Sunt destule lucruri pe care, poate, le-aș face la vârsta asta, altfel (am 33).
Nu pot să mă laud că nu regret chestii – aș minți. Dar am învățat să mă iert și să mă împac cu ce a fost sau nu a fost să fie. Și sunt pregătită pentru lotul ce urmează :).
Nu mă pot lăuda nici că am făcut tot ce am vrut și încă și cum trebuie. Am și mințit, am pierdut timp, am închis ochi – ai mei și ai altora, (m-)am păcălit, am rănit … Dar hai că nu suntem la spovedanie și am doar 33, totuși. Învăț, mi-asum, iert, caut: echilibru, confort, iubire, loc.
Am citit o povestioară pe care aș vrea să o redau aici. Mai ales pentru că e perioada de licențe, totaluri, examene și am niște prieteni cu preocupări de genul ăsta, datorate minunatei vârste :).
„Într-o zi de primăvară, zburau într-un avion mic 4 pasageri: pilotul, un călugăr, un fotograf celebru și un tânăr care tocmai câștigase titlul de „Cel mai deștept adolescent al anului”. Avionul a început să piardă din altitudine, din motoare ieșea fum și pilotul le-a dat vestea proastă: în scurt timp, avionul se va prăbuși. Și există doar 3 parașute la bord.
– Eu am acasă o soție și trei copii, am responsabilități. Scuzați-mă! – a luat prima parașută și a sărit.
Tânărul a zis:
– Eu sunt cel mai deștept adolescent din lume. Am un viitor în față, ca să găsesc tratamente pentru cancer, SIDA, trebuie să rezolv problemele economiei mondiale. Trebuie să iau o parașută, lumea va avea nevoie de mine.
A luat a doua parașută și a sărit.
Călugărul i-a zis fotografului:
– Ia tu ultima parașută, că eu sunt împăcat cu Dumnezeu și pot să mor liniștit.
– Ne salvăm amândoi, a răspuns fotograful. Cel mai deștept adolescent al anului a sărit cu rucsacul meu cu aparatul de fotografiat.”
Morala: majoritatea tinerilor sunt la fel. Sar în lume fără parașută, fiind siguri că știu și au tot ce le trebuie pentru o viață de geniu. Au curaj, dar fără experiență, fără lecțiile, uneori amare, pe care le înveți în ani grei și lungi de viață – nu prea poți ateriza successful.
Dragi adolescenți :)! Răbdare, atenție, minte și … uitați-vă bine ce aveți în mână, înainte de a sări :)!
He, he..
Chestia e ca la orice varsta exista o posibilitate – fie ea si mica, mica sa mai incurci sacii si sa sari cu orice altceva decat parasuta.
Acuma teoretic ar trebui si o solutie.
Vorbeam cu un prieten si ii spuneam despre intentia mea ca intr-un viitor apropiat sa ma apuc de Aikido. Ii marturiseam si teama ca m-as umple de vanatai de la atatea cazaturi pe sol. El mi-a spus simplu ca a stii sa cazi e o intelepciune.
Si daca tot am inhatat alt sac decat cel cu parasuta, acuma nu-mi ramane decat sa cad cu grija
Da, Lotusull – intr-adevar, sa stii sa cazi e intelepciune.
si pe mine m-a batut gandul sa ma apuc de Aikido, dar a invins lenea
Thks! Eu dupa licenta sunt si am simtit musca pe hmmm…pe nas. Sper sa fac alegerile corecte, sau cel putin sa nu sar in gol
ms
P.S. in doua saptamiini de calm de-acasa fara de internet am anticipat satisfactia ca o sa am mai multe postari de citit
Multumesc! Sper si eu! Vreau ritmuri noi de viata