Eu scriu azi, în Ajun de Crăciun, ca să rămână scris până la primii muguri, primăvara, prima baie în mare, vara și primul must, toamna.
Sunt așa construită, că simt sărbătorile după un calendar mai special. Dacă bubuie primăvara din mine/prin mine și mie-mi spune calendarul de pe perete că e noiembrie, cum să mă pun de-a curmezișul sufletului meu?
Ziua mea e când primesc orice cadou: frumos, dăruit cu drag și eu simt recunoștință pentru familie, casă, masă, prieteni.
Ziua mea e atunci când e un complot și iureș întreg în mine și jurul meu. Și asta se întâmplă de minimum 3 ori pe an. Iar eu nu am 99 :).
Crăciunul meu e o stare. Dincolo de semnificația religioasă, amprenta comercială, tradiții și specific, Crăciunul meu e o conjunctură fericită – oameni, locuri, confort, bucurie.
Mi-am pregătit Crăciunul un an întreg. Sau 33. Sau 99 :)? Am cules, am cernut, am construit, am luat-o de la capăt. Cărămidă pe cărămidă …
Nu am nevoie să-mi stabilesc obiective și țeluri. Nu fac planuri și nu-mi organizez bugete și sesiuni de feedback.
Încerc să fiu mai bună, mint mai puțin, sunt atentă la apropiații mei, stau doar unde simt energie, inspirație, căldură și umanitate.
Închid cartea dacă nu-mi place. Renunț la oamenii care mă mint, subestimează și înșeală. Nu fac lucrurile care-mi aduc disconfort. Aleg atent, dar cu inima.
Și dacă înveți să separi urâtul de frumos, ce rămâne? O continuă sărbătoare – Crăciun sau hram, zi națională sau „doi ani de când …”.
———
Cred în oameni. Când cred în ceva – merg și pe sub pământ ca să fac CEVA.
———
Cu două nopți în urmă am înălțat lampioane în Parcul Tineretului. Este un exercițiu extraordinar – să scrii pe lampion ce vrei de la anul care vine, „mulțumesc”, „mi-e dor” și „iartă-mă”, să aștepți ca aerul cald emanat de celula de ceară să schimbe forma lampionului și să-l simți ușor, liber, gata de zbor. Este minunat să vezi cum lumina ta alege o traiectorie, dansează, îți trimite semnale și se-nalță spre stele.
Așa e fiecare vis al meu – îl încălzesc, îl țin în palme până simt că e gata de zbor.
——-
A fost primul an în care mi-am scris atât de repede dorințele pe o hârtie de orez. Primul an în care am fost conștientă de ce vreau cu adevărat. Nu pentru că e sfârșit de decembrie, ci pentru că aș fi onorată, extrem de fericită și de-a dreptul încântată să fac și tot ce am scris în scrisoarea mea spre cer. Cu ajutor, cu oameni, cu răbdare, cu determinare și credință.
———
Ieri, am intrat cu nepoțica mea în căsuța lui Moș Crăciun. M-am emoționat până la lacrimi când am văzut-o cum îl privea. Cu teamă, respect, copleșire, drag … și încredere că acesta e Moș Crăciun cel adevărat.
Și-am înțeles imediat cum (mai) e iubirea. Iubirea e ca o privire dintre un copil de 3 ani și Moș Crăciun. Lumea din jur dispare. Da-da. Toți cei care cred că știu cine e de fapt Moș Crăciun, dispar. Nimeni și nimic nu mai are (aceeași) importanță.
Tu îl vezi. Tu știi. Iubirea e credința din ochii tăi: în moș, în Crăciun, în lume și în iubire.
Puzzle-ul meu e complet :).
Crăciun fericit, dragilor!
Craciun fericit! cu impliniri de dorinte alaturi de cei dragi.
Multumesc frumos, Lili! Si tie – sarbatori frumoase cu multa iubire si armonie!
Un Craciun minunat ca desprins din poveste, multa iubire si clinchet de clopotei colindatori!
Hanna, multumesc din suflet! Craciun minunat si tie!
Craciun fericit Zina!
Multumesc, Victoria! Numai bine si sarbatori frumoase!
Sărbători fericite, Zina Zen!
Multumesc, Ioana! Multe bucurii si lumina, alaturi de cei dragi!
Zina Zenm ce frumos ai scris! Su e asa cum spui, Craciunul este in credinta din noi, in sufletul nostru care ii stie cu adevarat bucuria.
Craciun si sarbatori in lumina! In aceiasi lumina care iti vine din suflet si se reflecta in privire, nu ma indoiesc 🙂
Multumesc, Moi – Craciun fericit, alaturi de cei dragi!
„Încerc să fiu mai bună, mint mai puțin, sunt atentă la apropiații mei, stau doar unde simt energie, inspirație, căldură și umanitate.
Închid cartea dacă nu-mi place. Renunț la oamenii care mă mint, subestimează și înșeală. Nu fac lucrurile care-mi aduc disconfort. Aleg atent, dar cu inima.
Și dacă înveți să separi urâtul de frumos, ce rămâne? O continuă sărbătoare – Crăciun sau hram, zi națională sau „doi ani de când …”.”
… Imi esti atat de draga, de apropiata, imi tii de cald … ti-am mai spus ? Nu, nu ti-am mai spus…Iti spun acum : Imi esti atat de draga…
multumesc frumos, eu ma emotionez atat de tare cand simt ca-i sunt cuiva draga ….
MULTUMESC!
nu am alte cuvinte de raspuns.
ah, am – e reciproc, chiar daca nu ne cunoastem!
Și așa, trec eu în locul bunicilor mei și îmi frământ sufletul, în încercarea mea de creator de lumi. Indiferent de cât de inteligenți mi-ar fi copiii, aș vrea să le pot păstra magia, aș vrea să poată să creadă în moș crăciun până când pur și simplu nu se va mai putea. Din păcate, cred că istoria se repetă, iar Moș Gerilă al meu, Moș Crăciun al lor, e condamnat să dispară ușor, ca o fantoșă a trecutului, ducându-se, POATE, către nepoții mei, cei ce îmi vor mai lăsa ultima șansă în viață de a le flutura prin față scorțișoară, sac roșu și cadouri nenumărate.