Când eram mică, verișoarei mele mai mari i-au făcut găuri în urechi și i-au pus niște cerceluși de aur, frumoși-foc. Am plâns vreo câteva zile, cu cele mai lungi lacrimi și cele mai manipulatoare scâncete din lume, dar ai mei nici nu au vrut să audă. M-au amânat cu „dacă o să înveți bine” etc. Tradiția era înmânarea cerceilor la Balul de absolvire, după examenele de bacalaureat. Era și un fel de motivație să tragi greu cu învățatul și pentru admiterea la facultate. Erau altfel de vremuri. Foarte altfel.
Când am terminat liceul, uitasem total de cercei. Dorința mea cea mai mare era să se facă tata bine și să ne putem întoarce cumva la viața dinainte. Iar în timpul examenelor de admitere, vroiam ca mama mea să reziste – fratele ei a murit, la 46 de ani, cu o zi înainte de examenul meu de istorie. Am înțeles că nu ne vom mai întoarce niciodată la viața dinainte.
——
Într-o zi, trecusem de 20 de ani, am intrat într-un salon de tatuaje. Vroiam să-mi fac un tatuaj. „Știi ce vrei?” „Nu.” „Ce te reprezintă?” „Nu știu.” „Ce te doare?” „Ah, nu ar încăpea … ” „Hai vino peste câțiva ani, ok? O să îți găsești un simbol sau o inițială dragă până atunci.”
Mi-am făcut în schimb găuri în urechi. Nici nu am simțit pistolul.
——-
Foarte aproape de 30 de ani am intrat din nou într-un salon de tatuaje. M-am uitat la poze, modele, desene. Un băiat drăguț, cu păr negru prins în coadă m-a lăsat să stau cu el, cât lucrează. Încercam să-mi dau seama care e simbolul pe care-l vreau definitiv pe piele. Mă durea inițiala dragă pe care nu puteam să mi-o tatuez pe încheietura mâinii…
Așa m-am lăsat de fumat. Ca să te lași de ceva ce-ți place și ai nevoie tot, tot timpul, de la prima oră a dimineții, până reușești să adormi, îți trebuie multă voință și determinare. Și putere. Și oameni care să te susțină. Și curaj. Și credință. Îți trebuie un nou „tu”, modelat chiar de tine, corect, fără falsuri și trișări. E foarte greu. Când reușești – și e prima zi în care nu vrei să fumezi (prima zi în care te bucuri că încheietura mâinii tale e curată) – începi totul de la capăt, cu tine în rol de erou.
——-
Eu știu cum miroase asfaltul. Știu sunetul pe care-l face o muscă când se lovește din nou și din nou, de același geam. Eu știu care e cel mai trist cântec din lume și cum se poate auzi și de la mii de kilometri.
Eu știu destule…
Dar cel mai frumos lucru pe care l-am aflat este că într-o zi simplă, comună, aparent asemănătoare cu cea de ieri sau de acu’ 3 ani, totul capătă un sens. Apar zeci de motive de a spune „mulțumesc”. De peste tot îți sar lucruri evidente în ochi. Totul arată a „Așa este. Și este minunat.” Florile au din nou miros și culoare și nu te mai saturi de tot noul acesta din tine și din jurul tău.
Și nu mai poți sta. Alergi, începi să le spui oamenilor că totul trece, sari peste gânduri, uiți să respiri, râzi și alergi mai departe.Vrei și poți totul… Știi, simți, ai încredere, răbdare, înțelepciune. Pas cu pas, salt cu salt, pagină cu pagină.
Ăsta e tatuajul definitiv pe care-l vreau.
Cui și cum pot să-l descriu ca să mi-l deseneze, în cele mai frumoase culori, așa cum le văd eu?
eu mi-am facut tatuaj la 30 de ani :), taaaare vroiam si am pastrat simbolul dorit de la 15 ani taiat grijuliu dintr-un ziar cel primeau ai mei regulat… nu pot sa zic acum ca tare imi place dar ma mingii cu el uneori si zimbesc cind imi amintesc cu ce emotii am stat cuminte cit mi-l faceau..:)
mie la 15 imi era tare frica de 30 :).
dar am trecut si vad ca ma descurc binisor :).
Cui il vede ca tine, fara sa-l descrii. Nu te-ai tatuat inca, nu-i asa?
🙂
inca nu :).
Trebuia sa treaca timp,experiente,trairi ca sa ajungi acum sa zici hotarat ca sti cum sa descri acel tatuaj definitiv imprimat pe piele.Doar ca nu sti forma lui,care sa le cuprinda pe toate.
Acum cand sti,simti,ai incredere,intelepciune.
Parerea mea e ca nici un semn de pe planeta asta nu poate sa reprezinte fidel credinta ta in ceea ce atat de frumos ai descris.
Eu zic sa inventezi tu un semn.Si sa-i dai incarcatura potrivita.:)
Si-apoi,eu cred ca ceea ce ne umple,amintirile sunt tot un fel de tatuaje.
Amintirile sunt semne nescrise pe trup.
Pecetluite definitiv in mintea si sufletul nostru.
Nevazute de nimeni.Traite de noi.
Asta asa este, purtam tatuaje in suflet si in minte…
multumesc mult Monica B.
si ma bucur ca ai inteles exact despre ce tatuaje am incercat sa scriu.
Minunat articol.
multumesc.
Asa frumos ma invaluie scrisurile tale.. Exact ca o patura moale, calduroasa si pufoasa din serile reci in care ma culcusesc si mi-e bine…Sincer,Zinuca, de cate ori te citesc ma simt asa confortabil psihic.Sa nu crezi ca te ligusesc,nu-mi doresc nimic de la tine ci, doar sa scrii cat mai mult aici si sa ma duci cu gandul la lumi uitate…
aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaw :). multumesc, Dani!
Iti doresc din tot sufletul sa-ti pastrezi tatuajul viu din minte si suflet pana la sfarsitul sfarsitului. Merita! Probabil nu tre’ sa ti-l compuna nimeni in culorile tale, doar sa le imbrace si sa ramana al tau. 🙂
Sa dea Domnul si cine mai da, asa sa fie!
Multuimesc, Una!
Una din marile realizari ale omului este atunci cand se lasa de fumat!:)) Pe bune, e un act de Eroism contra E-ului distructiv si asta o poate intelege doar un fumator 🙂 Mie tare mi-a placut rezultatul de „dupa”:) O sa mai incerc o data!:)
:))) „eu nu stiu de ce lumea zice ca e greu sa te lasi de fumat. eu m-am lasat de vreo suta de ori.” 🙂
eu am auzit-o de la Pavel Stratan. Nu stiu cui ii apartine. 🙂
am inca zeci de momente in care vreau sa-mi aprind o tigara. dar ma tin/abtin :).