Sunt destule lucruri pe care, poate, le-aș face la vârsta asta, altfel (am 33).
Nu pot să mă laud că nu regret chestii – aș minți. Dar am învățat să mă iert și să mă împac cu ce a fost sau nu a fost să fie. Și sunt pregătită pentru lotul ce urmează :).
Nu mă pot lăuda nici că am făcut tot ce am vrut și încă și cum trebuie. Am și mințit, am pierdut timp, am închis ochi – ai mei și ai altora, (m-)am păcălit, am rănit … Dar hai că nu suntem la spovedanie și am doar 33, totuși. Învăț, mi-asum, iert, caut: echilibru, confort, iubire, loc.
Am citit o povestioară pe care aș vrea să o redau aici. Mai ales pentru că e perioada de licențe, totaluri, examene și am niște prieteni cu preocupări de genul ăsta, datorate minunatei vârste :).
„Într-o zi de primăvară, zburau într-un avion mic 4 pasageri: pilotul, un călugăr, un fotograf celebru și un tânăr care tocmai câștigase titlul de „Cel mai deștept adolescent al anului”. Avionul a început să piardă din altitudine, din motoare ieșea fum și pilotul le-a dat vestea proastă: în scurt timp, avionul se va prăbuși. Și există doar 3 parașute la bord.
– Eu am acasă o soție și trei copii, am responsabilități. Scuzați-mă! – a luat prima parașută și a sărit.
Tânărul a zis:
– Eu sunt cel mai deștept adolescent din lume. Am un viitor în față, ca să găsesc tratamente pentru cancer, SIDA, trebuie să rezolv problemele economiei mondiale. Trebuie să iau o parașută, lumea va avea nevoie de mine.
A luat a doua parașută și a sărit.
Călugărul i-a zis fotografului:
– Ia tu ultima parașută, că eu sunt împăcat cu Dumnezeu și pot să mor liniștit.
– Ne salvăm amândoi, a răspuns fotograful. Cel mai deștept adolescent al anului a sărit cu rucsacul meu cu aparatul de fotografiat.”
Morala: majoritatea tinerilor sunt la fel. Sar în lume fără parașută, fiind siguri că știu și au tot ce le trebuie pentru o viață de geniu. Au curaj, dar fără experiență, fără lecțiile, uneori amare, pe care le înveți în ani grei și lungi de viață – nu prea poți ateriza successful.
Dragi adolescenți :)! Răbdare, atenție, minte și … uitați-vă bine ce aveți în mână, înainte de a sări :)!
He, he.. 🙂
Chestia e ca la orice varsta exista o posibilitate – fie ea si mica, mica sa mai incurci sacii si sa sari cu orice altceva decat parasuta.
🙂
Acuma teoretic ar trebui si o solutie.
Vorbeam cu un prieten si ii spuneam despre intentia mea ca intr-un viitor apropiat sa ma apuc de Aikido. Ii marturiseam si teama ca m-as umple de vanatai de la atatea cazaturi pe sol. El mi-a spus simplu ca a stii sa cazi e o intelepciune.
Si daca tot am inhatat alt sac decat cel cu parasuta, acuma nu-mi ramane decat sa cad cu grija 🙂
Da, Lotusull – intr-adevar, sa stii sa cazi e intelepciune.
si pe mine m-a batut gandul sa ma apuc de Aikido, dar a invins lenea 🙂
Thks! Eu dupa licenta sunt si am simtit musca pe hmmm…pe nas. Sper sa fac alegerile corecte, sau cel putin sa nu sar in gol 🙂
P.S. in doua saptamiini de calm de-acasa fara de internet am anticipat satisfactia ca o sa am mai multe postari de citit 😀 ms
🙂 bine ai revenit si felicitari cu noul inceput. nimic nu va mai fi la fel, dupa licenta 🙂
Multumesc! Sper si eu! Vreau ritmuri noi de viata