fbpx
„“

Ție pot să-ți spun.

de

Nu judec, nu recunosc, nu mă ascund, nu mă tem, nu protejez. Chiar scriu despre o prietenă.

Cu câțiva ani în urmă a cunoscut pe cineva care i-a făcut inima să bată ca la pariurile curselor de cai. Am prins-o visătoare, vomitând de emoții, speriată, chircită într-o toaletă. Am ținut-o de un picior în momentele în care aproape-și lua zborul. Am ținut-o de mână, când i s-a ruinat lumea. Am ținut-o de umeri când a trebuit. Am ținut-o în brațe când a cărunțit.

El era căsătorit.

„Nu, nu, nu”, „Nu se poate”, „Nu trebuie”, „Nu se cuvine”, până toate stelele, firele de nisip și apa lumii s-au aliniat și a fost „Da”.

Sunt așa alinieri, când dispare puterea, morala, controlul, rațiunea, trecutul, copilul, judecata. Totul dispare. Și dacă nu săruți omul din fața ta, simți că te pierzi și tu, pe tine. Nu mai contează nimic din ce a fost, din tot ce te așteaptă, dacă brațele persoanei din fața ta, nu te iau „acasă”. Și abia atunci vezi lumina, atunci simți căldura, atunci afli sensul. Numai acolo, în brațele potrivite.

Sunt alinieri, când simți că pentru asta ai venit pe lume. Că nu ai știut nimic până atunci. Că acum poți să mori. Că nu se compară o viață de om cu o zi din asta. O oră. 4 secunde în care te îmbrățișează, înainte de plecare. O fracțiune de secundă în care ți se înfierbântă totul pe dinăuntru, doar la gândul la el.

Eu știu, aproape fiecare a avut parte de fluturi și pierderi de cap.  Ce noroc să trăiești asta! Ce mare noroc să fie reciproc, să fii sănătos, tânăr și liber.

Liber …

El nu era. Avea familie, responsabilități. O societate care-l urmărea. O conștiință „păcătoasă”. O durere fără margini, care nu i-a mai trecut niciodată.

Nu contează cum și cât s-au văzut. Cine a vrut și cine nu, să divorțeze. Când și cum s-a terminat. Nu contează nici un principiu, nicio valoare sau normă de drept, socială sau de alt fel. Știu că lumea e curioasă să știe – s-a aflat? S-a ales? Cine și ce a zis? Cine a renunțat? Cine a plecat? Ce s-a hotărât?

A fost adulter? A fost imoral? A fost o prostie? A fost nebunie?

A fost fericire. Iubire. Iubire cum scrie cartea. Cartea inimii. Iubire cum cer toate venele, toți porii, toată ființa. Iubire adevărată. Salvatoare. Completă. Nici nu poți visa la așa iubire, așa înălțare, așa adevăr despre tine. O știi numai când ți se întâmplă.

A fost fericire.

—–

Peste câțiva ani, ea a cunoscut pe altcineva. Un bărbat liber. Sunt de un an într-un fel de „împreună”. M-am gândit că măcar odată o să mă cheme să o țin de mână, de umeri, de picior, ca să nu-și zborul. Dar nu.

– Cum e? – o-ntreb, încrezătoare. Eu am nevoie de povești, de certificări, de speranță.

– Nu știu. Zice că atunci când e cu mine, e sărbătoare. Aproape uit, când sunt cu el. E frumos, ne potrivim, de fiecare dată când ne întâlnim, eu simt că sunt pe punctul de a mă îndrăgosti. Apoi dispare. Eu aștept, pentru că așa simt. Că trebuie să-l aștept. Nu-mi place. Aproape-mi amintesc cum poate, sau ar trebui să fie. Cum e? Mă împart între așteptare și sărbătoare.

Eu nu înțeleg, deși o aprob din cap.

– Dar lasă asta. Zi-mi de tine. Ești fericită?

– Ție pot să-ți spun…

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Nu e fericita…inca il asteapta…

    Ingrid 11 aprilie 2014 11:58 Răspunde
  • Cat de bine inteleg!

    Mara 11 aprilie 2014 19:16 Răspunde
  • O, daaaa… inteleg perfect….insa eu nu il astept…il am in inima , in fiecare moment este cu mine si stiu ca sunt in inima lui…doar sufletele noastre comunica…o legatura dincolo de materie…o iubire unica si libera de orice ratiune si constrangeri.

    Valeria 12 aprilie 2014 7:41 Răspunde
  • …ca sa fii fericit, 5 minute, o ora…o zi, o saptamana…de ce trebuie sa distrugi o casnicie, 2 oameni fericiti…cat de mult merita aceasta „ratacire” ????

    paris 12 aprilie 2014 10:47 Răspunde
    • nici eu nu imteleg de ce sa te atasezi de un om care nu e disponibil?
      sufera toti 3, cel putin la mine asa e dupa Aventura lui cu o subalterna; nu a ramas nici cu ea, nici eu nu mai vreau sa se intoarca, si avem si 2 copii, dupa 14 ani de casatorie in care m-a adorat…

      NameAdi 12 aprilie 2014 16:48 Răspunde
  • Nebanuite sunt caile inimii!Alinierile acestea se nasc de niciunde si nu se termina niciodata.Asta doar daca intr-o viata de om ai noroc o singura data!

    Irina 13 aprilie 2014 5:28 Răspunde
  • ….am trait ce a trait „prietena”….pot spune ca n-am mai simtit la fel pentru nimeni, a fost si gata, cred ca trairile sunt unice, asa ca si oamenii care le provoaca….ramane de vazut ce va mai fi! FELICITARI , scri foarte frumos!

    Roza 29 august 2014 12:24 Răspunde

Lasă un răspuns la Irina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title