fbpx
„“

povestea brațelor de „acasă”

de

Este povestea brațelor lui.

Lumea se oprea, când ea era în brațele lui, cu capul rezemat de umărul lui puternic, simțindu-i mirosul proaspăt, ascultând ritmul încurcat al inimilor lor. Mai întâi, a ei bătea repede și inima lui mare o liniștea pe cea mică, a ei. Apoi, inima lui mare se speria și inima ei mică prelua, curajos, întreg controlul.

Vorbeau despre prostii – pantofi sau avioane, fluturi sau Polul Nord.

Uneori, el îi arnaja câte o șuviță de păr după ureche și o privea zâmbind.

Alteori, ea îi lua fața în palme și-l privea lung, zâmbind.

Când tăceau, zâmbetul ținea locul cuvintelor – cea mai liberă declarație de iubire frumoasă.

Ochii lui – 2 sori fierbinți pe-un cer albastru. Ridurile, anii – raze calde de soare.

O privea îngrijorat, o privea cu drag, cu teamă, o privea a întrebare, o privea a’ntotdeauna.

Ea stătea în brațele lui cu mirare. Nu o sufocau, nu o speriau, nu o alungau. Stătea fără griji, fără planuri, într-o liniște nouă. Fără frică – că o să se termine, că o să dispară, că va trebui să plece.

O liniște nouă, nu doar a ei, a lor, împreună. Nu e șuvița ei de păr, e a lor, împreună. Nu sunt ochii lui, sunt ai lor, împreună. Nu sunt brațele lui, sunt ale lor, împreună.

E bine. Sunt împreună, acasă. Acum.

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Chestia e ca-mi plac povestile. Mult.
    Si acuma mi s-a facut dor de acasa. De bratele de acasa.
    🙂

    lotusull 3 iulie 2012 18:25 Răspunde
    • daca ai un drum deja construit 🙂 – en route!

      zinazen 3 iulie 2012 18:36 Răspunde
  • Este un articol superb! L-am citit si l-am recitit de neneumarate ori!
    Imbraca perfect asteptarile si dorintele mele in legatura cu o relatie (si cred ca ale oricarei femei). Eu nu astept printul pe cal alb, ci il astept pe acela pe umarul caruia sa-mi asez capul si sa ma invaluie linistea si fericirea.

    Solterra 4 iulie 2012 22:15 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title