„“

iubire fără riduri

de

Mai întâi am învățat să citesc. Citeam povești, nuvele, povestiri și romane.

Mai târziu m-a interesat ce e în spatele poveștilor. Am mers la spectacole cu „ce e după DA” și am ascultat de la oamenii din jur despre „ce e înainte de NU”.

Am învățat cum se scriu poveștile și se de ce se joacă spectacolele și m-am băgat pe sub scene, pe după cortine, prin backstage-uri, încercând să înțeleg tehnici, metode și dedesubturi. Căutam simboluri și subînțelesuri, ignorând tot ce se deschidea în fața mea, sub picioarele mele și deasupra capului meu încurcat.

Vroiam să aflu: de unde energia, ce e talentul, pentru ce e nevoie de mască, cum știm cui îi dăm rolul, când schimbăm finalul și … de ce jucăm viața și trăim jocul.

—–

Ai să vezi tu” mi-a zis cineva mai demult și mai mare, când m-a văzut înnebunită, pierdută, îndrăgostită.

Invidie” am zis eu, uitându-mă cu tristețe la ridurile lui uscate.

——-

De fiecare dată am văzut altceva. La fiecare final am făcut câte o pauză de la gândit și am încercat să văd cu inima. Chiar și atunci când nu știam că asta fac. Nu am întins corzi, nu am suportat trădări, minciuni sau dezamăgiri și am plecat de fiecare dată pe întuneric, înaintea tuturor.

M-am mai tăvălit pe preșuri cerșind firimituri de afecțiune și tandrețe obosită … dar tot cu inima am ales preșul.

——

Ce trebuia să văd?” l-am întrebat când am făcut primele riduri.

Că nu există iubire adevărată.”

Ce noroc” am zis. „Eu nu cred asta.”

Dar tu încă mai cauți...” mi-a răspuns cu milă.

Și ce e rău în căutare?”

Tăcere.

—–

Da. Cred în iubire. Nu are cum să fie adevărată sau nu. E iubire. Reală, plină, cu lună și stele, cu nori și soare, cu inimă, urechi și ochi. O trăiești cum poți și simți, fără să te gândești la asta. Curge, se schimbă, te uimește prin formele pe care le poate lua. Te lovește cu putere sau te învăluie atent, cu grație. Durează sau se termină. O prețuiești sau o pierzi la poker. E iubirea ta, așa cum o poți primi și avea.

Da. Încă mai caut. Locul în care mi-e liniștit și bine. Confortul unei case, fierbințeala unei plaje, aroma unui ceai, nesomnul îndrăgostelei, viteza transformării, senzația unei certitudini, umbra unui copac de o mie de ani, povestea unei iubiri reale.

Nu pot să văd pentru alții, dar văd foarte clar pentru mine. Întreagă și pregătită, mă plimb prin lume. Și caut, și cred în iubire, dar cel mai mult îmi place să trăiesc pur și simplu. Fără amânări, fără întrebări, fără „adevăruri” despre povești imaginare.

Iubirea mea nu are riduri.

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • O prietena pe facebook a postat intr-o zi asta „In mica gradina vis a vis de biroul in care lucrez un cuplu la aprox 70-75 de ani se joaca cu frunze cazute, rad si se tachineaza. Ea ii pune lui frunze pe palarie, el face pe afectatul si ii pune frunze in esarfa, rad cu pofta si isi zic ceva. Ce primavara frumoasa e toamna lor!” Cred ca nici o iubire nu are riduri. Riduri au cei, care uita sa o mai simta. Iar din acest punct de vedere, eu cred ca tu nu vei imbatrani nicodata :*

    Sandrin 7 noiembrie 2012 12:23 Răspunde
    • tu stii ca nici tu nu o sa imbatranesti, asa-i?

      zinazen 7 noiembrie 2012 14:55 Răspunde
      • stim multe de care suntem siguri, mai putin ceea ce ne priveste personal 🙂 dar imi place sa cred ca si mie imi va reusi 🙂

        Sandrin 9 noiembrie 2012 11:29 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title