Vine așa un moment, în care înțelegi că un om a intrat în viața ta ca să rămână în inima ta, nu lângă tine.
Un moment de maturitate, zic eu, pentru că abia atunci renunți la exagerare, gelozie, orgoliu și închipuire. Abia atunci poți să-l pui într-un loc din care el nu mai are unde să fugă și (cum) să se întoarcă.
Este ca și cum ai împături o scrisoare, în care e tot adevărul tău și al lumii – o pui în buzunarul de la piept și gata, e suficient să poți trăi în continuare. Te încălzește, te îmbunează, te face să mergi mai departe. Nu trebuie să o citești, e suficient doar s-o știi că există. În buzunarul de lângă inimă. (Eu trișez, o mai recitesc din când în când…)
Eu port ochelari de vedere și ochelari de soare. Pe cei de vedere îi port zilnic – sunt și de aproape, și de departe; și de casă, și de afară. Pe cei de soare îi port în vacanță. Îmi place amețeala care mă cuprinde când mi se încețoșează tot ce e în față, până dispare aproape de tot; iar eu – mă ascund de o lume întreagă și derulez în spațiul dintre ochi și lentile imagini din lumea mea.
Nu știu când sunt mai fericită – când văd clar (aproape și departe; în casă sau afară), sau când sunt în spatele lentilelor care mă protejează de realitatea lumii…
Nu știu când sunt mai împlinită – când văd ce am în față sau când văd cât vreau să văd …
Care bărbat e cel care mă face cu adevărat fericită? Cel din inima mea sau cel de lângă mine?
Cel din inimă mi-a zis că nimeni nu-i va lua locul. Prin zeci de mii de kilometri de gânduri, prin nopți și zile împreună, prin întâlniri, întâmplări și destine, și chiar și prin câteva cuvinte pe care nu și le-a retras încă.
Cel de lângă mine îmi știe fiecare aluniță, știe când mi se zbate vena de pe gât și când mi se dilată pupilele. M-a întrebat de unde am semnul de pe piciorul stâng, cel de pe mâna dreaptă, cel de pe tâmplă… Îmi prevede mișcările și mă ascultă de fiecare dată, chiar dacă uneori mă repet. Chiar dacă uneori mă uit în altă parte.
Suntem fragili. Toți. Uneori am impresia că suntem făcuți din nisip.
Până mai ieri, eram sigură că bărbatul din inimă are dreptate. Că nimeni nu-i va lua locul. Dar de mai ieri, nu știu…
Nu știu când sunt mai fericită. Nu știu când sunt mai împlinită.
Nu știu când văd mai bine – când port ochelari de soare sau de vedere…
Nu știu unde e mai bine: în inima mea sau lângă mine….
Barbatul care te face cu adevarat fericita este cel de langa tine…
cred ca da…
dar fiecare isi raspunde pentru el 🙂
depinde …
Iarasi scrii pentru mine 🙂 O intrebare capcana 🙂 Ei bine, cel de langa mine, imi face zilele senine, cel de langa mine ma alinta cum stie mai bine, cel de langa mine este si in inima mea. Intr-o parte a sufletului meu. De ce doar intr-o parte? Nu stiu. De ce uneori zicala „ochii care nu se vad se uita” nu se aplica? Nu stiu. Incerc din rasputeri sa-l dau la o parte, sa sterg acel nume, acei ochi, acea mangaiere. Lupt noapte de noapte cu sufletul pentru a-i face loc unui singur barbat, cel de langa mine. Insa cel din inima, nu ma lasa. Ma consolez cu ideea ca timpul le rezolva pe toate, cel din inima va pleca definitiv (vreau sa-i dau drumul, sa nu mai stiu nimic de el, si sper sa reusesc) si cel de langa mine va ramane mereu si in inima mea.
Criss, stiu ce zici – „Intr-o parte a sufletului meu.”
… nici eu nu stiu :).
