Sunt oameni…
Care se trezesc dimineața și abia așteaptă să-și înceapă ziua. Oameni împliniți, împăcați, care știu ce au de făcut și o fac pe de-a’ntregul.
Oameni care știu că odată ieșiți pe ușă, viața nu se termină. Serviciul nu îi omoară. Ploaia nu-i topește. Ambuteiajul nu-i scoate din minți. Fac cumpărături, comisioane, sport și drumuri. Pentru că vor, nu pentru că trebuie.
Sunt oameni care-și trăiesc viața, nu caută sensul ei.
O construiesc în jurul lor și nu așteaptă – semne, momente, indicații sau să scadă prețurile. Nu așteaptă eroi, prinți sau salvatori ai neamului, ai speciei sau ai lor, personali.
Sunt oameni educați, decenți, respectuoși, corecți. Oameni simpli.
Oameni care nu așteaptă sfârșitul.
Oameni care nu se lasă în voia nimănui, a altor oameni sau a sorții.
Oameni care nu amână. Nu mint, nu disperă, nu se prefac.
Oameni care nu se plâng.
Oameni care se bucură de ei, de viață, de pământ, de oameni.
Oameni cărora le este ușor, le e lumină.
Oameni care știu ce vor și au încredere în ei.
Oameni cărora nu le este rușine să învețe să fie oameni.
Oameni care înțeleg, iartă și iubesc fără condiții.
Cărora le este ușor să recunoască, să-și asume, să-ndrepte, să meargă înainte.
Oameni care ascultă.
Cărora le suni cu drag la ușă și cu care îți schimbi orice plan.
Sunt oameni care trăiesc povești de iubire, nu relații.
Cu care te trezești dimineața și abia aștepți să-ți începi ziua.
Sunt oameni. Eu știu că ei sunt!
Preferatul meu: „Sunt oameni care trăiesc povești de iubire, nu relații”
e clar „furată” de pe la cineva, că mie nu era să-mi treacă prima prin minte așa ceva… dar am uitat unde am citit-o :(.
sa „privim” în sufletul vorbelor, nu la chipul lor…..
🙂
Pt mine e de la tine, nici nu mai conteaza cine a spus-o prima data!
sunt,sunt
ma bucur sa am confirmare 🙂
Mai mult, eu cunosc asa oameni.
si eu cunosc!
si as prefera zilnic sa vorbim despre ei, in loc sa ne plangem de cei care nu sunt asa.
sunt oameni care te iau sub umbrela, atunci cand ploua 🙂
daaaaa, Tatiana.
acolo e cel mai aproape :).
“Where the myth fails, human love begins. Then we love a human being, not our dream, but a human being with flaws.” Se potriveste parca…
Am incercat sa devin un om simplu si bun pentru alt om complicat si nehotarat. Oare ar trebui sa imi indrept privirea spre oameni simpli si buni care nu judeca si nu se joaca cu sentimentele unui om sensibil pentru ca au o intelepciune dincolo de suferintele prin care chiar si ei, oamenii simpli si buni trec…? Si pentru ca au cel mai de pret merit, acela de a fi invatat sa fie si sa ramana asa dincolo de incercarile vietii: simpli si buni.
Ce ai scris ma incurajeaza sa nu mai cad in capcanele oamenilor care mint, se prefac si carora le este frica sa fie oameni si se invaluie intr-un mister dincolo de care este un om pierdut.
se potriveste, Georgiana!
eu candva demult (desi s-ar putea si acum) eram „complicata”. mi se parea ca viata e mai interesanta daca mai incurcam lucrurile, mai schimbam directie de curs a apei… aveam la ce ma gândi, cu ce-mi obosi mintea, seara… incet, in timp, am simplificat aproape totul si sunt extrem de fericita de găselnița asta. cu cat oamenii sunt mai simpli – cu atat e mai usor de trait. si mai frumos. mai fara riduri si fire albe :).
din cand in cand mai mai incurc, ma mai „impiedic”, dar alegerile le fac in functie de gradul de simplitate.
e primul gand si cel mai simplu?
inseamna ca e alegerea cea mai buna.
cam prin acelasi proces trec si eu de ceva vreme. pana acum cativa ani eram ceea ce descriai tu: disperata, intr-o continua cautare a cuiva sa ma salveze,traiam constant in mintea mea si viata din afara mintii mele mi se parea un calvar (nu ca cealalta lume din mintea mea ar fi fost prea frumoasa dar era macar calvarul meu propriu si aproape confortabil), nu incercam deloc sa ies din zona mea de „confort”,zona trairilor disperata in care lucrurile banale nu mai aveau loc de atatea fire incurcate. nu stiam sa ma bucur de nimic, eram intr-o constanta suferinta existentiala. nu pot sa spun ca m-am indreptat de tot, mai am scapari insa am descoperit ca poate fi si altfel, mai simplu. mai cad uneori in prapastia disperarii dar nu ma omoara niciodata si gasesc si cale de iesire. si ce ma bucura este ca mi-ai intarit credinta in acest „simplu”…cand era sa o pierd din nou…
multumesc, Georgiana. ma bucur ca niste cuvinte simple ajung cand trebuie/unde trebuie :).
eu iti multumesc! si nu numai. pentru ca existi si imartasesti cu noi!
Zina, vreau sa iti spun ca de cand te-am descoperit te citesc si recitesc intruna si abia astept sa mai apara ceva scris de tine pentru ca stiu dinainte ca e minunat. Probabil ai mai auzit(citit) vorbele astea si desi nu sunt genul de om care sa „vorbeasca” virtual tin sa iti multumesc ca imi faci zilele mai senine. Nustiu cum se intampla, probabil din cauza faptului ca nimic nu e intamplator dar vreau sa iti spun ca in ultima perioada ceea ce scrii exprima exact ceea ce simt.
Azi am avut parte de o zi minunata cu un asa om… Si uite ca de asta nu m-am putut abtine sa nu iti multumesc.
Iti doresc din toata inima sa ai parte de asa oameni. Macar din cand in cand 🙂
Lacri – multumesc mult-mult-mult pentru cuvintele tale si te asigur ca si eu am parte de asa oameni, din cand in cand :).
Te imbratisez!
Si eu si eu si eu sunt asa
„Sunt oameni…
Care se trezesc dimineața și abia așteaptă să-și înceapă ziua. Oameni împliniți, împăcați…
Oameni care știu că odată ieșiți pe ușă, viața nu se termină. Serviciul nu îi omoară. Ploaia nu-i topește. Ambuteiajul nu-i scoate din minți…”
Multumesc
cu mare drag!
E atita liniste in spatiul tau, zino! Citesc si recitesc acest post ca o reinnoire a unei vechi asigurari. Chiar daca vin pe aici in mod silentios, nu incetez sa-ti admir stilul si sufletul nobil (sunt sigura). Hai mai scrie, ca tare bine le mai spui!
multumesc, Adelina!
O sa mai scriu :)!