Foarte mult timp mi-a luat să înțeleg că nimeni nu stă să elaboreze strategii și planuri cu felurile în care să mă spargă în cioburi cât mai mici și să mă rupă în fâșii cât mai înguste.
O perioadă, am fost tare încurcată. Cum adică? Nu e nimeni cu puteri supranaturale, supraomenești, care concepe și pune în aplicare scheme diabolice pentru a da de pământ cu mine? Adică – loviturile, rănile, durerea, neîmplinirea – nu vin din altă parte? Nu e vina altcuiva … că eu nu sunt fericită, iubită și întreagă?..
Nu. Nu e vina nimănui. E a mea, în totalitatea și integralitatea ei, și nu vine din altă parte, vine din chiar înăuntrul meu.
Vine pentru că eu o las să vină. Eu fac alegeri bizare. Eu am prejudecăți, frici, obiceiuri greșite, tipare proaste.
Mie trebuie să-mi reproșez, să-mi cer, să-mi schimb. Eu trebuie să mă-nvăț. Să mă aflu.
Nu. Străinul ăsta nu trebuie schimbat. Nu străinul celălalt trebuie iertat. Nu trebuie uitat niciun străin, în general.
Nu ăsta este proiectul nostru. Nu asta ni s-a ursit, la naștere. Nu așa trebuie trăita viața. Trebuie luat fiecare „eșec” și „ruptură” în parte și gândită la rece. Văzută pe bune, așa cum a fost. Sau cum este.
Știu, e comod de găsit vinoveți în altă parte. E ușor de filtrat, de tăiat la montaj și de dat nuanțe comode și calde. „O să repet de atâtea ori varianta mea de despărțire, până o să-ncep să o cred și eu.”
E „sănătos”.
„Confortabil”.
Dar tot neliniștită o să adormi. Pentru că undeva, departe și ascuns, e firicelul ăla de adevăr. E senzația aia pe care ai avut-o de la început. Că nu e al tău. Că nu trebuie. E minciuna pe care te-ai prefăcut că o crezi. E indiferența peste care ai trecut și ai mascat-o tu bine. I-ai dat și o explicație, și un sens. E privirea lui pierdută, pe care ai ignorat-o. E „astenie de primăvară”, „răceală de iarnă”, „vară toridă” sau „toamnă capricioasă”.
E orice, în afară de libertate, curaj și iubire.
Pentru că da, e nevoie de libertate, ca să iubești. De multă libertate. Nechinuită, oferită sincer, complet, din suflet, și neapărat prețuită de celălalt.
De mult curaj, pentru că iubirea nu e tot timpul ușoară. Îți trebuie îndrăzneală, răbdare, înțelegere, tact, filtre normale. Și multă libertate. Pentru că toți vrem să zburăm singuri, câteodată. Toți ne testăm limitele dorului. Limitele zborului. Toți ne întoarcem sau nu, acasă.
Îmi este greu să recunosc că am greșit. Că mi-am închipuit. Că am aruncat vina în altă parte. Că m-am / am chinuit. Am manipulat. M-am jucat. Am / m-am mințit. Am ales prost. De cel puțin două ori, până acum. M-am ascuns. În spatele orgoliului, a încăpățânării și a lui „Lăsați-mă sau salvați-mă”. Am așteptat în cel mai idiot fel posibil să vină cineva străin să-mi spună ce vreau și ce-mi place. Să-mi arate cum să iubesc, ca să fie bine pentru toată lumea. Am fugit, când m-am speriat. Dar ce-am mai fugit…
Și acum încă fug. Deși sunt obosită, mi-e sete, mi-e dor … Și simt că am înțeles și că mă pot opri …
Dar a’ naibii … aceste prejudecăți, frici și obiceiuri greșite…
Si eu am inteles..si ah,cat as vrea sa nu-mi lipseasca curajul..Dar..nu sunt atat de puternica..si nici atat de curajoasa..
Imbratisez o Zina atat de draga sufletului meu….
incearca curajul in pasi mici :). altfel, o sa pierzi bucati mari din tine si recuperarea costa timp :(.
Pingback: optional | Little Tiny Dreams
E nevoie de libertate ca sa iubesti…Inteleg, dar cit de greu imi este sa o ofer asa sincer si din suflet. Imi pare ca libertatea, il face sa ma puna pe locul doi, ca are ceva cu mult mai important ca mine…Inteleg ca gindesc gresit si imi e greu sa lupt cu asta… ahhh
hai sa zicem ca la inceput, ai inima cam stransa. te gandesti ca-l pierzi… cum adica sa-i dai libertate? dar daca e omul potrivit, e omul tau, care te pretuieste – da, trebuie sa-i dai si iubire, si libertate. depinde, desigur, si cum intelege fiecare libertatea. asta nu inseamna ca trebuie sa accepti minciuna si infidelitatea.
ma gandeam, de cand am fost la concert Taxi, la versurile lor – „iubeste-ma in doze mici”. am zambit toata melodia :). pentru ca uneori, iubim atat de atent si de „masurat”, si totusi, atat de mult si de adevarat 🙂
Mi-am propus mie insumi o provocare, sa nu ma grabesc si sa administrez iubirea si libertatea incet, incet. De mult ori m-am convins ca dind libertate, totul merge cu mult mai bine.
Apropo piesa a fost un sfat in plus la articolul tau si m-au insirat sa schimb lucurile! Mersi mult 🙂
P.S cred ca piesa devine una din preferatele mele la moment!
ma bucur ca ti-a placut. este compusa de un barbat pe care-l apreciez eu foarte mult :). si-n care am incredere. merg pe mana lui.
Eu nu cred in vina/ vinovatie.
Dar cred in decizie, in asumare, in atitudine.
Alegeri bizare? As 🙂 Sunt alegerile ce le-am crezut potrivite la acel moment. Cu consecintele de rigoare, desigur.
cred ca trebuie sa schimb 🙂 – cu consecinte bizare :). ca alegerile, draga Lotusull, erau potrivite :). ai dreptate, ca de fiecare data!
Si eu fac „alegeri bizare, am prejudecăți, frici, obiceiuri greșite, tipare proaste…” si tot ce urmeaza dupa aceste cuvinte 🙁
partea buna, Georgiana, e ca uite, aflam ca nu suntem singure pe lume :).
Da! 🙂
Incepusem sa cred ca doar eu as putea gadi/face/iubi/”neiubi” asa…
fiecare dintre noi e speciala si unica 🙂
Cu siguranta! Propria unicitate ma depaseste haha
:))))))
Your message…Alegeri gresite,iubiri nepotrivite,drumuri care nu duc niciunde,sperante si vise neimpartasite de celalalt,prejudecati,teama,amagire…..toate acestea si multe altele sunt atat de apasatoare si de prezente in viata mea si dupa cum spunea Caragiale:”Cel mai trist lucru in dragoste este faptul ca de cele mai multe ori sufletul ti-l rapeste exact acela care nu are nevoie de el”.
Si noi il lasam sa-l rapeasca …
M-am regasit pe mine in acest articol. acum 2 ani am ales sa fiu curajoasa, si nu regret nici o secunda 🙂
Ma bucur, Lori! No regrets.