fbpx
„“

De unde mi-e dor de asta?

de

 

„Parfumul e istoria unei flori.”

Emil Cioran

De puține ori mă simt singură. Pot trăi mult și bine, cu tot ce-mi place, în felurile în care sunt, alături de oameni care-mi plac, cu care mi-e simplu.

Dar sunt niște momente – ah, urâte-mi mai sunt – în care simt că depind de o singură persoană. Într-o fracțiune de secundă, totul devine ceață. Nici nu știu dacă o cunosc sau există. Intru în panică. Nu știu dacă e cineva din trecut sau viitor, dacă s-a întâmplat ceva dincolo de mintea mea uitată dezlegată sau va urma vreodată ceva mai mult decât mai mult de-o întâmplare

Sunt acele momente, când în jurul meu totul devine măreț, frumos, important și eu, copleșită, mirată și încântată, caut o mânecă de care să trag, o mână de care să mă apuc, un umăr peste care să privesc mai departe de-atât.

Caut un obraz să ating și doi ochi în care să mă oglindesc. Doi ochi care să-mi confirme că totul din jur e măreț, frumos și important… O altă tâmplă de care să-mi sprijin capul obosit de gândurile și aminitirile de ieri și adevărurile pregătite pentru mâine.

Și tot într-o fracțiune de secundă îmi revin. Sunt din nou eu, în lumea asta nebună (sau nebunia asta lumească?). Leg mintea la loc și respir adânc. Liniște, puls normal, pământ sub picioare. Am repere și respir din nou regulat.

—–

„De unde mi-e dor de asta?” Ce am știut, ce am avut? În ochii cui m-am uitat, în ochii cui m-am văzut? Ochii cui m-au uitat? Ochii cui nu m-au aflat încă?

A fost. Sau va fi. Există. E pe-aici.

Încă?

Deja?

E … deja parfum sau încă floare?

Mă liniștește și mă sperie frumusețea, măreția și importanța care mă-nconjoară câteodată. E cea mai stranie stare – cea de singurătate, exact atunci când simți că ești pregătit să fii complet. Vrei mâneca cuiva, mâna, umărul, ochii… și nici nu știi dacă acel cineva a fost sau măcar există.

—–

„De unde mi-e dor de asta?”

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • retraiesc. 🙂 <3

    alina 22 martie 2013 9:06 Răspunde
    • moldoveneste sau dobrogeneste? <3 🙂

      zinazen 22 martie 2013 15:51 Răspunde
  • Ce-ar fi sa nu te gandesti la o persoana cu care sa impartasesti frumusetea lumii si sa fii tu acea persoana. Singuratatea e placuta daca inveti sa o accepti si daca inveti sa nu te temi de ea. Iar odata ce accepti singuratatea si nu iti mai e frica de ea, odata ce inveti sa te bucuri mereu de lumea din jurul tau, atunci lucrurile pe care le faci cu altcineva vor fi o alta experienta iar lucrurile pe care le faci singura vor fi o alta experienta. Unii ar spune: „Cand esti singur, fi singur. Cand esti cu altcineva, fiti impreuna”

    Cata 23 martie 2013 14:45 Răspunde
    • Cata, ai dreptate. In general, asa sunt, asa fac, dar zunt si zile in care simt ca vreau sa trag de maneca pe cineva …

      zinazen 26 martie 2013 7:50 Răspunde
  • Gand bun, tie si multi ani luminosi 🙂
    Cu drag

    lotusull 24 martie 2013 6:41 Răspunde
    • multumesc mult, Lotusull!

      zinazen 24 martie 2013 20:51 Răspunde
  • cred ca acea persoana este Dumnezeu, care te imbie cu frumusetile si bucuriile Sale!

    Trecatoarea prin lume 26 martie 2013 21:55 Răspunde
    • Draga Trecatoare prin lume. relatia cu Dumnezeu este altfel. fiecare il are si simte diferit. de obicei e ceva inauntrul nostru.
      in cazul descris de mine – vroiam sa apuc efectiv pe cineva de mana. pe cineva cunoscut sau pe care urma sa cunosc… nu stiu. mi-era dor de senzatia de liniste pe care o ai cand tii de mana persoana potrivita, care nu-ti mai da drumul.

      zinazen 27 martie 2013 8:25 Răspunde
  • Vrei mâneca cuiva, mâna, umărul, ochii… și nici nu știi dacă acel cineva a fost sau măcar există….
    si cind esti sigura ca e alaturi te temi ca poate e doar un vis..

    oare cit pot dura visele? oare cum sa devina vesnicie?

    myina 31 martie 2013 20:41 Răspunde

Dă-i un răspuns lui zinazen Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title