Ba da, ne schimbăm.
Altfel, nu-mi explic felul și forma (…) revederii noastre…
Aveam pregătite zeci de scenarii și sute de texte.
Îmi puneam în fiecare dimineață pantofi cu tocuri și-mi dădeam atent cu ruj și discret cu parfum – pentru cazul în care avea să ne intersectăm pe vreo stradă.
Stăteam dreaptă când îmi beam cafeaua, la Starbucks, imaginându-mi cum mă vezi de-afară, când parchezi grăbit și neregulamentar, în față.
În supermarket, alegeam cu grijă ce pun în coș, ca să nu vezi cutiile de înghețată și tot ce există glazurat, dacă ar fi fost să ne întâlnim, în vreo seară.
Chiar credeam că de la un mănunchi de sparanghel, pe care l-ai fi văzut în coșul meu, s-ar fi legat discuția până … acasă. Unde credeam că ți-ar reveni în memorie senzația confortabilă de cald și bine.
—–
Mă gândeam că dacă nu ne-am greșit cu nimic, e vorba doar de timp, care trebuia lăsat să treacă.
Mă gândeam că o întâmplare – pe stradă, la cafea sau în supermarket, ne-ar readuce la setările din fabrică.
Ne-ar aduce față-n față, mai chibzuiți, cuprinși de dor și regrete. Chiar credeam că discuția despre sparanghel se poate transforma în „ah, ce proști orgolioși am fost”.
Dar nu m-am gândit până la capăt. Nu m-am gândit și pentru tine.
—-
S-a plâns, s-a durut, s-a zbătut… A trecut.
Aproape orice trece.
—-
Aproape zilnic îmi beam cafeaua la Starbucks, stând drept, întâlnind și petrecând oamenii care-și începeau ziua odată cu mine. În magazin, lăsam pe raft arahidele glazurate în ciocolată și pe stradă, mergeam pe vârfuri, mirosind a vânt, libertate și mare. Pentru tine.
Numai că într-o zi, am înțeles că ceva s-a schimbat. Habar n-am cum, când și de ce.
Lucrurile – au început să se întâmple pentru mine. Timpul – începuse să treacă altfel.
Mă pregătea, cu povești și povețe, pentru altfel de întâmplări. Întâmplări fără tine.
Brusc, într-o zi, mi-am dat seama că nici măcar nu e important ce s-a întâmplat cu tine.
Nu mai contează dacă am greșit eu sau te-ai speriat tu. Sau n-ai mai vrut, pur și simplu, de la jumătatea drumului.
Nu vreau să știu dacă mergeam eu prea repede sau nu vroiai tu să te desparți de oamenii de dinaintea mea.
Eu știu – e nevoie de multă iubire și curaj, ca să te rupi de frici și angoase, doar pentru că ea, nebuna, zice să închizi ochii și să ai încredere.
Chiar nu-mi trebuie să aflu ce s-a întâmplat atunci, la jumătatea drumului …
—-
Doamne, câte scenarii și texte aveam pregătite și acum, stau în fața ta, în blugi și teniși, cu 4 feluri noi de ciocolată în brațe și zâmbesc. Larg și liniștit, de parcă abia acum urmează să te cunosc prima dată.
—–
Am avut dreptate – e vorba doar de timp, care trebuia lăsat să treacă.
Aproape orice trece.
I love you! rad, plang si iar rad:)
love you too :).
welcome la noi la circ 🙂
…cunosc foarte bine senzatia aceasta….iar dumneavoastra ati reusit foarte bine s-o expuneti in cuvinte…superb articol! bv bv!
multumesc, Ionela! si fara „dumneavoastra”, te rog :).
Zina, ma inclin!
Claudia – si eu :)! Te imbratisez!
Am un sentiment atat de placut acum ca am citit articolul asta.Trebuie sa recunosc ca te citesc de ceva timp, si imtamplator sau nu povestile ne cam seamana.Intram in fiecare seara sa vad dacca nu ai mai postat ceva..ceva de bine, ceva plin de speranta care sa-mi dea si mie puterea sa cred ca se mai vindeca si de data asta.Am constatat acum putin timp niste schimbari in ceea ce ma priveste si azi vad ca ti s-a intamplat si tie..asta nu inseamna decat ca timpul a trecut intr-un mod constructiv si ca esti o femeie puternica..suntem 🙂
multumesc mult, Andra! totu-i spre bine. si spre noi.
puterea asta, de care vorbesti, ah, cat m-am saturat de ea. vreau sa fie totul simplu, in asa fel incat sa nu trebuiasca sa fiu „puternica”, ci normala, naturala. asa cum iubesc eu sa fiu cand mi-e liniste si bine.
