fericirea-i …

De cele mai multe ori, eu nu am un răspuns pregătit. Corect. Sau potrivit.

Mă-ntrebi, ce e fericirea.

Nu știu, îți spun.

Orice. Pentru fiecare, e altceva. Chiar și pentru tine, același tu, parcă, și ieri, și azi, fericirea poate fi altceva, în funcție de … moment, context sau așteptare.

Uneori, se pare că nu îți doreai chiar atât de tare asta. Uneori, ironic, îți trăiești visul, și-ți dai seama că … nu e chiar cine știe ce. Sau a trecut prea mult timp? Sau tu ai crescut? Sau din start nu a fost visul tău?

Căutări, întrebări, revelații.

Ne-ntoarcem spre simplitate, renunțăm la control, sau invers – efort, disciplină și muncă.

Deblocăm, analizăm, schimbăm din mers planuri…

Investim. În noi, în emoții, în oameni.

Cel mai greu mi-a fost să învăț să nu-mi pară rău de timp. Să nu-l consider pierdut. Sunt daruri pe care le fac oamenilor. În schimb, primesc alte daruri, neașteptate, surprinzătoare, de la oameni care apar când nu mai aștepți nimic de la umanitate.

Ți-am dat această oră, acești ani, aceste vacanțe. Mai ții minte, ți-am dat prima noastră noapte? Tremurai tu, tremuram eu, tremura pământul, tremura cerul. Cum să-mi pară rău de ce ți-am dat? Atâta gol am umplut atunci cu și prin tine…

Mi-ai deschis uși spre mine. M-ai făcut să mă văd în atâtea noi feluri.

Și-o să urmeze, probabil, atâtea și atâtea … ore, ani, vacanțe, nopți…

Să-ți mulțumesc trebuie, nu să-mi pară rău.

Fericirea? Fericirea este o opțiune. Dacă nu ești cel mai norocos om din lume, și de obicei, nu ești, zilnic trebuie să faci alegeri. Legate de aproape orice și de totul.

Fericirea este lipsa nefericirii, pentru mine. Zilnic, învăț să aleg să nu fiu nefericită. E greu, a naibii de greu, dar e unica cale pe care o știu, spre fericire.

Poate că alții sunt mai norocoși. Nu au avut de pierdut – oameni, părți din ei, șanse. Nu s-au temut. Nu au fost nealeși.

Nu au avut de ales, zilnic.