pana cand atinsa aceasta sa sublimeze si sa nasca din cenusa ramasa(ce dulce si frumoasa cenusa), alte aspiratii spre a fi, spre fericirea eterna si de neatins!
Zambeste! Cineva abia e nerabdator sa-ti spuna „Treci”!
…asa-mi trebuie daca ma grabesc! acum am observat greseala, iarta-ma!
rectific!
„Cineva abia asteapta sa-ti spuna TRECI!
„Cineva e nerabdator…!
🙂
am rabdare 🙂 Multumesc, Mara!
Zina, de fiecare data astept cu nerasuflare urmatorul text. Ma surprinzi placut mereu si totusi, de fiecare data, textele tale sunt parte din mine. Le traiesc sau le am trait. Felicitari pt felul in care reusesti sa exprimi atat de particular universalitatea trairilor! Te imbratisez cu drag!
Bibi, multumesc frumos! Te imbratisez si eu!
..si mi-am dorit sa ajung deseara,la aniversarea de 8 ani a ‘TANGO’-ului ca sa iti multumesc,cu zambet „adevarat”,nu ca pana acum,cu cel facut din puncte si linii indoite :)..
Dana – ne putem vedea cand vrei tu, pentru un zambet :)! si o cafea buna, si o poveste :).
Uneori, avem nevoie de aceste momente de singuratate, pentru a ne regasi, pentru a invata unele lucruri despre noi,despre cei ce au plecat, despre cei ce au ramas. Iar zambetul arata increderea noastra in ceea ce urmeaza sa vina,la momentul potrivit.Toate au rostul lor si momentul lor in viata.
categoric! mai depinde si ce definitie are fiecare pentru „singuratate”. in dictionarul meu, nu i-am gasit nicio semnificatie periculoasa :).
Minunat!Minunata!
Multumesc, Ileana!
Comentariu scris de Copilul Cel Istet 2013-02-15 10:52:57
Nici copilul, nici cariera, nici familia, nici parintii si nici posesiunile materiale, nici una din acestea si nici altele, toate efemere, nu ajuta omul sa se implineasca. Ele vor fi vesnic doar un fel de surogat al unei nevoi cu care omul a fost „misterios” – creat/aparut/evoluat (depinde de crezul fiecaruia).
Sa te fereasca (cine te-o feri) de momentul in care iti pierzi acel ceva in care ti-ai gasit implinirea. Acesta poate fi si copilul (moarte, casatorie/universitate si plecare pe alt continent, nastere cu vreun sindrom Down, etc), dar si serviciul (aici e simplu, business e business si banii sunt bani, pentru orice sistem, fie el comunist sau democrat, esti un punct pe o harta, care trebuie muncit cu un scop, oricare ar fi scopul ala, si poti fi ejectat la orice ora, singurul loc de unde nu poti fi inlocuit este CIMITIRUL my friends), dar nici sotul sau sotia (divort, moarte, indiferenta, moartea pasiunii) si asa mai departe cu oricare lucru in care ne-am gasi implinirea.
Mai este categoria celor care incearca sa se inconjoare cu cate 5% implinire din 20 de categorii, ca sa obtina 100%. Acestia sunt cei „ocupati” specificati de cafeaua neagra, cei care au nene mereu cate ceva de facut care ii tine impliniti. Alearga intre un scutec, un pedi, o mani, un fotbal, o bere, mai un pic la iubi si la pisi, la serviciu rules, si practic inlocuiesc moartea oricarei pasiuni imediat: schimba ei serviciul la doi ani, ca sa nu ii schimbe serviciul pe ei, au o suma de 5 parteneri ca sa nu ramana descoperiti la nevoie, unii mai au copii cu 3 femei ca sa fie siguri ca are cine sa le zica tata la 80 de ani (n-or muri toti deodata) si asa mai departe.
Una peste alta, m-am uitat si eu adanc asa la toate astea si am invatat ca nici una din cele de mai sus nu este raspunsul implinirii. Cineva a stiut clar de ce a pus aceasta nevoie in noi si ne-a creat si posibilitatea de a ne implini vesnic, nu efemer. Si a lasat-o la nivel de alegere personala.
Zina Zen, stii deja ce mult admir scrisul tau, nu doresc sa ma repet, sa nu obosesc, desi stim cat de importanta este repetitia, uneori.
