De fiecare dată când trebuie să trec pragul de la mine, cea veche, spre mine, cea nouă, se întâmplă niște lucruri…mamă, mamă…
Îmi plac toate ciudățeniile lumii și mă dezic de tot ce-mi plăcea înainte. Nu-mi mai plac lucrurile mele, pe care le-am construit greu, atent, în timp, în bătăi de inimă nebună.
În opriri, în priviri, în însingurări, potriviri și zboruri.
Odată la ceva timp, ciudat și imprevizibil, solzi invizibili cad de pe mine și eu mă transform.
Nu e o alegere.
Nu știu ce este, dacă chiar se întâmplă, dacă e vreo vrajă sau blestem vechi, dar vine o vreme în care, totul se termină și totul se începe. Iar eu nu pot să fac nimic.
Nu am încredere în puterea mea, în rațiune, în inimă. Ba chiar nu mă mai înțeleg defel cu ea.
Oameni noi, a căror valoare mi-e necunoscută, devin deosebit de importanți.
Vreau să șterg toate textele vechi. Mi-e rușine de tot ce mi-am asumat și îmi vine să-mi retrag fiecare cuvânt, moment sau privire date-n dar cu atâta drag și seninătate, cândva.
E perioada lui „Eu nu sunt eu! Eu nu știu nimic! Uitați toți de mine!”
Nu recunosc nimic. Nu, scrisoarea asta nu-mi aparține, cuvintele astea nu-s ale mele, eu nu am iubit niciodată.
E atât de confuz totul.
Și totuși… exact în perioada asta apare de nicăieri curaj, încep să văd și dincolo de linia orizontului și înțeleg legătura dintre fiecare lucru și mine.
În perioada asta reușesc să mă rup de amintiri legate-n lanțuri.
În perioada asta învăț să merg drept și înainte, fără să mă-ntorc în același loc al lui „poate”.
În perioada asta înțeleg că apa e și gheață, și nor, și zăpadă.
De fiecare dată când trebuie să trec pragul de la mine, cea veche, spre mine, cea nouă, mă desprind de confortul meu vechi, blazat, prăfuit, și mă-ndrept, cu un caiet scris din scoarță-n scoarță, spre locul meu nou din lumea mea nouă.
Încet-încet, lucrurile importante or să-și facă din nou loc lângă mine. Cuvintele, momentele și privirile nu mă vor mai speria. Și „poate” va dispărea definitiv de pe hartă.
Esti…intr-un mare fel,nu cunosc cuvant care sa descrie trairea mea citindu-te.
MULTUMESC ca existi, fiinta frumoasa !
multumesc, Soulsister!
acum, ca tin regim de inceput de vara :))) – mi se potriveste foarte mult „intr-un mare fel” :).
o zi buna!
Foarte frumos!
Multumesc mult, Claudia!
..am luat in palme vorbele tale si le-am asezat in locurile goale de la mine din suflet,ca de multe ori..si s-au potrivit perfect,ca intr-un joc de puzzle..si imaginea care a luat nastere e atata de senina..:)..multimesc,Zina !
vaaaai, multumesc frumos, Dana! ma bucur ca pot completa locurile tale goale, cu gandurile mele.
mi-ai bucurat ziua, multumesc!
Suflet minunat imi dai si mie puterea sa trec prin negura si ceata depresiei si sa scot capul spre inaintele cel binefacator, spre mine cea noua. Scrie te rog, scrii si pentru mine. Cu drag.
Doina – multumesc.
chiar daca ochii nu vad inca atat de departe, important e sa nu ne oprim din mers. stang drept stang, un picior in fata celuilalt. pana incepem sa vedem limpede, drept si inainte!
te imbratisez!
of, of, ai spus tot ce nu stiu eu aduna in cuvinte…ma bucur ca nu sunt singura care trece prin asa o schimbare…incepusem sa cred ca am luat-o putin razna… 😀
nu esti singura, categoric! suntem cel putin 2 razna :).
În fiecare zi trec un prag de la mine,cea veche , spre mine cea noua.
Cu fiecare minut,secundă sunt mai schimbată. Privirea pe care mi-o îndrept în momentul ăsta spre cerul înnorat,e alta, gandul pe care-l gandesc acum, e unul nou.
Pentru că cerul e diferit de cel de ieri, gândul e unul nou,provocat de rândurile tale.
Nu-mi plac schimbările de nici un fel.Mă agăţ cu încăpîţânare de obiecte dragi,de locuri deosebite,de oameni importanţi mie.
Mă desprind greu de „confortul vechi,blazat şi prăfuit”
Dar ticăitul ceasului din perete,care-mi picură minutele în creier,e dovada clară că trebuie să merg înainte.
Cu siguranţă lucrurile importante vor apărea.
Dacă le lăsăm să apară.
Aştept cu nerăbdare,de fiecare dată scrierile tale.
Mă bucură.Se pliază atât de bine pe sufletul meu.
Numai bine.
multumesc, Monica B.!
am scris textul asta dupa ce am citit o scrisoare pe care am scris-o mai demult. importanta, despre cel mai important… acum – vorba prietenilor mei din Alternosfera, „Era frig si i-am dat foc”.
Dar, vezi, in lumea noua ai luat si caietul(scris) cu tine!
da… prieten si martor :).
si piedica in calea uitarii.