Zic sa nu mai incercati sa-i scoateti din inima, locurile acelea se dau pe veci…. Va imbratisez.
„locurile acelea se dau pe veci” – ah, cel mai bine ai spus-o, Aiana!
Ai dreptate. Uneori e mai bine sa nu faci nimic, mai ales sufletului 🙂
O zi reusita! Va pup
cred ca ai dreptate…
…frumoase cuvinte….. si da e adevarat ca barbatul din inima va ramane, cel putin pentru mine, singura speranta ca si eu candva am fost vie si am stiut pentru ce traiesc, ca am purtat totusi o pereche de ochelari. Ce va fi dupa, nu mai stiu. Ca cine e langa mine poate va avea intentia sa intre si in inima, si poate ca va reusi intr-o zi, dar nu asta e important, important e daca va reusi si va ramane sau doar va fi o alta pereche de ochelari magici care dispar, doar e magie, nu ?
e clar ca cel de langa tine si in inima, dar sta in hol… si numai timpul arata cine e trecut in cartea de imobil…
totusi… nu ar trebui sa ne puna pe gandit – de ce un anume barbat ramane atat de mult in inima?
Cel din inima. Cei din inima, fiecare avand rostul lor in cresterea mea, la timpul lor.
🙂
cel din inima, chiar daca ramane doar in inima si stim asta, si ne temem uneori?
Votez pentru cel de langa tine!
ăsta să fie. azi.
ca maine, mai vedem 🙂
Ce final frumos! Pana la urma, si acest ” nu stiu” are un farmec aparte.
e o mare taina si pentru mine :)))
Doar insasi viata e un mister 🙂
oh, da! 🙂
🙂
Si cel de langa. Pentru ca a indraznit sa se aseze acolo. Pentru ca noi am avut curaj sa-l primim. Pentru ca amandoi ne-am asumat ceea ce traim.
Ma gandeam asa, oare pana la sfarsitul vietii mele aici pe pamant, cate semne vor fi pe rabojul inimii ? Cati vor poposi acolo si nu doar pe langa ? Intrebare retorica, caci de aflat, voi afla, atunci, la sfarsit 🙂
Draga mea, cum spunea Florian Pitis, „Sfarsitul nu-i aici!”
Si daca nu mai putem, nu mai avem curaj, putere, vointa… sa primim pe cineva langa noi, pentru ca cel din inima, din locul „dat pe veci” acum 20-30 de ani, revine, zambeste, paseste rareori langa tine, dar nu se aseaza….langa tine. Nu vrea sau nu stie, si iti e atat de teama sa ii spui – pentru ca e posibil iar sa il porti doar in inima, sa nu il mai vezi, auzi, simti, sa nu respiri langa el macar in acele clipe pe care ti le acorda cu grija, cu bunatate, cu prietenie desavarsita. Cand iar speri…si tot ce ai ascuns in inima, in coltul acela secret de inima, atatia ani, atata amar de vreme, acum te invadeaza, te cuprinde, revine, te inlantuie…si nimeni altcineva nu mai are loc langa tine…nimeni strain de inima ta, de sperantele tale. Desi ei vin, se aseaza langa tine, dar tu dispari repede, fugi, te ascunzi, pentru ca nu stii daca nu cumva tocmai atunci o sa te sune, o sa te caute, o sa te mai vrea, o sa inteleaga…
Ce frumos spus…locuri date pe veci…
Scrii atat de frumos, noroc cu FB si prietene care dau share…si descopar ca nu sunt singura care se intreaba daca s-a nascut doar sa il iubeasca pe eternul …el. Sa astepte…neconditionat.
„dar nu se aseaza…langa tine” – stiu :(.
Cel ales, fie de tine, fie de timp, destin sau alte forte este un norocos 🙂
ales, cules 🙂
Superb!
Multumesc, Roxana R!
Scrii teribil de frumos, de se poate spune asa…e o placere sa revin la scrierile tale, de fiecare data cand mi se face dor de o poveste frumoasa. Preferata mea, de departe.
