– Și mai departe, ce-o să fie?
– Nu știu. Știe cineva, vreodată?
Important e acum să nu te îndoiești de tine. Și să încerci să nu te gândești deloc la asta. Pentru că iar o să pui gândurile în două palme, măsurând idei și vise.
„În dreapta sau în stânga? Unde-i adevărul? Care palmă-i mai grea? Care știe cel mai bine?”
Adevărul tău cel adevărat te-a străfulgerat într-o fracțiune de secundă și atunci ai aflat. De-atunci ai știut.
Numai că negi, alungi bâzâitul surd al realității. Aștepți un nou semn, un nou feeling, o nouă șansă, un nou fulger care să anuleze adevărul pe care-l inspiri și expiri cu teamă.
Gândurile astea, cu viteza lor-lumină… Acum sunt la tine în cap, acum sunt undeva într-un viitor imposibil. Apoi te duc cu ani în urmă, scuturând de praf amintiri care acum par să zâmbească… Apoi se așează în palmă și, păcălit, încerci să-ți măsori șansele…
„În dreapta sau în stânga? Unde-i adevărul?”
Gândesc mult, așa mi-i firea.
Gândesc când ascult. Când semnez. În fiecare seară, înainte de somn. Când aștept. Gândesc prea mult…
Nu gândesc când strâng la piept. Când mă trezesc dimineața. Când … nu trebuie să gândesc. Când nu trebuie să pun gânduri în palme, măsurând idei și vise…
Nu știu ce-o să fie mai departe. Știe cineva, vreodată?
Nu, nimeni nu stie ce va fi mai departe. Avem liber arbitru si nu putem anticipa ce alegeri va face cineva ( nici macar noi insine ) intr-un anumit moment.
Ce putem face ?
Sa traim pur si simplu clipa. Prezentul.
🙂
Uneori moartea intervine si ne schimba prezentul, nu mumai liberul arbitru. Cunosc un fost cuplu, impreuna unul doar cu celalalt de 8 ani, nu aveau copii. Ea a prezentat la OTV o emisiune medicala, credea in dzeu, recomanda „terapia cu ingeri”, dar moartea pe 2.01.2013 a decis ca trebuie sa plece la varsta de 32 ani.
Tocmai de aceea cred ca, clipa prezenta e bine sa fie traita cat de frumos putem.
Liberul arbitru imi apare ca alegere a felului in care gestionam o intamplare de viata, inclusiv plecarea definitiva a cuiva drag de langa noi.
(Ma framanta tare subiectul acesta al plecarii definitive al cuiva de langa noi. Nu stiu unde plecam, cum arata locul acela si nici daca si ce se intampla acolo. Am citit diverse perspective, inclusiv experientele celor ce au trecut prin moarte clinica. Nu am certitudini. Am, ca fiecare, credintele mele subiective.)
Eu il cunosc pe respectivul pt. ca am vorbit pe fb cu el. Traieste in trecut, doreste sa-l ucida pe dzeu, durerea este permanenta.Pana pe 02.03.2013 credea in dzeu.Unele situatii nu poti sa le gestionezi decat in cuvinte.Cand esti pus in fata implinit alta este situatia.
P.S. Eu ma relaxez la sf. de saptamana in cimitir.ESte aproape de mine. Imi place ca este liniste mormantala, pot sa stau pe locul de veci sa citesc, meditez, copacii imi asigura confortul prin racoarea lor. Observ la intrarea in cimitirul Adormirea Maicii Domnului doua cruci la un loc de veci. Aia au fost inmormantati anul trecut in.Stiu ca unul pe 17.03.2012, altul dupa 3 luni. Copiii sunt ale aceleasi familii, aveu 2 ani, respectiv 3 ani si au murit la distanta de 3 luni.Anul trecut, ce o fi simitit mama asta din partea lui dzeu cand i-au murit ambii copii la o distanta de 3 luni ?
E adevarat ca atunci cand suntem in fata unei situatii s-ar putea sa reactionam cu totul altfel decat am fi crezut.
