Știți care e senzația mea preferată? Să fiu pe malul mării, să bată vântul, potrivit de tare, și să-mi zboare părul în toate direcțiile. Să stau cu ochii închiși, să simt marea, sarea, vântul, libertatea. Și să conștientizez că acesta este un moment perfect. Nu mi-e nici rece, nici cald. Nu mi-e nici dor și nici teamă. Nu mă grăbesc și nu fug de nimeni. Sunt exact acolo unde-mi place să fiu. E perfect.
Și e atât de simplu … și uneori, atât de imposibil.
Secretul, însă, este că … într-adevăr, trebuie să fii liberă. Să nu te grăbești și să nu te ascunzi, să nu fugi de nimeni.
Și-atunci, marea va ști să te iubească. Vântul va ști ce să facă. Tu vei ști să-ți dai seama de perfecțiunea ta și a acestui moment. De iubirea care-ți inundă porii, sângele, plămânii și-ți face părul să danseze.
De obicei, rămân pe malul mării, chiar dacă acest moment perfect pare să treacă, cât pot de mult. Trec peste apus, fac un foc de tabără, aștept răsăritul. Sărbătoresc acest moment perfect de iubire.
Așa este și cu viața, și cu oamenii din ea. Și cu iubirea.
Trebuie să iubești un om, chiar dacă nu-l cunoști încă.
Să mergi pe stradă de parcă ar fi deja lângă tine.
Să zâmbești dimineața, de parcă ai ști că e deja trezit, lângă tine. Zâmbește, fericit și norocos, și așteaptă să deschizi tu ochii.
Trebuie să-l iubești dinainte de a-l întâlni.
Cu tot ce-i va lipsi. Cu tot ce nu va ști. Să facă sau să spună. Cu toată lumea lui, cu momentele lui, perfecte sau nu prea. Cu toate căutările, căderile și spaimele sale.
Trebuie să ai încredere că el există. Mergi înainte, prin lume, prin viață, căutând, creând momente perfecte, cu vânt, cu răsărit de soare, cu libertate, perscăruși și picioare goale. Undeva, cam pe la jumătatea drumului, vei găsi pe cineva care nu e deloc ca tine. Cineva, care nici măcar nu seamănă cu nimeni. Cineva care te iubește dinainte să te cunoască. Dinainte să te întânească.
Acesta va fi momentul. Momentul perfect.
Te va speria. Nu vei ști ce să faci. Nu vei ști dacă e vis sau răspuns. Nu vei ști să vorbești. Vei crede că nu înțelegi. Vei fi terifiată de frică că-ți va scăpa totul din mâini… din inimă.
Nimeni nu știe ce să facă. E ok.
Rămâi pe plajă, fă un foc, așteaptă răsăritul.
Cu el, pentru el, pentru tine.
Sărbătorește acest moment perfect de iubire.
Asa este. Minunat momentul. Eu l-am trait exact asa. Si l-am intalnit pe el, pur si simplu, intr-o zi oarecare, si am continuat sa mergem impreuna din acea zi, mana de mana, gand langa gand… Ca si cum ne-am fi cunoscut de-o viata. Atat de simplu…
extraordinar!
Simplu…prea. Poetic, descriptic, la naiba, ce te faci cand continui fara ca niciodata sa-l intalnesti desi il cunosti? Vezi, nu e deloc simplu. Este cazual, idilic si pestrit de real, aparent. Cu totii avem sete odata ce pasim in desert cautand-o (happiness). Unii ne mai bem si mintile, asta e. Depinde de dramul fiecaruia de nebunie in final. Cand nu faci nimic, te simti molcom si caldut asteptand ce altminteri nu prea poti, pentru ca-i stupid dar…simplu, c-ar trebui sa poti acest „simplu”. Facand nimic 🙂 e mai simplu. Always is.
se intampla..doar sa ai rabdare si curaj sa astepti .Si destula iubire in suflet ca s al iubesti inainte sa l cunosti si destula bunatate sa l ierti pentru toate greselile celor pe care i ai cunoscut asteptandu l
Zina Zen, noi am fost surori gemene intr-o alta viata…,,sunt precisa” de asta. Doamne cat de mult te iubesc…!