Nu știu exact cum ne naștem – cu un număr astral, cu un loc sub soare sau sub o stea, cu un destin scris-prescris sau cu o soartă precisă. Nu știu dacă venim sau ne întoarcem pe pământ. Nu știu dacă în cartea noastră scriem noi sau alții, adăugăm capitole alese de noi sau îi lăsăm pe alții să decidă ce vrem și ni se potrivește.
Am tot auzit din buni-străbuni despre „ce mi-e dat”, „ce-i al meu” și „ce mi-e scris”. Mă pricep extraordinar de bine să pun pe seama destinului tot ce se întâmplă și mai ales ce nu. Și la fel de bine mă pricep să mângâi pe creștet orgolii rănite, consolând cu „ce ți-e dat”, „ce-i al tău” și „ce ți-e scris”.
Titulescu zicea că „Destinul e scuza celor slabi şi opera celor tari.” Emerson – că „Destinul este o limită; tot ce ne mărgineşte noi numim Destin.”
Cred că mi-am ales greșit străbunii …
——-
Am văzut oameni mari, fericiți, cu realizări cuantificabile în bani și locuri bune „sub soare” și în societate, privind cu invidie adulți desculți în iarbă, adulți plecați cu motocicleta prin lume.
Am văzut oameni care aprind chibritul și-l aruncă în spate, fără să se întoarcă, lăsând în urmă scrum în loc de amintiri și regrete.
Am văzut mulți oameni, fiecare cu povestea lui: oameni simpli sau complicați, interesanți sau nu prea, memorabili sau banali. Fiecare are un fel, o filosofie și o abordare proprie. Suntem „vizitatori unici”.
Eu știu că pe fiecare om din calea mea l-am întâlnit cu un scop. Sau m-am gândit să iau din fiecare întâlnire, ceva pentru mine, pentru construcția mea. Fiecare mi-a stârnit un interes sau pasiune, m-a făcut să caut o carte sau să ascult un cântec, m-a făcut să-mi amintesc de el când plouă sau ajung într-un loc nou, m-a făcut să cred că-l uit pe altul.
Întâlnirile sunt diferite.
Unele, însă, sunt rupte din orice tipar, carte sau vis. Vezi cum tot universul, cerul, pământul, apa, copacii, munții, stelele și oamenii străini lucrează, complotează și fac ca să se întâmple – doi oameni să se întâlnească. Doi oameni să se găsească.
Mai știți? Cum ți se oprește privirea la cineva și totul se termină și începe în același timp…
Cum ți se oprește inima în loc și începe să bată din nou.
Astea sunt întâlnirile pe care le prețuiesc, aștept și nu le uit. Ăsta e destinul în care cred.
Ce rămâne – e ce alegem și ce lăsăm ne-ales. Sunt scuzele celor slabi, limite și mărginiri.
