și cum s-a terminat vacanța

M-am întors din vacanță. Așa s-au legat lucrurile, că ieri plecam dintr-o gară mică, dintr-o stațiune românească de pe malul mării negre. Am avut o săptămână de odihnă după concediul din săptămâna de dinainte, în care am plecat să vizităm câteva capitale europene. Un tur extraordinar și plin de surprize frumoase. Dar ieri – eram în gară, pe malul mării negre (și foarte) românești și ascultam duduia care ne anunța că trenul întârzie.

Noroc că la linia 2 a venit un alt tren întârziat, cel de Satu Mare și s-a făcut un pic de loc liber pe peron. Știți cum e la două jumate la mare, nu? Cald și trist. Cald că e amiază și august și trist că vacanța s-a cam terminat. Încercam să aduc cu vârful piciorului o frunză galbenă de plop mai aproape și am dat cu privirea de familia care stătea vizavi de mine. Toți trei, mamă, fiu și (cred) tată, mâncau și scuipau semințe de parcă ei, și nu sportivii români erau la olimpiadă.

Fețele lor, care nu exprimau absolut nimic, m-au indispus foarte tare. Nu vroiam să mi se termine vacanța cu imaginea lor în față. Am tras frunza mai aproape și am început să mă gândesc cum mă duc eu a doua zi la muncă: bronzată, cu părul decolorat, cu pandativul pe care l-am negociat româno-rusește-englezește în Bratislava, un elefănțel alb. Ah, ce contrast sidefat … Mâine …

„Scarpină-mă”, am auzit chiar lângă mine. Ea l-a scărpinat, fără să aștepte niciun „te rog” sau „mulțumesc” de alături. Era încântată că are pe cine scărpina și este utilă. Am fost curioasă să-l văd și imediat mi s-a făcut rușine că, un pic, am „judecat”. Avea la gât un lanț care mi-a amintit de rezervoarele vechi de wc. Părea orb – avea fruntea încrețită și privirea fixată într-un singur punct. Vorbea, fuma, pupa, bea bere și nu-și lua ochii din acel punct. După un sfert de oră, în care ea a vorbit doar cu propoziții simple – subiect, predicat, punct și de la capăt – am înțeles că el vede. Cât poate, dar vede.

În dreapta mea, un nene cu tricou sintetic, verde și reflectorizant și l-a rulat pe burtă până sub piept.

Eram disperată. Nu, nu așa se termină vacanța mea…

Mă uit de-a lungul liniei de tren și ma izbește un val de prospețime. Aproape 25 de ani, doar blugi și teniși, privire de Alejandro Sanz în corp de Dylan din Beverly Hills. O trestie mlădioasă pe peronul ars și prăfuit. Buuun. Nu dezvolt scenariile din cap, că poate intră mama pe blog și totuși :), are niște așteptări :), încă …

Încep cu sfârșitul vacanței, drumul de la mare spre București. Marea a fost pentru a-mi reveni din concediul de 8 zile prin Viena, Praga, Bratislava și Budapesta.

În concediu am plecat de la Cluj, iar în seara dinaintea plecării spre Cluj am fost la un concert extraordinar de jazz la Ceainăria Infinitea, unde Vio a scos din mine tot ce trebuia scos înainte de vacanță. „O să uit, o să merg, o sa iau, o să dau. O să plec în vacanță, o să văd atâtea locuri noi și frumoase. O să mi se întâmple atât de multe…”

Parcă a fost cu 1000 de ani în urmă :).