„Te iubesc.”
„Și eu.”
Îmi povestea prietena mea acest fragment de poveste, la care aș visa oricând, pentru oricine. Mai ales când există elemente frumoase – prefață, cuprins, acest „și eu” de confirmare. Când e autentic și real, cu plâns de bucurie și fluturi nebuni. Cu sfârșituri de lume și Beatles cântând despre anume povestea ta. Tot pachetul …
S-a întâmplat, a recunoscut. În sfârșit. Cu cuvinte… mă gândeam eu, fericită.
Femeile au nevoie de confirmare. Trebuie să știe, chiar și pentru un moment sau o seară.
Nu mă refer la bărbații care stau pe sub geamuri, mulțumindu-se chiar și cu umbra ta de pe perete, la cei care lasă flori pe parbrizul mașinii tale sau îți organizează flashmob-uri și surprize spectaculoase.
Mă refer la ăștia, ai noștri – care știu ce e cu comportamentul materiei și a energiei la scară atomică, dar nu știu de ce te-ai îmbrăcat tu în roșu. Care prevăd evoluția monedei naționale, dar nu înțeleg să te ia, simplu (și credeți-mă, atât de suficient!) de mână. Care-și înregistrează la OSIM brevetele de invenție, dar nu te văd la un metru în fața lor, de atâta vreme.
La acest „și eu” nu se termină, ci de-abia se-ncepe. Femeia dă în floare, arde, dăruiește și inventează feluri și moduri noi de a sta și rămâne împreună. Pentru că-n lumea asta mare, cu oameni atât de străini și diferiți de ea, există unul perfect potrivit pentru ea. Și nu e nici vis, nici poveste prinsă-ntre coperți colorate. Sunt doi oameni simpli, prinși într-un moment și un spațiu, înconjurați de multe-multe coincidențe.
Și nimeni nu mai trebuie să se teamă, ascundă, ferească și prefacă.
E complet și asumat. Chiar și pentru un moment sau o seară. Suntem adulți, nu mai cerem promisiuni de „până la moarte”. Nu vouă, aștia, ai noștri :).
—–
– În sfârșit, a zis „Și eu”! – i-am spus cu voce tare prietenei mele, în drum spre șampania ținută de niște timp la frigider, pentru ocazii cu totul speciale.
– A zis „Știu”, nu „Și eu”.
——
Am vrea noi …
of, Doamne… 🙂 sunt convinsa ca in scurt timp va veni „si eu” 🙂
vor fi focuri de artificii, precis :)!
Eu mă bucur pentr acest „ştiu”. Dacă s-a şi băut şampanie pentru el, îmi imaginez cît a cîntărit. Nu contează cît mergi pînă la „şi eu”, contează de la cine vine.
nu-i echitabil: el sa stie si femeia nu 🙂
In schimb e palpitant. 😀
„Stiu” nu e suficient, nu e corect, nu e ok. „Stiu” este egoism, este autosuficenta, este aroganta…nu este iubire. Prin urmare, nu este pentru femeia descrisa in articol. 🙂
Eu cred ca „Stiu” acesta e un pas intermediar spre „Si eu” si „Eu mai tare” 🙂
Imi amintesc de replica lui din ‘Fantoma mea iubita” …”asisderea”
buna ,as dori o parere lucrez intr o institutie am cunoscut un barbat de care m am indragostit nebuneste ,de fiecare data cand terminam prgramul daca eu mai am treburi in oras ma asteapta…poate fi doar amabil ,care credeti ca ar fi limita colegialitatii? multumesc
Draga Crina. eu nu stiu care e limita colegialitatii, dar dragostea nu are limite.
in fond, ce te impiedica sa il iei de mana? ca inteleg ca acum doar va dati semnale …?
pai nu stiu ,astea ar fi semnalele?sa fie un semn din partea lui?
eu sunt maestru in a ma incurca in semne, asa ca simplific de fiecare data totul …
unicul sfat pe care pot sa ti-l dau – este sa-ti asculti inima. instinctul iti va sopti ce si cand trebuie sa faci!
Este replica lui Harrison Ford din filmul Star Wars
– I love you
– I know
Sa solicite explicitari:
– Si daca stii? (atunci?)
Preagingasa ZinaZen, sper ca nu esti tu cea care asteapta acel ”si eu” in povestea asta! Daca e asa, imi pare rau. Fetele asa frumoase, sensibile, destepte, cum esti tu sunt cele care dau replica asta, cand este cazul, daca este cazul! In nici un caz cele care o asteapta! Daca astepti sa ti se spuna ”si eu”, astepti degeaba, imi pare asa de rau ca-ti dau vestea asta.
😉 Patricia -multumesc!
mai ales pentru „ Fetele asa frumoase, sensibile, destepte, cum esti tu sunt cele care dau replica asta, cand este cazul, daca este cazul! ”
chiar era despre o prietena. dar eu traiesc cu aceiasi zvacnire tot ce se intampla cu oamenii dragi mie.