O, da! Cunosc atat de bine senzatia asta, Dumnezeu mi-e martor. Pentru ca oricat ne-am ascunde in spatele rolului nostru blestemat de femei puternice, tanjim mereu dupa ultima iubire. Si nu stiu inca daca m-am saturat sa fiu „puternica” pentru m-au istovit atatea inceputuri sau pentru ca mi-e dor de mine cum eram inaintea lor.
Ma bucur ca am dat peste acest articol. Am avut un deja-vu citindu-l. Abia astept sa mai citesc si altele. 🙂
bine punctat, Lulu – „pentru m-au istovit atatea inceputuri sau pentru ca mi-e dor de mine cum eram inaintea lor”.
ohhhh…astept si eu s avina acea zi in care sa nu ma mai intreb de ce n-a mers, sa nu mai sper sa mearga si sa merg mai departe linistita si impacata ca n-a mers 🙂 si asta fara sa-mi tremure genunchii atunci cand va rasari in fata mea pe neprins de veste 🙂 offff
:)))) mi-s tare cunoscute simptomele :).
Zina Zen, da, trece. Uneori mai incet decat ne dorim si cu atatea intorceri in propria memorie si in gandurile care se reactiveaza la orice semn cat de neinsemnat. Trebuie totusi sa avem ingaduinta pentru ceea ce suntem si ce am iubit. Sa nu-mi spuna nimeni ca te poti rupe cu usurinta de trecutul care acum doare atat.
Cu perseveranta dar mai ales cu dorinta de a uita, neiubirea, va trece, treptat insa si doar motivata de altceva, mult mai adevarat si mai frumos 😉
nu-i deloc usor, Moi, dar noi suntem mari, frumoase si destepte. noua totul o sa ne iasa exact cum vrem! 🙂
de ce ,azi ? de ce azi,cand am plans amar,pentru atata timp petrecut fara mine ?..de ce tocami azi,imi asezi iar,in golurile mari din suflet ,cuvinte cu miros de speranta ? pentru ca a venit timpul sa cred ca „aproape orice trece..e vorba doar de timp,care trebuie lasat sa treaca”..multumesc,Zina !
Dana – tocmai de-atata azi :).
Eu am o teorie, e atat de simpla, ca tot ce e genial, ca nici nu-mi vine sa cred in ea – „Daca lasi sa treaca, trece”.
Evident, nu e usor, cu tot bagajul de inchipuiri din cap (eu numesc asta „crocodili” :)), trebuie timp si rabdare, dar functioneaza tot timpul.
te cuprind si multumesc si eu: pentru comentariu si tot :).
Daca-i cine trebuie n-a observat decat silueta ta superba in blugii stramti si zambetul tau luminos(acu` imi imaginez scena :D)…iar ciocolata e de stiut ca e un afrodisiac 🙂
hahahahahhaha :). „drumurile noastre toate, se vor intalni odata” 🙂
Aura – multumesc, m-ai facut sa rad :).
eu nu ma supar pe cei care ma lasa. ei fac loc pentru – lumina mea – si tot ce urmeaza.
Aproape orice trece zic si eu,
Ba da ne schimbam, ne schimbam opiniile, ne dorim alceva, da, dar cine suntem niciodata..
Articolul , nota 10 cu steluta 🙂 !
cine suntem ne e scris in gene, asa e. ne nastem intr-o anumita zi, tara, familie – astea nu le putem schimba…
multumesc pentru nota – cred ca e prima asa mare 🙂
foarte fain, e o povestire vizuala – parca am „vazut” tot ce ai povestit 🙂
🙂 sper că s-a văzut că băiatul e ‘nalt și mândru ca un brad :).
da, mereu spunem- mie nu mi se poate intampla. Tocmai de aceea, mi se intampla. Ieri dormeam sieram fericita. Astazi gasesc similitudini pe care nu le vedeam. Doamne, crunt este cand ti se deschid ochii. Cine este vinovat? Oare au rost cautarile…. Asa a fost sa fie… Capul sus si mergi mai departe. Si maine este o zi !. A fost foarte greu sa invat asta. Felicitari!!!!!
nu e nimeni vinovat.
bad timing :).
multumesc, Coco!
