Sunt liberă. În limba română a lui Igor.

Hai să-l fac personaj. El există. Nu citește blogul meu („lenea e defectul meu cel mai mare”) nici când îi dau link și-l rog să se uite.

Îl cheamă Igor și stă în New York. Eu sunt unica persoană cu care vorbește în limba română. Conversația noastră de pe skype, de zilele trecute, mi-a lăsat un gust de mentă și măr verde. Este … un deliciu, băiatul ăsta. Folosește rusa, engleza, spaniola și portugheza – pentru cuvintele pe care nu și le amintește în română.

Ne știm de suficient de mult timp cât să uităm deja câteva chestii și să zâmbim când ne amintim unele detalii.

Datorită supradozei mijloacelor de comunicare, în ultimii ani, am vorbit extrem de puțin. Cum se întâmplă între mai mulți prieteni … fie că suntem la Buiucani, în Manhattan, Haga, Israel, Dristor, Vancouver sau Moscova… Ne vedem pozele pe Facebook, ne ghicim stările, vedem că „schimbări majore” nu-s, ne felicităm când apar. „La mulți ani” de zilele noastre de naștere și … amânăm mailul sau telefonul acela lung, de dor, cu amintiri și detalii. Conversațiile alea gustoase, cu îmbujorări, sincerități, destăinuiri și cuvinte greu de pronunțat, puse-n povești cu sau fără de morală.

Ne mințim că un status, un „like” sau un album postat pe facebook este suficient…

Așa mi s-a întâmplat și cu Igor – am amânat „întâlnirea” de pe skype până-ntr-o seară, la mine, și zi, în America, când am intrat pe skype și i-am scris „Bună. Sunt online, dacă vrei să vorbim azi. Și dacă poți. ”

——

Tot timpul am avut parte de prieteni buni. Înțelepți, frumoși, darnici, deștepți. Întotdeauna m-am minunat de ei, de puterea lor de a face și simplitatea de a fi, de voința, nefrica, curajul și talentul lor.

Mă mândresc cu toți, chiar dacă ne scriem și sunăm tot mai rar…

Am încontinuu de învățat de la ei și mă las plăcut surpinsă de fiecare dată.

Am crescut frumos. Am ajuns unde trebuie, chiar dacă unii, ne-am pornit în altă parte.

——-

„Ce mănânci, ce citești, cum lucrezi, unde ai fost, pe cine ai mai văzut, cum crezi, cum faci ?..”

Întrebări între America și România. Răspunsuri între prieteni.

– Și, ești cu cineva? îl întreb după ce trecem în revistă ultimii ani și ne povestim câteva din planurile de viitor.

– Ah, nu, sunt liber. Tu?

– Și eu sunt liberă, îi zic, zâmbind.

În limba română a lui Igor, cuvântul „singur” nu există. Este fabulos să ai așa prieteni.

—–

În limba mea română, cuvântul „singurătate” există. Sunt momente în care mă simt singură – dar fără legătură cu „situația mea oficial-amoroasă”. Am gustat cândva și din singurătatea-n doi, am avut și o frumoasă poveste de iubire la distanță, așa că am învățat că singurătatea nu are nicio legătură cu starea de cuplu și numărul de persoane de la întreținere.

Într-un an, s-a întâmplat să fiu departe de familia mea, de Crăciun. Și m-am simțit singură. Mă simt singură când mă prinde noaptea un cutremur, când tună și fulgeră, când aștept rezultatele la analize, când mi se blochează spatele. Mă simt singură când văd ceva incredibil de frumos și nu e nimeni alături de mine să-i zic „Waw, ai văzut?” Uneori, mă simt singură când văd un film foarte bun și nu am răbdare până îl recomand cuiva, până se uită și pot să fac schimb de impresii.

Mă simt singură când sunt singură.

Dar asta se întâmplă rar.

Am oameni și certidudini care îmi umplu tot golul dintre mine și ei. Am oameni care atunci când mă conduc, îmi zic „Întoarce-te mai repede”. Am oameni care simt când le trimit lumina din gândurile mele. Am oameni, a căror amintire mă face să plâng ca un copil. Am oameni pentru care mă duc la biserică să mă rog, știind că pentru ei, rugăciunile mele vor ajunge cu siguranță unde trebuie. Am oameni cu care mă simt și înțeleg într-un fel, pentru care nu există cuvinte de explicație sau descriere. Am oameni cărora li se schimbă forma ochilor când eu intru în cameră. Am oameni pentru care am sentimente care nu se vor termina niciodată. Am oameni cu care ne simțim la nivel de univers și celulă, iar când ne întâlnim, ne iertăm și uităm fiecare centimetru și secundă de distanță. Am oameni care mă fac bine. Am oameni alături de care am fost și în viața anterioară (deși nu ținem minte :)), și ne rugăm să ne întâlnim și în următoarea (deși ne îndoim :)). Am oameni, cu care avem atâtea de făcut … împreună, unii pentru ceilalți, unii prin ceilalți.

Am oameni… Și sunt liberă, în limba română a lui Igor :).