Gestionarea unei situatii, mai ales cand e dureroasa, inseamna multa munca interioara si mult timp. Inseamna ca uneori sa tragi de tine, sa te optintesti sa te te ridici, sa te repari si sa mergi mai departe. Sau dimpotriva, nu. Asta o vad ca fiind alegere personala.
Nimic in lumea asta nu-mi pare mai delicat decat a te apropia de-un om, de-al intelege. Si de a-i da mana,ajutandu-l sa se ridice, atunci cand si el isi doreste acest lucru.
si eu am pierdut nedrept pe cineva. a trecut destul de mult timp, e greu si acum sa ma gandesc la acea persoana – plecata la doar 24 de ani, fara sa nu ma infurii si sa nu caut raspunsuri sau sa construiesc scenarii – cum ar fi fost daca cresteam impreuna. daca ajungeam acum adulti impreuna. m-am mai linistit, mai ales ca foarte des ii simt prezenta, protectia si aprobarea pentru alegerile mele. este greu, nici nu vreau sa-mi imaginez inima unui om care pierde pe cineva drag…
Your message…
🙁 imi pare rau sa aud despre asa tragedii. in unele cazuri – chiar nu inteleg de ce se intampla asa lucruri 🙁
uneori e tare greu cu liberul ăsta arbitru 🙂
Zina Zen, poeta a gandurilor atat de frumos asezate in fraze pe care nu pot decat sa le adeveresc prin propriile-mi ganduri 🙂
Din pacate, oricare ar fi viata noastra, amintirile dau navala peste noi ori de cate ori un moment al prezentului le resusciteaza, ca un strigat a ceva ce nu putem uita pentru ca a fost ori prea bine, ori prea rau.
Sigur insa, asa cum spune Lotusull nostru cel intelept, tot ce trebuie sa facem este sa traim prezentul, cat mai frumos posibil. Atunci cand va deveni amintire regretele sa fie cat mai putine. Inexistente, de dorit.
Dar… 🙂
gand la gand si suflet la suflet, Moi!
Ma bucur ca esti!
Georgiana – si eu ma bucur ca sunt si ca suntem!
De cateva ori in viata am fost nevoita sa aleg.Alegeri grele. Dureroase. Cautam de peste tot si de oriunde un semn, o povata, o luminare.
In final, ramaneam tot singura in fata indeciziilor mele.
Mintea, ratiunea ma indrumau spre o cale, inima, intuitia, ceva dinauntrul meu, spre alta. Si-as fi dat orice sa fiu ajutata,indrumata. Dar nimeni si nimic nu-mi sarea in ajutor. Eram doar eu cu mine.Si-mi era teama de consecinte.Care depindeau de ce aveam sa aleg.
Mi-era teama de asumare, de esec.
In timp,mi-am dat seama ca tot ce-am ales impinsa de ratiune,a fost gresit.Doar cand mi-am eliberat mintea de zumzaiala si agitatie si am lasat loc simtirii si sufletului sa-si faca treaba , am gasit raspunsul corect si solutia buna.
Cu toate astea, sunt convinsa ca voi mai avea momente cand trebuie sa aleg.
Daca voi aleg bine ori gresit,habar n-am.
Dar, cu siguranta vor fi alegerile pe care trebuie sa le am, sa mi le asum, sa traiesc cu ele.
Ce stiu sigur, e ca tu, intodeauna alegi bine atunci cand te hotarasti sa scri. 🙂
peste timp, intelegem ca si alegerile gresite, pana la urma, bine ca le-am facut!
eu si acum, cand mi-aduc aminte de unele cuvinte spuse sau intrebari date, care in mod normal nu erau in scenariu 🙂 inchid ochii strans si astept sa plece imaginea din cap :)).
Zina, atat de bine stii sa nuantezi trairi ce dor si par de nedescris in cuvinte…iti multumesc ! esti minunata !
multumesc! multumesc din suflet!