Multumesc, Cristina, ma bucur!
V-ati intrebat vreodata ce loc ocupati in viata celui de linga voi? Sinteti doar fata de linga el sau si cea din inima lui? Daca sinteti doar fata de linga el, realizati atunci ca mimati rolul de femeie implinita emotional? Daca totusi sinteti cea din inima lui? El stie ce loc ocupa in viata voastra? Sau ii faceti o „favoare” ca ii permiteti sa va iubeasca, inima voastra fiind in alta parte?
Ne intrebam toti, de cateva ori pe zi, uneori chiar pe minut.
Cu parere de rau, niciodata nu poti intreba pe cineva daca e doar cel de langa tine sau cel din inima. daca tu esti din inima sau doar de alaturi. nici noi nu ne putem intreba si nici raspunde.
stiu, nu este corect… dar asta e viata noastra uneori. probabil ca ai dreptate: mimam si facem o „favoare”.
de fapt, la naiba cu intrebarile. sa ne luam dupa cum simtitm si intuim :).
Inainte de a ajunge in inima si-a facut stagiul langa noi, sunt sigura ca isi merita locul acolo. Nu inerc niciodata sa scot pe cineva din suflet, asa cum am zis mai sus eu dau acele locuri pe veci.
Cel de lenga tine e liber sa plece cand vrea, cel din inima… nu va pleca niciodata.
Cel de lenga tine te sprijina pe gheata, te ajuta sa treci puntea peste un rau, te ajuta sa-ti duci bagajele, iti aduce cafeaua calda dimineata, iti da flori de ziua ta; cel din suflet nu-ti mai da nimic, ti-a dat odata totul, acum te ajuta doar sa-ti fie cald si bine, sa zambesti cand iti amintesti cum ai alunecat candva pe luciul ghetii intr-un dans al iubirii, cum ai trecut toate puntile vietii…
Pretuieste-i deopotriva, fiecare isi merita locul…
Va imbratisez cu sufletul!
Faptul ca sunt in suflet cred ca e deja o mare pretuire. Iar pe cel de langa tine, il lasi sa se apropie de sufletul tau, poate chiar sa intre, sa ramana. Vorba ta, fiecare isi are locul, joaca sau a jucat un rol important in viata noastra. Ideal ar fi ca ei, sa fie unul si acelasi. Insa nu suntem perfecti si mai mult, sufletului nu ii poti porunci.
O zi senina de dragoste plina!
asa sa fie! Sa avem o zi cu dragoste!
Aiana, azi nu aveam in plan amintiri si emotii…
mi s-a facut dor, de punti si dansuri.
Nu as putea trai cu atatea intrebari,care……care.Nici nu mi-am dorit niciodata asa ceva.
cat de mult m-a limpezit acest text!
Pe cel din inima nu-l cunosc, de aceea este acolo in fiecare clipa, de atata timp…
Cateodata le schimb rolurile, in functie de cum am nevoie…
Si ei, poate, fac la fel…
Cel de langa mine este -langa mine- de multi ani. Il stiu cu bune si cu rele. (Si ce rele!)
Acum stiu, mereu va fi unul langa mine si unul in inima! Nu, nu-i complicat deloc!
Ai dreptate, Mika. nu-i complicat!
Multumesc!
Ce parsiva-i viata asta uneori!Cel din inima poate nici n-a avut curajul sa stea vreodata langa,si totusi isi revendica locul de veci.Si noi acceptam si ne infioram la dulci aduceri aminte si stim ca orice ar fi,orice am face acel loc va fi numai al lui!
parsiva, Irina, intr-adevar :).
