Acum, la maturitate, nici nu mai știi ce să-i spui.
Că una mai bună ca tine nu o să găseasca?
E simplu. Îi trebuie alta. Nu mai bună, nu mai rea. Alta.
Că nimeni nu o să-l iubească mai mult ca tine?
Poate că așa e. Dar el acum nu are nevoie de iubirea ta, multă sau puțină. Vrea să fie în altă parte. Și nu ai cum să-l oprești. Și nici de ce.
Poate e conștient de riscuri. Poate că are îndoieli. Poate că știe că te doare. Poate nu știe ce să facă. Poate se sufocă. Poate are nevoie de timp, de aer, de el – să se știe a lui, nu al tău. Poate i-a trecut. Poate s-a îndrăgostit de altcineva.
Mii de „poate”.
Consolări, minciuni, speranțe. Timp care trece.
Acum, la maturitate, e altfel. Ce poți să-i spui?
Că îți pare rău că nu ați reușit chiar totul. Și … „mulțumesc”.
Știu, mă încrunt și mă doare în coșul pieptului. Îmi vine să spun altceva. Vreau să cer o șansă. Vreau să întreb. Vreau să rog. Dar… o să spun „Mulțumesc”. Și o să-l las să plece.
Acum, la maturitate, știi să apreciezi. Știi să separi binele de rău. Știi să te împaci cu o nealegere.
Acum, la maturitate, știi că puteai fi tu în locul lui. Și, poate, cu altcineva chiar ai fost.
Acum, știi că durerea, starea asta de nedreptate, care te arde pe dinăuntru, o să treacă.
Totul trece…
Știi că într-o zi o să zâmbești, o să-ți ascunzi tristețea și o să închei definitiv acest capitol. O să zâmbești mai întâi amar, forțat, nehotărât, apoi se vor găsi, surprinzător, atâtea motive de zâmbit. Și știi asta de acum, așa că … „Mulțumesc”.
Acum, la maturitate, știi că nimic nu e gratis. Toate se plătesc, mai devreme sau mai târziu. În avans, în rate, cu penalizări sau fără.
Ce să-i spui lui?
În fond, e vorba de tine. Iubirea din tine, tristețea din tine, așteptările tale, visele tale, nota ta de plată.
Ce să-i spui lui?
„Mulțumesc”. Și „Vaya con Dios”.
Nu, nu trece…
Nu ma obișnuiesc.
Dar da, e numai despre mine, asa ca am sa mulțumesc fără cuvinte.
daca nu trece, se transforma in altceva.
tare frumos le spui.. si le asezi.. ca nici daca as vrea nu as putea sa exprim acelasi lucru.. chiar daca cred acelasi lucru .. si lumea imprejur nu intelege.. dar eu inteleg.. si raman doar cu un multumesc.. pentru mine.. pentru el..
Zina esthi za best 🙂
„multumesc”, Teya!
Daca e adevarat, daca a fost el al tau cel potrivit, nu trece niciodata. Si te citesc de destul de mult timp cat sa stiu ca stii si tu asta deja.
Dar crede-ma, nici nu-ti doresti sa treaca. Sa nu mai doara. Sa nu iti mai fie dor. O sa-ti fie atat de dor de cum erai cand iti era dor, mai mult decat de orice altceva. Indiferent ce iti vine inapoi, fara iubirea asta mare te-ai simti goala pe dinauntru. Asa ca bucura-te de ea.
Zambeste, Zina ! Majoritatea dintre noi nu simt o data in viata macar ce simti tu de atata timp. Simte-te norocoasa. Iubire e ce dai, fara legatura cu ce ti se intoarce.
Ma regasesc in ce-ai scris aici cuvant cu cuvant, dar sa treaca cred ca ar fi cel mai rau lucru care mi s-ar putea intampla.
Laura, eu de doua zile si doua nopti ma gandesc la acest comentariu al tau. M-a oprit cumva in loc si nu stiu … daca exista un adevar pe care eu refuz sa-l vad. Oricum, iti multumesc!
Ma lasi fara cuvinte….atat de mestesugit spui totul…toate trec pe lumea asta…stim,dar acceptam greu cand nu ne e bine..intersectarile cu oameni sunt lectiile invatate si traite..si amintiri..cu atat ramanem..dar pe masura ce intalnim alti oameni ele invie sau se estompeaza..depinde de oameni.