Smoking și bretele

Azi dimineața, în metrou, am urmărit cu drag un cuplu de vreo 35-40 de ani, cărora le-am croșetat repede o poveste. Se priveau pe furiș, cred ca povestea lor de „împreună” e proaspătă, de vreo câteva nopți. După ce au trecut de jena luminii de dimineață și mulțimea i-a adus destul de aproape, pe la Obor :), ea și-a rezemat capul de umărul lui. Îi vedeam fața – a oftat, a închis ochii, era fericită, încruntată, matură, frumoasă. El o ținea foarte strâns, îi vedeam umerii, spatele, gâtul. Era încordat, încrezător și temător în același timp.

Fragili și foarte atenți, se țineau în brațe într-un vagon aglomerat de metrou, într-o luni dimineață. Nu conta ce a avut fiecare până la Obor și nu avea nicio importanță dacă trenul nu se mai oprește până la Crângași.

Aseară mă culcasem cu ecranizarea lui „Mândrie și prejudecată”, îl visasem pe Colin Firth, sau pe eternul Mister Darcy, sau pe altcineva din trecut sau viitor, nu mai știu. În cap mi se încâlciseră oamenii cu personajele, replicile din film cu declarațiile din trecut, așteptările de la 20, cu cele de la 30 de ani. Simțeam cum revine printre simțuri aroma unui flirt mai vechi și mi s-a făcut dor de smoking și bretele, de replici deștepte cu efect afrodisiac. Mi s-a făcut dor de începuturi, când înainte de culcare, revezi cele câteva priviri și gesturi și reușești să țesi o poveste curată de iubire (i)reală.

Mi-e dor să mă gândesc la un om chiar și atunci când e cu mine. Mi-e dor de lumina dimineții. Chiar mi-e dor, mă auzi?..

—-

Când am ieșit din metrou, o mamă își căra pe scări căruțul, sub atenta privire a unui angajat de la Metrorex, pe uniforma căruia scria ceva de protecție, ordine și pază. Nicio reacție, nimic-nimic. Un bărbat se uita la o femeie cum se chinuie să coboare un căruț cu un copil…

Nu m-am enervat, pentru că m-am obișnuit cu fețe care nu exprimă nimic, doar m-am întristat.

E trist că nu trăim vremurile lui Jane Austen. E trist că doar visăm la smoking și bretele. Dar cel mai trist este că ne-am dezobișnuit de lumina dimineții și atunci când ne strânge cineva în brațe, de teamă, închidem ochii, fericite și … un pic încruntate.