Si totusi am o intrebare: „Treci” era de bine sau era de rau?
e de bine, Moi! multumesc frumos!
ma bucur sincer, Zina Zen 🙂
Incep sa intru la idei…Am impresia ca mi se asculta gandurile…Zina, draga, iar ai spus cel mai bine ceea ce, sper, destule dintre noi simt in legatura cu singuratatea. Ca ea nu exista de fapt si ca sunt atitea lucruri de facut, citit, ascultat, vazut, gandit, trait frumos., cum spui. Si cunosc femei care sunt singure si sunt mult mai vesele si binedispuse decat alte femei care au pe cineva alaturi. Si nu este doar o aparenta sau o incercare de a se arata vesele cu orice pret….Nici gand de disperari sau deprimari. De multe ori, speranta de “indragosteala” iti poate da o energie nebanuita si o stare de liniste ca va “iesi soarele si pe strada ta” si ca nu trebuie decat rabdare. Problema este ca, uneori, starea de singuratate poate deveni o obisnuinta la care renunti cu greu pentru ca te simti atat de confortabil si libera tu cu tine.
da, Sorina, ai perfectă dreptate! intr-adevar, obiceiul si obisnuinta isi pot spune cuvantul. programul meu, banii mei, prioritatile mele … chiar si o femeie desteapta (:)) face cu greu micile compromisuri legate de timp si tabieturi :).
eu tare mult as vrea ca fiecare femeie sa aiba perioada ei – doar a ei, in care sa poate sa se cunoasca si altfel decat complementara sau ca prelungire a cuiva. la orice varsta – important este sa aiba constiență.
nu zic nici ca e rau, nici ca e bine sa „depinzi” de cineva, sa fii in functie de altcineva – dar neaparat trebuie sa stii deja cine esti, cum esti si care au fost si iti sunt optiunile si posibilitatile.
cu parere de rau, singuratatea se traieste si-n „singuratate”, si-n cuplu, si chiar si in familii numeroase.
eu am un prieten bun – cu care petrecem zile minunate, de cateva ori pe an, care este un singuratic. asa e el, si e minunat asa cum este.
cum fiecare din noi este, cand gaseste drumul spre sine. drumul cel bun :).
Nici copilul, nici cariera, nici familia, nici parintii si nici posesiunile materiale, nici una din acestea si nici altele, toate efemere, nu ajuta omul sa se implineasca. Ele vor fi vesnic doar un fel de surogat al unei nevoi cu care omul a fost „misterios” – creat/aparut/evoluat (depinde de crezul fiecaruia).
Sa te fereasca (cine te-o feri) de momentul in care iti pierzi acel ceva in care ti-ai gasit implinirea. Acesta poate fi si copilul (moarte, casatorie/universitate si plecare pe alt continent, nastere cu vreun sindrom Down, etc), dar si serviciul (aici e simplu, business e business si banii sunt bani, pentru orice sistem, fie el comunist sau democrat, esti un punct pe o harta, care trebuie muncit cu un scop, oricare ar fi scopul ala, si poti fi ejectat la orice ora, singurul loc de unde nu poti fi inlocuit este CIMITIRUL my friends), dar nici sotul sau sotia (divort, moarte, indiferenta, moartea pasiunii) si asa mai departe cu oricare lucru in care ne-am gasi implinirea.
Mai este categoria celor care incearca sa se inconjoare cu cate 5% implinire din 20 de categorii, ca sa obtina 100%. Acestia sunt cei „ocupati” specificati de cafeaua neagra, cei care au nene mereu cate ceva de facut care ii tine impliniti. Alearga intre un scutec, un pedi, o mani, un fotbal, o bere, mai un pic la iubi si la pisi, la serviciu rules, si practic inlocuiesc moartea oricarei pasiuni imediat: schimba ei serviciul la doi ani, ca sa nu ii schimbe serviciul pe ei, au o suma de 5 parteneri ca sa nu ramana descoperiti la nevoie, unii mai au copii cu 3 femei ca sa fie siguri ca are cine sa le zica tata la 80 de ani (n-or muri toti deodata) si asa mai departe.
Una peste alta, m-am uitat si eu adanc asa la toate astea si am invatat ca nici una din cele de mai sus nu este raspunsul implinirii. Cineva a stiut clar de ce a pus aceasta nevoie in noi si ne-a creat si posibilitatea de a ne implini vesnic, nu efemer. Si a lasat-o la nivel de alegere personala.
RASPUNDE
Asa e. Cel mai rau doare marele „cum ar fi fost daca”.
Em, cred ca doare rau atunci, imediat dupa ce „nu se intampla”.
Pe urma, cand ai atatea lucruri frumoase in jur, chiar multumesti universului ca nu a fost sa fie.
Mi s-a intamplat luna trecuta.Ma plimbam pe la Mraconia, am mers pe jos vreo 4 km singura.In mine s-a intamplat o chestie ciudata: am trai un sentiment de inaltare, care nu imi fusase cunoscut pana atunci. Imi venea sa strig : Am totul, dar n-am nimic !Pe drumul de intoarcere, in tren am plans vreo 2 ore.
