– Ai venit. Detka…
Nu a fost virgulă, a fost punct. „Ai venit” a sunat grav, a pariu câștigat și sfârșit de așteptare. Încerca să se încrunte, să pară surprins și supărat. Mă privea cum stau rezemată de ușa lui, la 5 dimineața.
Punct.
„Detka” … aici i-au zâmbit toți mușchii feței pe care încerca s-o păstreze încruntată. M-am liniștit – în ochi i s-a făcut lumină. „Detka” a sunat duios, a dor, a alint, a … noi.
– Am venit.
Nu știam – să-l îmbrățișez? Era cel mai ușor mod de a mă strecura în casa lui, în care, văd de pe hol, mă așteaptă papucii mei de casă și pe masa din bucătărie zăresc lămâi cu frunze – decorațiunile mele preferate.
– Te rog, nu mai fi atât de serios. Am venit…
Mă ridic pe vârfuri, îl pup pe obraz și trec în casă.
Știu că mă aștepta, dar mă opresc în hol și-l privesc. În ochi am „mă primești?..” Mă îmbrățișează. Rămân în brațele lui și doar ridic privirea: „ești sigur?”. Mă sărută pe cap și-mi ia haina.
Gata, nu mai e încruntat, e din nou bărbatul pe care-l știu, cunosc, iubesc și … chinuiesc de niște timp.
Eu mai plec, din când în când. Acum e a treia oară când mă întorc. De data asta m-am întors mai repede. Așa s-a întâmplat …
El e minunat. Mi se face dor de el din prima secundă în care ies pe ușă, dar… El e atât de serios, organizat și matur. Da, eu sunt mai mică, încă nu am greșit suficient, nu am avut atât de multe ocazii să învăț din alegerile prost-făcute, nu am pierdut oameni, șanse și ocazii. Nu m-am speriat încă suficient de tare de timp, de boli, de oameni. El nu înțelege. Crede că e suficient – să mă iubească și protejeze. Eu mă mai supăr când îl văd satisfăcut că ceva iese așa cum a zis el, nu eu; mă mai enervez când îmi argumentează cu „pentru că eu știu”; mă scoate din minți când îmi spune că degeaba încerc să lupt cu sistemul, cu balaurii și soarta. Mă sperie când îmi povestește despre noi, peste 20 de ani, pentru că eu nu m-am hotărât încă dacă culoarea mea preferată e roșu sau albastru, sau dacă vreau de ziua mea bicicletă sau mașină de cusut, iar el e atât de sigur de toate… Și când simt că alege el totul pentru mine, plec.
– Pe unde ai umblat, detka?
– Pe aici, pe aproape, m-am plimbat un pic.
– Fac cafea sau vrei să dormi?
E minunat bărbatul ăsta. Știu că-l chinuie zeci de întrebări și are să-mi reproșeze cel puțin 3 lucruri pe care le-am făcut prost. Știu că a fost trist și s-a îndoit de mine. Știu că m-a așteptat… Știu, dar nu pot să-i promit că n-o să mai plec niciodată.
Sunt mică. Eu nici măcar nu știu dacă vreau bicicletă sau mașină de cusut, de ziua mea …
——-
* detka înseamnă baby, în limba rusă
You rock girl!:)
you you you ;)!
ce frumooossssssssssss… dar tot parca „baby” imi place mai mult…e „baby”..
sunt personaje diferite :).
;)!
A, ce-mi place cum suna ” detka ” 🙂 Am sa-l pastrez si am sa-l folosesc nedumerind poate pe cineva drag, care nu va fi stiind ce inseamna ( si va trebui sa ghiceasca din privirea si intonatia vocii mele )
Detka.. Ma intrebam acuma daca bunicii mei paterni, basarabeni pana in prasele s-or fi alintat asa sau aveau alt limbaj secret ?
🙂
uite mie imi vine sa folosesc „habibi”, cateodata.
mai ales datorita http://www.youtube.com/watch?v=aJKnU8tsvjE
mersi mult, Lotusull. legat de strabunii nostri – nu, „detka” ei nu au folosit :). s-au dragalit ei mai romaneste. „detka” este echivalentul lui „kid” a lui Big din Sex and the City :). e mai din zilele noastre.
Zina, te citesc de multa vreme si nu am comentat niciodata dar astazi trebuie. TREBUIE! Pentru ca sunt asa zile 🙂
Nu mai pleca. Nu-l mai lasa sa te astepte. Nu esti asa mica. Si sa stii ca un om care te iubeste iti va lua si bicicleta si masina de cusut si va avea rabdarea necesara sa te astepte sa te hotarasti. Important e sa fi nehotarita si mica linga ASTFEL de oameni. Care-ti spun „detka”.
Nu mai pleca dintr-o casa care si in lipsa ta are papucii tai la usa si decoratiunea ta preferata pe masa. Nu mai pleca de linga un om care iti deschide usa la 5 dimineata si se bucura ca te vede. Asa om, asa casa, asa lamai ar trebui sa te faca sa cresti precum Fat Frumos…cat altii intr-o viata intr-o fractiune de secunda: aceea in care a deschis bratele!
Cu drag 🙂
Anca
Anca F, multumesc frumos – ca-mi citesti „gandurile”, ca stii unde sa pui „sunt asa zile” 🙂 si sa punctezi atat de clar totul.
Multumesc.
As vrea sa-ti pot da mai multe detalii despre acel om, acea usa si lamaile mele preferate cu frunze, dar … of … hai sa-i lasam ca pe doua personaje si sa nu ne indoim niciodata de iubire. ea exista. tot timpul. si-n povestea asta scrisa au ramas exact atatea cuvinte, de cate e nevoie.
Te imbratisez!