V-ati intalnit cu momentul acela cand amandoi sunt in acelasi timp si loc, langa tine? Senzatia aceea de sufocare, cand inima iti bate cu putere, de teama, de bucurie si tristete la un loc? Cand ai vrea sa il strangi in brate pe cel din inima, sa-l mangai si sa-l saruti, dar in acelasi timp sa-l tii de mana pe cel care ti-a fost mereu alaturi? Sufletul striga de neputinta, insa alegerea a fost facuta. De mine, de el, sau de destin, cine sa mai stie. Cel din inima, trece nepasator, rece si distant (el a lasat in urma trecutul), cel de langa mine ma mangaie dulce si ma priveste cu emotie.
Ah! viata asta!
Criss, am intalnit mai mult de 3 combinatii posibile cu cel de alaturi, cea din inima, cel din inima, eu – din inima, cea de alaturi etc etc.
stiu ca nu s-au terminat inca, asa ca stau linistita si doar curioasa – oare cum mai poate fi? cat de ciudat? cat de dureros? cat de neasteptat si de straniu?
Va tine asta pentru totdeauna?
nu stiu …
Zina m-ai intristat putin astazi dar…..iti multumesc , dupa ce am citit aceste randuri m-am simtit ca dupa o discutie cu mama..:)LINISTITA:)
unii se plang ca le aduc nebunie in viata :), fac copy/paste si ma duc sa le arat: „EU LINISTE ADUC IN VIATA, DA?” 🙂
multumesc!
Zinazen…eu sunt exact in pozitia in care ma intreb: Cel din inima, sau cel de langa mine?Ce ai scris tu mi se potriveste perfect, de 1 an de zile ma tot framant pentru ca nu stiu ce vreau,imi este frica sa nu regret indiferent de ce decizie as lua, frica de esec nu ma lasa sa ma hotarasc…bine povestea e mai complicata dar in principiu imi este greu ca sunt la mijloc si nu reusesc sa ma bucur de viata pana nu stiu ce fel vreau sa traiesc.
E dureros sa treci prin asa ceva. Am descoperit acest articol intr-un moment critic din viata mea si a venit cumva ca o alinare, poate putin egoista ca nu sunt singura care trece prin asa ceva.
Cel de langa mine a fost candva in inima dar cu timpul a reusit sa se strecoare afara desi nu isi dorea asta, a facut-o prin comportament, prin gelozie si prin faptul ca era prea sigur ca voi fi acolo pentru el pentru totdeauna asa ca s-a relaxat. Cel din inima a intrat acolo, si-a facut loc dibace, a completat exact golurile neacoperite de celalalt si apoi a plecat. Nu stiu daca m-a uitat sau nu, daca ii mai pasa sau nu, stiu doar ca imi mai scrie din cand in cand ca „sa vada daca sunt bine”, stiu ca atunci cand a plecat a luat cu el ce era mai frumos in mine si m-a lasat goala si rece. In schimb cel de langa mine a ramas desi l-am alungat, s-a schimbat de dragul meu, dar ma intreb mereu cand va reveni la vechile obiceiuri, ar fi in stare de orice pentru mine si ma priveste cu iubire, disperarea de a nu ma pierde si emotie.
Mi-e frica de singuratate, fizic sunt langa cel de langa mine, in inima sunt cu celalalt. Ma framanta, ma doare, cum ma pot regasi?
te poti regasi numai atunci cand esti pregatita sa te regasesti. unii au nevoie de timp, altii de un șoc. oamenii asteapta minuni sau eroi. fac terapii, se introvertesc, cauta adrenalina, schimba totul, pleaca in lume … metode sunt multe. cu anii, fiecare gaseste propria metoda de regasire.
dar cand te regasesti – sentimentul de acasa e tot timpul cu tine si nimeni nu mai poate sa-ti faca niciun rau. e tare frumos acolo :)!
regrete oricum o sa ai 🙂 – asta iti spun din proprie experienta :). nu suntem noi construite din fabrica destepte, curajoase si … sigure pe tot. dar totul este experienta si „al nostru”. asta ne modeleaza si ne ajuta, de fapt, pentru viitor. pentru atentie, intuitie si alegeri bune.