OSHO:Omul nu a învăţat încă să guste frumuseţea singurătăţii. El caută mereu să se angajeze într-o relaţie, să fie cu cineva – cu un prieten, cu un părinte, cu o soţie sau un soţ, cu un copil… cu cineva. El a creat societăţi, cluburi. El a creat partide politice, ideologice. El a creat religii, biserici. Însă toate acestea sunt necesare pentru a-l face să-şi uite singurătatea. Fiind în mijlocul acestor mulţimi, încerci să uiţi ceva, ceva de care îţi aminteşti uneori în întuneric: că te-ai născut singur, că vei muri singur, că, indiferent ce ai face, trăieşti singur.
asa e. in momentul in care constientizam că ne naștem și murim singuri, nu mai vedem „singurătatea” ca pe un lucru rau.
degeaba ne inconjuram de oameni, daca ne simtim sufletul pustiu.
sunt singura …..pentru o perioada limitata.prima data am intrat in panica,cum va trece timpul?ce voi face oare singura?am inceput cu pasi marunti sa ma ocup numai de mine,e ciudat.nu am fost singura de ….vreao 15 ani!!!am o saptamana sa ma intalnesc cu mine insami,sa fac ce vreau.nu gatesc,citesc pana noaptea tarziu,am primit si voi face vizite amanate.de necrezut dar savurez clipele mele acum,exact ca in copilarie.recunosc ca nu as dori sa fiu in aceasta situatie pentru o perioada mai lunga.cunosc persoane care traiesc singure de ani de zile,sunt fericiti in felul lor,au diferite activitati sau parteneri dar viata asta nu e pentru mine,recunosc.il citesc pe Ocho,il inteleg in sfarsit,am liniste!!!
Lumi – profita de tot ce iti poate aduce perioada asta de liniste.
asa s-a nascut si opera lui Osho, cred.
Ciudat si internetul acesta. Cum stam fiecare in casa noastra, pe covorul nostru, cu telefonul sau laptop-ul in poala, la masa, la desktop, cum citim si vibram prin gandurile celuilalt, cu simtim intimitatea din litere si lacrimile ce se scurg pe obrajii nostri in momentul in care constientizam ca suntem, in definitiv, atat de similari.
Sunt singura … ca Lumi, traiesc ciclic sentimentul trait de Valentina pe drumul din Mraconia, imi dau lacrimile aproape saptamanal pe drumul spre casa, pas cu pas apropiindu-ma de casa care imi spune/arata ca sunt singura si totusi impreuna cu mine, impacata cu alegerile mele, si totusi…atat de singura.
M-am saturat, sa stii. O spun fara resemnare,fara speranta. Eu nu sper. Acum un an, gandindu-ma la viata mea, la iubirile in care m-am regasit, apoi pierdut, apoi recastigat, mi-am dat seama ca sunt precum Sf Petru. Stau la usa Raiului, dau binete, am un oarecare drept de veto asupra celor care trec sau nu pragul pe calea ce duce in gradina luminoasa, insa toti trec, intr-un final, pe langa mine. Am jucat de atatea ori rolul de catalizator al schimbarii in oameni si ma bucur de acest lucru, insa in acelasi timp ma gandesc „de ce nu au ramas alaturi de mine” „am facut eu oare ceva?” „gresesc undeva” „nu sunt eu oare indeajuns pentru ei” Trec, pas cu pas, iar eu ma intorc spre casa mea, cea inconjurata de cedrii, de gardul de piatra si iedera, ma intorc in casa mea primitoare si ma pun la masa. La masa mea rotunda, la care sunt singura. O sa imi treaca. O stiu. Sunt doar obosita.
Amruk, asa e – esti doar obosita!
ai facut ceva? – nu.
gresesti? – nu.
de ce sa fii ‘indeajuns’ pentru cineva care te face sa te simti asa?
intrebarile astea nu au ce cauta in sufletelul tau.
te imbratisez – sa ai o zi luminoasa!
Eu pot trai singura 100 de ani.Ce pentru altii este chin, pentru mine este binecuvantare.Din copilarie mi-am dorit sa traiesc singura toata viata.Cand vin de la munca ma arunc in pat si ma cufund in mine. Acum ceva ani ma plimbam cu masina 336. Trecand pe langa statui, la Universitate, ma gandeam la sfaturile alea tampite din reviste care suna cam asa:”Cum sa scapi de singuratate”.In acel moment ma gandeam ca ar trebui ridicata si statuia singuratatii, avem un sentiment de iubire fata de singuratate, ma gandeam ca 90% din oameni o blameaza pentru ca nu si-au gasit sinele.