„Intr-o mare de oameni ochii mei te vor căuta întotdeauna pe tine”
E valabil si pentru baieti 🙂 poate nu pentru toti… dar si mai putini recunosc 🙂
:)partea cu recunoscutul nu e deloc compatibilă cu testosteronul 🙂
abia acum inteleg de ce recunosc cei cativa… lipsa de testosteron :)) si eu care credeam ca-i sinceritate… curajul de a spune ce simti, chiar si cu pretul emasculinizarii 🙂
lipsa de testoteron se rezolva cu o reteta de la Parhon, iar pentru sinceritate … nu s-a inventat inca formula 🙂
vizavi de sinceritate, putem parafraza cu o vorba hatra din popor… „educatia, ca si erectia – se vad, doar daca le ai” 🙂
unii sunt extrem de talentati si se mai intampla sa treaca un rol jucat (chiar mediocru) drept educatie :).
zic, nu stiu :))))
educatia se poate mima… cealalta „problema”, nu! se cer dovezi practice! :))))
„repetiția – mama invataturii” 🙂
Toate trec…. si cele bune, si cele rele…. raman in urma regrete, amintiri, frumoase sau dureroare. Lucruri care ne transforma si ne ajuta sa evoluam!. Deci, orice experienta e buna… o „atasam” langa celelalte experiente de viata!
o atasam si mai tarziu intelegem de ce a trebuit sa o traim si care a fost, de fapt, lectia experientei :).
Vreme trece…vreme vine..toate-s vechi si noua toate…spune poetul. As spune ca, de fapt, totul trece sau mai degraba trairile se estompeaza si este minunat atunci cand ajungi la acea detasare si liniste pe care ti-o dau atat trecerea timpului dar si lupta cu propria persoana in a intelege pe delin o invatatura care spune asa: “nu plange ca s-a terminat, bucura-te ca s-a intamplat”. Si uite ca la estomparea framantarilor noastre contribuiti si voi pe deplin cu ceea ce scrieti atat de frumos si sincer in aceasta revista. Articolul tau minunat mi-a adus aminte de melodia “Now that it’s over, cu Jennifer Rush, scrisa de Michael Bolton.
http://www.youtube.com/watch?v=oANO8Tr8Y90.
o piesa superba, Sorina!
Multumesc frumos!
Zina Zen, nu stiu cum pui niste cuvinte simple sa sune asa frumos, cum le asezi in fraze si cum le aranjezi, dar parca canti pentru sufletul meu. Si parca treci prin toate trairile mele… Si parca ai adunat in tine intelepciunea a cateva generatii de femei…
esti minunata 🙂
Ramo – suntem pe Marea Dragoste. toate suntem minunate. dupa ce revad cuvintele mele prin cuvintele mele respir atat de usor…
va multumesc!
citesc de ceva timp blogul tau si m-am regasit in mai multe povesti, insa am stat doar si am citit.
de data asta a fost diferit pentru ca vreau sa cred ca aproape orice trece
te feicit pentru ce si cum scrii!
multumesc frumos Oana!
nu pot sa garantez pentru altii – dar daca ma pot uita linistita la copiii cuiva drag candva, chiar cu liniste, inseamna ca aproape orice trece.
wow, copii, really??? 🙂
deci se poate chiar si asta! bine de stiut!
Vorbeam cu un prieten si-am ajuns noi la urmatoarea constatare: oamenii nu se schimba, doar se transforma in permanenta si uneori mai si cresc si vorba asta doar aparent e un paradox 🙂
Frumos tare ai scris 🙂
multumesc Lotusull.
uite mi-ai dat o tema noua de reflectare – schimbarea e transformare sau nu :)?
Hi, hi, pai te las sa reflectezi 🙂
Indiciu: vorba nu se refera la aparente/ exterior, ci la esenta, interior.
P.S.
Lupul isi schimba parul, dar naravul ba. Uneori, devine insa un lup intelept 🙂
Citesc asta in fiecare seara,inainte sa ma pun in pat.Ajuta!Tare frumos ai scris.